Contactează-ne

Actualitate

Cîte ceva despre un inginer pasionat de artă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a treia ediţie a Concursului naţional Nicolae Milord l-a scos în prim-plan pe Robert Voitchevici ■ el a cîştigat Marele premiu al manifestării de la Piatra Neamţ ■

Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ anunţa, pe 27 martie 2019, laureaţii ediţiei a III-a a Concursului naţional de arte plastice Nicolae Milord în cadrul vernisajului expoziţiei, Marele premiu revenindu-i lui Robert Voitchevici. Reprezentant al Şcolii de Arte Ion Irimescu din cadrul Centrului Cultural Bucovina Suceava, el are 50 de ani, este căsătorit şi profesează ca inginer la o societate privată. Deşi era pasionat, încă din copilărie, de desen şi pictură (acuarelă, guaşe, tempera), a fost orientat de părinţi către ştiinţele exacte (matematică şi fizică), astfel că pe parcursul liceului şi facultăţii legăturile cu pasiunea sa, arta plastică, au fost, aşa cum însuşi spune, „puţin rupte“. Desenul şi pictura, odată intrate în suflet, nu au fost nicicînd uitate. A exersat ocazional şi astfel a ajuns la întîlnirea cu „uleiul, care s-a produs în urma cu treizeci de ani, încercînd singur să-mi perfecţionez tehnica picturii (de la execuţia şasiului, grunduirea suporturilor, folosirea diferitelor mediumuri şi vernisuri), am experimentat aproape toate tehnicile picturii în ulei“. Aplecarea către pictură a fost, mult timp, „închisă între pereţii casei, avînd ca public şi critici doar familia şi prietenii“. Aceştia l-au îndemnat să se „deschidă“ şi a ajuns la cursul de pictură al Şcolii de Arte Ion Irimescu, la clasa pictorului Dumitru Rusu. „Întîlnirea cu maestrul Rusu a fost de bun augur, acesta văzînd la mine înclinarea spre pictura în ulei. Răbdarea şi bunătatea acestuia m-au convins să merg mai departe pe acest drum. Am încercat, sub îndrumarea sa, să-mi perfecţionez tehnica“, spune inginerul. Rezultatele au aparut spre finalul anului 2018, cînd la Expoziţia anuală Ion Irimescu, unde au participat foşti şi actuali elevi ai şcolii populare care poartă numele marelui sculptor, suceveanul a obţinut locul I la secţia pictură. Apoi, la Concursul naţional de pictură şi grafică Irimescu 2019, organizat la Suceava în februarie, obţine o menţiune. O lună mai tîrziu, la finalul lunii martie, Robert Voitchevici este recompensat pentru lucrarea sa, Peisaj de iarnă, cu Marele premiu la Concursul naţional de arte plastice Nicolae Milord. Despre experienţa trăită la Piatra Neamţ, laureatul a declarat: „Am participat la vernisaj şi am văzut lucrări foarte bune. Vreau să-i felicit pe toţi ceilalţi premianţi, dar şi pe toţi participanţii. Consider că nu trebuie să uitam că fiecare dintre noi încă mai este în perioada de studiu, de căutare, de perfecţionare. Mulţumesc juriului pentru apreciere şi organizatorilor pentru invitaţie, personal dar şi în calitate de reprezentant al Şcolii de Arte Ion Irimescu din cadrul Centrului Cultural Bucovina Suceava“. După cum am mai relatat în ediţiile trecute ale cotidianului Monitorul, printre cîştigătorii ediţiei a III-a a Concursului naţional de arte plastice Nicolae Milord s-au aflat şi nemţeni. Astfel, Premiul I la Secţiunea grafică i-a fost acordat reprezentantului Şcolii Populare de Artă din Piatra Neamţ, Costin Corfu, cu lucrarea intitulată Iluzii. Acesta are 18 ani şi este elev al Colegiului Naţional de Informatică din urbea de sub Pietricica. La Secţiunea pictură, juriul a decis ca Premiul II să îi revină Lăcrămioarei Nechita, de la Şcoala Populară de Artă Piatra Neamţ – Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, pentru lucrarea Lan de lavandă. În viaţa de zi cu zi, pietreanca profesează ca medic de familie. Concursul Nicolae Milord a fost inaugurat acum doi ani, avînd ca scop promovarea şi afirmarea creaţiilor elevilor şcolilor de arte din ţară, o mai bună cunoaştere a creaţiei pictorului pietrean ce dă numele întrecerii şi omagierea operei şi personalităţii artistice a acestuia. Artistul s-a născut la 11 noiembrie 1909, la Piatra Neamţ, loc în care şaptezeci şi nouă de ani mai tîrziu avea să treacă în eternitate.

Advertisement








Trending