De-ale Covidului: cu…? sau de…?

Să stăm strâmb şi să judecăm drept, pentru că invers ne dăm în petec cu vârf şi îndesat. Pe bune, ne merităm soarta şi situaţia în care am ajuns. Nu fiindcă a suflat un aer arctic peste noi, ori că virusul nostru e mai afurisit şi mai încornorat ca al altora, ci pentru simplul motiv (printre atâtea şi atâtea altele), că nu-şi vede fiecare de treaba lui şi nu-i lasă nici pe ceilalţi să facă ce trebuie.

Exemple? Cu duiumul.

La începutul epidemiei, când specialiştii s-au apucat de treabă şi au fost lăsaţi să-şi facă meseria, măsurile implementate s- au dovedit bine gândite şi eficiente, fără pretenţia unui model românesc de folos şi altora. Ne-am aflat într-o situaţie bună, în comparaţie cu alte state cu pretenţii, care şi-au recunoscut erorile iniţiale. Numai că ele au învăţat din propriile greşeli şi le-au corectat, în vreme ce noi alergăm în permanenţă să le comitem.

Din păcate, vechile racile autohtone au început să-şi arate roadele, susţinute, exploatate şi proferate de lătrătorii de ocazie, care nu au nici în clin, nici în mânecă cu realitatea şi care n-au făcut nimic şi niciodată pentru alţii. Cine a vrut şi cine nu, fără o minimă pregătire sau documentare, şi-a dat drumul la glas la scenă deschisă, în spaţiul public, la care oamenii sunt extrem de sensibili. Rezultatul?

Instaurarea unui climat de neîncredere absolută în toate instituţiile statului şi, mai grav, în profesioniştii care şi-au pus viaţa şi sănătatea în slujba celorlalţi. Tuturor li s-au pus pe seamă interese ascunse, maşinaţii, conspiraţii, acţiuni de genocid comandat etc. Când au intervenit şi condimentele cu iz politic (doar suntem în an electoral), lucrurile s-au dat peste cap şi toată situaţia ţinută sub control o bună bucată de vreme, s-a degradat. Am ajuns (se putea altfel ?) în fruntea/coada Europei, la toate statisticile negative şi nedorite, cu o creştere exponenţială a numărului de îmbolnăviri şi izolaţi de restul Europei şi de toată lumea. Nu a greşit cel ce a vorbit de „ciuma“ Europei.

Oricum am întoarce lucrurile, nu este deloc greu de presupus că vom ajunge din nou la starea de urgenţă. Explozia de cazuri noi din momentul comunicării măsurilor de relaxare şi în mod deosebit după plăcinta CCR cu neconstituţionalitatea internării, carantinării şi izolării persoanelor COVID pozitiv este mai mult decât grăitoare. Sub umbrela respectării Constituţiei, mii şi mii de persoane bolnave, cu potenţial major de contaminare a altor cetăţeni au reintrat în spaţiul public. Aidoma miilor de infractori lăsaţi în libertate. CCR nu este o instituţie oarecare, o creaţie întâmplătoare, ci un organism de elită, cu reprezentanţi unul şi unul. Cred că s-a grăbit, consfinţind existenţa unui vid legislativ. Dacă un asemenea vid era real, de ce nu l-au sesizat decât când ne-am aflat pe marginea prăpastiei? Cum a funcţionat societatea românească până acum sub umbrela CCR? Nu cumva legile există de multă vreme şi trebuiau doar identificate şi aplicate? Cum Dumnezeu de sunt în perfect acord cu Constituţia atâtea lucruri anapoda din societatea noastră, începând cu pensiile şi salariile nesimţite plătite din acelaşi buzunar cu cele de mizerie, şi până la averile nejustificate dovedite din hoţii şi şmecherii care rămân la beneficiari şi care creează o falie colosală între cetăţenii – egali – ai ţării?

Hopaaa! Iată şi un politician reşapat, care în loc să-şi plângă neghiobia şi să-şi tragă palme pentru decăderea din funcţia de al doilea om din Stat, îşi înscrie în palmares, pe lângă căsniciile eşuate, părerea originală (nesolicitată de nimeni de altfel), că noua lege a carantinării şi izolării votată de Senat este „dubioasă“ şi un „talmeş balmeş“. Ba, mai mult, declară că „internarea forţată chiar şi pentru 5 minute este lipsire de libertate. Este arest!“. Măi să fie! Ce minte sclipitoare! Cum de nu a devenit ministru al Sănătăţii până acum?

De când medicina a depăşit stadiul empiric, oamenii bolnavi au avut latitudinea să-şi aleagă locul în care să-şi trateze suferinţele: acasă ori în spital. Cu o singură excepţie, perfect motivată: bolile contagioase, respectiv cele care pot fi transmise de la individul bolnav la alţii sănătoşi şi care se tratează numai în condiţii de izolare, în secţii de spital special create şi sub supravegherea unor specialişti dedicaţi acestui tip de boli. Aici nu mai încap aproximările. Mai ales în cazul COVID, marcat de un indice major de contagiune, cu evoluţie absolut imprevizibilă, despre care nu ştim prea multe lucruri şi pentru care nu avem un tratament.

Nu este deloc tonică imaginea şirului de salvări care-şi aşteaptă rândul la intrarea Spitalului „Matei Balş“, pentru a interna noi bolnavi identificaţi sau a-i aduce înapoi pe cei care au semnat plecarea la domiciliu, contrar avizului medical.

Marii comentatori ai zilei, în loc să se documenteze, dau drumul în spaţiul public unor interpretări hazardate, în căutarea potenţialilor vinovaţi. În opinia mea, în afara faptului că fiecare dintre noi are partea lui de vină, care ţine de dezordinea noastră ancestrală şi de credinţa că dracul nu este chiar aşa de negru cum pare, pe care o adoptăm cu multă uşurinţă, mai importante sunt eforturile de a găsi soluţii pentru ieşirea din această stare de criză severă, cu potenţial agravant.

Bâlbele Senatului, ca să nu spun beţele-n roate puse de unii cu bună intenţie, nu au făcut decât să întârzie adoptarea unor măsuri necesare şi binevenite şi, ca urmare, agravarea stării de fapt.

S-a bătut monedă de toate felurile pe supradimensionarea spaţiilor rezervate COVID, pe multitudinea paturilor care stau degeaba, s-au căutat peste tot numai şi numai dedesubturi şi interese, ca să numai vorbim de corul netrebnicilor de toate soiurile şi culorile care neagă însăşi existenţa bolii, soldate cu sute de mii de morţi în întreaga lume. Iată că am ajuns în situaţia că nu mai avem suficiente paturi pentru bolnavi, că oamenii au obosit şi, mai ales, că numărul bolnavilor din rândul medicilor şi al celuilalt personal de asistenţă şi îngrijire a crescut în mod alarmant. Nu mai facem faţă avalanşei de bolnavi, secţiile de terapie intensivă nu mai au capacitatea de a acorda o asistenţă calificată şi, aşa cum se plângea o doctoriţă, se ia oxigenul de la un bolnav şi se trece la un altul mai grav.

Calculele cele mai simple prognozează pentru perioada care urmează o înmulţire exponenţială a numărului de cazuri noi şi necesitatea de a reveni la starea de urgenţă inţială.

Din păcate, premierul şi guvernul s-au dovedit ezitanţi, nesiguri şi incoerenţi, au revenit cu prea multă uşurinţă asupra propriilor decizii, mai preocupaţi de înscăunarea şi demiterea unor demnitari. Cred că era de datoria preşedinţiei şi a oamenilor politici să-i trezească la realitate, să-i cheme să meargă mai departe în restabilirea ordinii şi cu înăsprirea sancţiunilor de toate genurile. Nu este un secret, românul nu înţelege de vorbă bună (n-a înţeles niciodată), nu-şi cunoaşte interesele (nu le-a cunoscut niciodată) şi când se întâmplă necazurile, în cea mai mare parte din cauza propriei sale neghiobii, se consolează: asta e ! Poţi să-i turui zi şi noapte despre măsurile simple pe care trebuie să le respecte. În zadar ! El îşi vede de grătarul lui, de horele şi manelele pe care le ţopăie ziua şi noaptea, ca să nu mai vorbesc de necesitatea absolută de a-şi petrece concediul, cu copii cu tot, în Grecia.

Se discută pe toate canalele şi pe toate căile şi se încearcă să se tranşeze cauza exactă a deceselor: de COVID sau cu COVID? Moartea s-a produs din cauza leziunilor determinate de virus sau a altor suferinţe existente peste care s-a suprapus COVID-ul? Sigur, efectiv, un răspuns precis pierde din valoare, din moment ce pacientul a murit. Dar există o logică elementară: dacă nu intervenea COVID, infarctul sau altă afecţiune nu s-ar fi agravat. Din moment ce pe certificatul de deces figurează, în afara cauzei principale, şi infecţia COVID, orice comentariu devine de prisos.

Am urmărit într-o seară la TV o somitate de ocazie, făcând spume la gură pentru neefectuarea necropsiilor, enunţând scenarii abracadabrante. Ar fi fost suficient ca unul dintre cei din platou să o fi invitat pe distinsa contestatară să realizeze cu mânuţa ei (înmănuşată, bineînţeles) o asemenea manevră. Sigur că ar sărit de o poştă în sus şi ar fi spus că nu este de meserie. În realitate, nimeni nu a interzis această practică. Dar ea este extrem de riscantă la un decedat COVID. Toate secreţiile şi lichidele lipsite de viaţă sunt extrem de contagioase şi pentru cel care o practică, pentru celălalt personal şi pentru mediul local. De aceea se sigilează sicriile şi se renunţă la ritualul de înmormântare. De altfel, sunt absolut convins că dacă distinsa contestatară ar fi portdrapelul unui ONG care se ridică împotriva necropsiilor, ar fi la fel de vocală, denunţând practica barbară şi degradantă. Îmi pare rău că profesorul Beliş, o somitate incontestabilă a medicinii legale româneşti, deşi a pledat pentru riscul îmbolnăvirii cu COVID, nu a fost suficient de tranşant privitor la relevanţa necropsiilor.

Din nefericire, starea foarte gravă nu ne priveşte numai pe noi, afectează întreaga omenire, încă bâjbâim în cunoaşterea COVID. Dacă majoritatea ţărilor au o economie care le permite supravieţuirea pe durată mai lungă, starea noastră economică se dovedeşte precară şi nu văd ppuncetel de sprijin pe care ne bizuim. Cu subvenţiile acordate de UE, cu care unii se laudă, nu putem ajunge prea departe.

Poate că nu ar fi rău să pledăm pentru mai multă înţelepciune şi ordine, să lăsăm profesioniştii să-şi facă meseria şi să-i privim cu mai multă deferenţă şi îngrijorare dincolo de vârful nasului, spre cei de lângă noi.