Contactează-ne

Eveniment

Ucigaşul unui nemţean a fost (re)prins după evadare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ crima a avut loc în Italia, un romaşcan şi prietena lui din Bîrlad fiind ucişi de un albanez ■ acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă însă a reuşit să evadeze ■ a fost găsit abia după doi ani, pe 16 octombrie 2019 ■

Un albanez care în urmă cu cîţiva a executat în plină stradă, în Italia, un bărbat din Roman şi o tînără din Bîrlad, a fost prins de autorităţile străine pe 16 octombrie 2019. Pentru fapta sa, autorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă înpeninsulă, însă a reuşit să evadeze din penitenciarul unde îşi executa pedeapsa. Autorităţile italiene l-au căutat continuu şi recent au dat de urma criminalului, în ţara sa. Execuţia românilor a avut loc la Torino, în urmă cu mai bine de un deceniu, în noaptea de 23/24 ianuarie 2008, conform stiridiaspora.ro, cînd cei doi au fost ucişi în plină stradă cu 13 gloanţe. Victime au fost Ramona Gabriela N., de 22 de ani, din Bîrlad şi Valerică D., de 37 de ani, din Roman. Femeia a fost ucisă de şase gloanţe, iar alte şapte l-au ciuruitpe nemţean. Atacatorul a fugit, dar anchetatorii au dat de urma lui, fiind vorba despre Tesilvan Bashaj, zis Tesi Basho. Se pare că totul ar fi plecat de la o prostituată, iar albanezul s-a luat de romaşcan. Tînăra din Bîrlad l-ar fi sunat pe albanez pentru a-i lua partea prietenului ei, însă bărbatul nu a putut ficalmat. A pornit în căutarea lor cu intenţia de a-i ucide, dar după o primă încercare ratată, cînd românii erau însoţiţi de alţi conaţionali, i-a găsit apoi pe stradă şi i-a executat în noaptea de 23/24 ianuarie 2008, la numai 15 metri de locuinţa tinerei. Forţele de ordine au ajuns imediat la locul crimei şi înainte de a deceda tînăra din Bîrlad a apucat să le spună poliţiştilor italieni cine este făptaşul. A fost căutat de autorităţile judiciare italiene care l-au depistat cîteva luni mai tîrziu, în Amsterdam. În urma procesului care a avut loc a fost găsit vinovat de dublul asasinat şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În 2016 albanezul a reuşit să scape din închisoarea Rebibbia din Roma, alături de alţi trei compatrioţi, după o evadare spectaculoasă. Poliţia italiană, ajutată de Interpol, nu a renunţat la căutari, iar în urma unui pont trimis forţelor speciale albaneze Tesi Basho a fost localizat şi arestat în dimineaţa zilei de miercuri, 16 octombrie 2019. Procedurile de extrădare au fost demarate, iar ucigaşul va fi transferat în scurt timp în Peninsulă, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Advertisement








Trending