Prima pagină
Chiar nu vă e ruşine? Vreţi voturi pentru că “daţi în folosinţă” un spital nefuncţional?
E campanie electorală şi zic unii că e liber la promisiuni şi chiar la propagandă deşănţată. Însă ar trebui să existe o limită. Măcar când vorbim de dreptul la viaţă. Însă nu e. Nicio limită. Iar asta mă revoltă.
Citesc, marţi, 8 septembrie, spre seară, că a fost inaugurat celebrul spital modular de la Leţcani la care şi eu şi toţi nemţenii, indiferent dacă Arsene ne consideră “ai lui” sau nu, am cotizat cu peste 3 milioane de euro şi l-am aşteptat mai ceva ca pe Moş Crăciun când eram copii. M-am bucurat şi chiar m-am certat că am fost sceptic, că mi-am permis în nemernicia mea să critic şi să pun la îndoială aşa măreaţă realizare. Chiar dacă s-a întârziat, s-a făcut. Fapte tată, nu vorbe de baron.
Dar pentru că rigoarea jurnalistică îmi impune să verific o informaţie măcar din două surse, caut şi în presa din Iaşi să văd ce şi cum. Şi aflu din “Buna Ziua Iaşi”, ziar cu ani vechi în spate nu site debil (adică plăpând, a se citi din DEX-ul domnului preşedinte) apărut în campanie, că inaugurarea, unii propagandişti s-au riscat să-i spună chiar “dare în folosinţă”, e de fapt doar o altă nesimţire pur electorală.
Adică spitalul ar fi fost inaugurat, dar… e maxim de nefuncţional. Pentru orice om cinstit şi onest care nu pupă fals moaşte şi nu minte cu neruşinare pentru voturi, a inaugura sau a da în folosinţă înseamnă că de mâine poate fi folosit. Adică de mâine în spital pot fi internaţi şi trataţi bolnavi.
Ce spun colegii de la BZI? Că investiţia nici măcar nu a fost recepţionată (de ce? nu o fi “gata” în realitate?) şi, mai mult, că la acest moment nu a fost obţinut niciun aviz de funcţionare dintr-un motiv extrem de simplu: nici nu a fost cerut. Pentru postacii care se pregătesc să arunce vina pe cei care nu au dat avizele, întrebarea de bun simţ e cum să fie obţinute dacă nici măcar nu au fost cerute?
Înţeleg două lucruri: că, de fapt, după luni de întârziere, spitalul a fost doar predat către Spitalul de Boli Infecţioase “Sf. Parascheva”, dar unii s-au şi apucat electoral să se laude că e “dat în folosinţă” şi l-au “inaugurat” în speranţa că vor mai prosti electoratul pentru două, trei voturi şi, doi, că de acum înainte se va face recepţia (dacă nu apar nereguli majore. Deja au fost multe evidenţiate în spaţiul public) şi apoi se va face solicitare pentru avize şi abia apoi (când?) vor putea fi internaţi şi trataţi bolnavi. Repet, iar unii deja vor să culeagă roadele electorale.
Ştiţi cum poate fi rezumată plastic toată povestea? E ca şi cum un baron politic coboară dintr-o limuzină luxoasă şi se apropie de un biet amărât aflat pe marginea unui şanţ, care nu a mai mâncat de zile întregi. Îi arată o caserolă cu mâncare, îi spune că e caserola lui, a amărâtului, dar va putea mânca din ea abia… peste alte câteva zile. Baronul se pozează în timp ce face “măreţul” gest, îşi pune pozele pe facebook şi aşteaptă aprecieri şi voturi. Şi pleacă. Iar amărâtul rămâne pe marginea şanţului aşteptând să revină baronul cu caserola de mâncare. Şi cu “avizele” aferente. Până atunci e aşteptat să meargă la vot şi să îl voteze pe baron. Dacă nu crapă de foame până la alegeri… Amărâtul, nu baronul. Noi suntem clar amărâţii şi ştim cu toţi cine sunt baronii. Îi mai votăm odată şi pe 27 septembrie?! Atunci ne merităm soarta, rămânem să salivăm după caserole cu mâncare care nu vor fi niciodată ale noastre, ci o să le vedem doar în pozele electorale ale baronilor.
-
Actualitate8 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima pagină2 săptămâni,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Autostrada Unirii: CNAIR amână decizia pentru Lotul de Munte Pipirig-Leghin
-
Actualitate2 săptămâni,
Jandarmii au salvat un bărbat de 81 de ani căruia i s-a făcut rău la slujba de Bobotează în Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Impozitul auto 2025: la Neamț creșterea este zero %, conform calculweb.net
-
Actualitate2 săptămâni,
A ars casa unei femei de 93 de ani