Piatra Neamţ: Personalităţi de altădată ale urbei – profesorul Nicolae Vicol

Conform „Amintirilor“ fostului primar de Piatra Neamţ, avocatul Dimitrie Hogea, „unul din cei mai distinşi cetăţeni ai oraşului a fost, fără îndoială, profesorul Nicolae Vicol (1821-1881), care timp de 40 de ani a desfăşurat o activitate bogată, neasemănat de variată în toate domeniile publice, deşi principala sa ocupaţie era aceea de profesor“.

După ce a absolvit seminarul celebru de la Socola, va fi numit profesor la Şcoala Publică din Târgul Piatra (Şcoala nr. 1 de băieţi – azi Muzeul de Artă n.n.), prin Decretul nr. 230 din 7 decembrie 1848 al Epitropiei Învăţăturilor Publice din Principatul Moldovei, care poartă semnătura unor ilustre nume: Gh. Asachi, N. Beldiman, C. Kalimah şi C. Negruzzi.

În anul 1853 va fi ales de obştea târgului de lângă Cozla ca „mădular (consilier) al Eforiei târgului (viitoarea primărie – n.n.), iar la 1835 întărit ca prezident al acestei eforii (funcţie egală cu aceea de primar), funcţie care-l face să-şi ceară concediu de la catedră, la care a fost numit în locu-i Ion Homiceanu.

Urmează apoi funcţia de judecător la Tribunalul Neamţ (1858-1860); membru în comisia de secularizare a averilor mănăstireşti închinate (17/29.12.1863 – n.n.) din patru judeţe; în 1864 confirmat ca preşedinte al municipalităţii oraşului Piatra (primar); acelaşi an numit revizor şcolar al judeţelor Neamţ şi Suceava; din 1866 revizor şcolar pentru judeţele Neamţ, Roman, Bacău, Tecuci, Cahul, Bolgrad şi Ismail.

Din anul 1867 revine la vechea sa catedră ca institutor definitiv clasa 4 şi director al Şcoalei de băieţi nr. 1, unde a stat până la 1 ianuarie 1873, când a cerut şi a fost trecut la pensie. În ziua de 2 august 1881 ilustrul profesor a murit la vârsta de 60 de ani (vezi Cartea Neamului Vicol, întocmită şi publicată în 1931 de fiul acestuia (generalul dr. N. Vicol – n.n.). Cel care a fost văr cu Episcopul Melchisedec, cumnat cu Vasile Alexandrescu Urechia – marele istoric şi profesor universitar, fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice pe timpul lui Cuza, prieten şi protector al fostului primar de Iaşi şi ministrul instrucţiei – Dimitrie Gusti, s-a impus în conştiinţa locuitorilor din această parte de ţară datorită studiilor şi culturii sale, relativ superioare pe acele vremuri, indicându-l contemporanilor „ca un element de mare valoare, care s-a impus forurilor conducătoare de atunci“, adăugându-se cinstea şi probitatea sa exemplare. Toate acestea au contribuit în mare măsură la strălucita lui carieră.

Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă „el însuşi n-ar fi fost înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese însuşiri“. Spre a învedera înaltele idealuri şi adâncimea sentimentelor lui patriotice, cităm din testamentul său redactat în martie 1881, cu 5 luni înainte de deces (2 august 1881 – n.n.), care cuprinde ultima voinţă a veneratului Nicolae Vicol, următoarele „pasagii“: „Ca creştin şi fiu al bisericii române drept măritoare trec la eternitate, crezând din inimă prescrierile legii în care m-am născut (ortodox – n.n.) şi în spiritul căreia am crescut. Părăsesc lumea aceasta cu inima plină de bucurie, văzând ce a făcut ţara mea din starea în care era când, ca june, am început a o cunoaşte.

Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, ocroteşte-o şi păstreaz-o tot prosperând. Virtute, oare te-am practicat? Făcut-am a zecea, a suta sau măcar a mia parte ce datoram lui Dumnezeu, patriei şi semenilor mei? Dixit!“. Această scurtă disertaţie nu o putem încheia fără a aminti că profesorul nostru, ca toţi oamenii cinstiţi, a murit sărac. A avut 6 copii: 2 băieţi şi 4 fete. Prin străduinţa lui şi a demnei şi virtuoasei sale soţii, Julia, născută Alexandrescu Urechia, toţi aceşti copii au căpătat o educaţie aleasă învăţătură înaltă.

Fetele vor deveni profesoare. Fiul cel mare, Nicolae Vicol, doctor în medicină, a ajuns general fiind şeful serviciului sanitar al armatei în timpul războiului nostru de întregire a neamului, mai apoi inspector general balnear; preşedintele Societăţii de Hidrologie şi Climatologie Medicală şi Societăţii de Istorie a Medicinei etc. Opera sa capitală rămâne vasta lucrare Istoria serviciului sanitar militar în România. În sfârşit, fratele său mai mic, Titus, a murit de tânăr la vârsta de 17 ani.