Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Încep înscrierile la creşe

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ dosarele se primesc în perioada 03 – 28 iunie ■ sînt 320 de locuri, din care 30 sociale ■

Părinţii micuţilor din Piatra Neamţ îşi pot pregăti dosarele pentru înscrierea copiilor în creşele din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului, perioada dedicată pentru primire fiind 03 – 28 iunie. Sînt dinsponibile 320 de locuri, din care 30 de locuri sociale (fără plata contribuţiei lunare). Pe unităţi locurile sînt repartizate astfel: Creşa Centru – 100 locuri; Creşa Precista – 70 locuri; Creşa Mărăţei – 76 locuri; Creşa Dărmăneşti – 40 locuri şi Creşa Carpaţi – 34 locuri. Dosarele, care pot fi depuse doar de către părinte/reprezentantul legal, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, trebuie să conţină: cerere de înscriere; copie după certificatul de naştere al copilului; copie după actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori; dovada veniturilor pentru fiecare dintre părinţi/reprezentanţi legali, care să cuprindă venitul brut al părintelui, pe ultimele 6 luni, anterioare înscrierii, cu precizarea valabilităţii contractului de muncă sau dovadă lipsuri (eliberată de către Administraţia finanţelor publice); adeverinţa de la medicul de familie, în care se menţionează că respectivul copil este sănătos clinic şi apt pentru intrarea în creşă/colectivitate; fişa imunizării, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătăţii cu privire la intrarea copilului în colectivitate. În funcţie de situaţie dosarul mai poate cuprinde: certificatul de deces, în situaţia în care unul dintre părinţii/reprezentanţii legali ai copilului este decedat; certificat/ sentinţă de divorţ (definitivă şi irevocabilă); copie a hotărîrii/ sentinţei de plasament- definitivă şi irevocabilă; copie a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei/tutelă, definitivă şi irevocabilă; copie a sentinţei de stabilire domiciliu minor, definitivă şi irevocabilă; sentinţa civilă de delegare temporară a autorităţii părinteşti, în situaţia în care părintele/reprezentantul legal este plecat în străinătate şi a lăsat copilul în grija altei persoane; adeverinţă de elev/student, în situaţia în care părintele este elev/student (cu menţiunea că frecventeaza cursuri de zi). Sînt admişi: copiii din municipiul Piatra Neamţ, ai căror părinţi/ reprezentanţi legali au domiciliul legal în muncipiului Piatra Neamţ; copiii cu vîrsta cuprinsă între 0-3 ani, în situaţia în care copilul împlineşte vîrsta de 3 ani, în timpul anului şcolar, acesta poate frecventa programul serviciului respectiv pînă la finalizarea anului şcolar, fără depăşirea vîrstei de 4 ani; copiii care nu au probleme de sănătate care să îi facă incompatibili cu colectivitatea; copiii care provin din familii care se află în situaţia de dificultate, venitul mediu brut cumulat al părinţilor/reprezentanţilor legali de pînă la 225 lei. Copiii ai căror părinţi/ reprezentanţi legali nu au domiciliul legal pe raza municipiului Piatra Neamţ, pot beneficia de serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară, în limita locurilor disponibile rămase după admiterea copiilor ai căror părinţi au domiciliul legal în municipiu, suportînd costul integral al serviciilor. Se primesc dosare pentru înscrieri şi după data de 28 iunie 2019, dar acestea vor fi supuse spre analiză, respectînd criteriile de departajare şi sînt declarate admise doar în situaţia în care mai sînt locuri disponibile în creşe. În perioada înscrierii, dosarele vor fi analizate în ordinea depunerii acestora. În situaţia în care actele depuse la dosar nu reflectă situaţia clară a copilului/familiei acestuia, se vor solicita documente suplimentare. Nu vor fi declarate admise dosarele incomplete la data depunerii. Listele cu copiii admişi vor fi afişate pe site-ul direcţiei, la sediul acesteia şi la fiecare creşă din subordinea direcţiei.

Advertisement








Trending