Actualitate
Neamţ: Scandalagii liniştiţi de “mascaţi”
Patru persoane cu vîrste cuprinse între 35 şi 57 de ani, din Horia, care au provocat un scandal monstru pe 10 martie, au ajuns în arestul Poliţiei.
“Polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au introdus în arestul IPJ Neamț 4 persoane din localitatea Horia, bănuite de comiterea infracțiunlor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
La data de 10 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, din localitatea Horia, cu privire la izbucnirea unui conflict între mai multe persoane.
Ca reacție imediată, polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Neamț, care au participat la aplanarea altercației și implicit, la identificarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor implicate.
Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, care au degenerat într-un conflict, patru persoane cu vîrste cuprinse 34 și 57 de ani, din Horia, și-ar fi adresat reciproc expresii jignitoare și injurii.
În urma probării activității infracționale a celor implicați, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele 4 persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.
FOTO: generică
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină6 zile,
Agresiuni împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?
-
Actualitate3 zile,
Ziua Internațională pentru Conviețuirea Pașnică. Se poate pune capăt războiului din noi?
-
Prima paginăo săptămână,
Maria Sidonia Andrei, dublă campioană europeană la Qwan Ki Do
-
Actualitate2 săptămâni,
Piatra Neamț, oraș turistic
-
Prima pagină7 zile,
Loredana Axinte, o polițistă cu fler. A salvat un bărbat care a încercat de trei ori să se spânzure
-
Actualitateo săptămână,
Profesori de băieți – așa DA!
-
Actualitate4 zile,
George Lazăr (PNL): Varianta Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamţ, un proiect pe care mi-l asum cu celeritate, ca viitor preşedinte al CJ Neamţ