Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Dosarul cămătarilor detonează “mafia” locuinţelor sociale?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “locuinţele rămase libere erau gestionate de către membrii grupului infracţional, cu acceptul unor persoane din conducerea societăţii Locativ Serv”, spun anchetatorii ■ cine sînt persoanele în cauză? ■

Ancheta privind o grupare infracţională care se “specializase” în camătă, perceperea de taxe de protecţie şi şantaj ar putea detona o altă “mafie”: cea a distribuirii locuinţelor sociale în Piatra Neamţ. Cu încrengături ce duc la vîrful societăţii Locativ Serv Piatra Neamţ.

DIICOT a emis un comunicat de presă pe această temă, iar paragrafele care dau frisoane celor care au fost sau sînt în conducerea societăţii menţionate sînt:

“S-a reţinut faptul că membrii acestei grupări au controlat Cartierele Văleni I, Văleni II şi Speranţa de pe raza municipiului Piatra Neamţ, zone ce sunt locuite de către asistaţi sociali în imobile aparţinând de S.C. Locativ Serv Piatra Neamţ” şi “Ulterior, locuinţele rămase libere erau gestionate de către membrii grupului infracţional, cu acceptul unor persoane din conducerea societăţii menţionate, fiind închiriate neoficial altor persoane sau folosite de către aceştia pentru a depozita bunuri provenite din alte fapte de natură penală ( furturi, tâlhării)”.

Vă prezentăm în continuare integral comunicatul DIICOT: “La data de 19.05.2020, procurorii D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul SCCO Neamț efectuează un număr de 6 percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracţiunilor de camătă, perceperea unor taxe de protecţie şi şantaj.

În fapt s-a reţinut că, în perioada 2017 – 2020,  un suspect  a constituit un grup infracţional organizat, structurat pe relaţii familiale – fraţi, nepoţi, cumnaţi, la care au aderat şi alţi suspecţi, având ca scop comiterea unor infracţiuni de camătă, perceperea unor taxe de protecţie şi şantaj.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că membrii grupării au oferit diverse sume de bani împrumut, cu o dobândă de 100% pe lună, iar pentru a avea garanţia că sumele de bani le sunt restituite, i-a obligat  pe debitori să le predea actele de identitate, în baza cărora au încasat lunar alocaţiile, ajutoarele sociale sau alte drepturi financiare de care beneficiau persoanele vătămate.

În cazul în care unul dintre debitori nu achita rata la data stabilită, creditorii apelau la liderul grupului infracţional  care decidea dacă este necesar să fie aplicate corecţii fizice sau doar activităţi de ameninţare, precum şi cine va fi persoana care să execute acele acte.

S-a reţinut faptul că membrii acestei grupări au controlat Cartierele Văleni I, Văleni II şi Speranţa de pe raza municipiului Piatra Neamţ, zone ce sunt locuite de către asistaţi sociali în imobile aparţinând de S.C. Locativ Serv Piatra Neamţ.

Persoanele care locuiesc în aceste imobile sociale, în baza unor contracte de închiriere, au fost  obligate să le achite membrilor grupului infracţional sume cuprinse între 500 – 1.000 euro lunar, pentru a le permite folosirea caselor. În cazul în care aceste sume de bani nu erau remise, membrii grupului infracţional exercitau acte de violenţă fizică şi psihică determinându-i pe chiriaşi să parăseasca respectivul cartier.

Ulterior, locuinţele rămase libere erau gestionate de către membrii grupului infracţional, cu acceptul unor persoane din conducerea societăţii menţionate, fiind închiriate neoficial altor persoane sau folosite de către aceştia pentru a depozita bunuri provenite din alte fapte de natură penală ( furturi, tâlhării). În urma unor fapte de şantaj, unul din membrii grupului infracţional a fost arestat preventiv, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău.

În perioada 05.05. – 10.05.2020 suspectul l-a contactat pe un alt deţinut din penitenciarul menţionat şi i-a solicitat să ia legătura cu familia pentru a-i remite suma de 400 Euro, cu titlu de taxă de protecţie. Profitând de faptul că deţinutul  nu mai fusese anterior încarcerat, neavând astfel relaţii în interiorul penitenciarului, membrul grupului l-a ameninţat  că, în cazul unui refuz, va fi agresat fizic şi sexual de către acesta, cât şi de către alţi deţinuţi.

Cu această ocazie, suspectul i-a comunicat persoanei vătămate ca suma de bani să fie dusă la un bar de pe raza comunei Roznov, judeţul Neamţ, şi remisă unui alt membru al grupului infracţional. În perioada 17.05.2020 – 18.05.2020,suspectul,  prin intermediul unor deţinuţi, a contactat-o pe mama persoanei vătămate pentru a-i remite unui intermediar suma de bani, stabilind ca la data de 19.05.2020 o persoană necunoscută să se deplaseze la locul său de muncă şi să ridice suma de bani. Conform acestei convenţii, la data de  19.05.2020 mama deţinutului a predat suspectului suma de 400 euro, acesta fiind prins în flagrant.

Menţionăm faptul că acelaşi membru al grupării, aflat în stare de arest preventiv, le-a solicitat rudelor sale să facă presiuni asupra persoanei vătămate în vederea retragerii plângerii penale. Astfel, acesta i-a solicitat liderului grupării să exercite presiuni, atât prin intermediari cât şi direct,  în vederea retragerii plângerii, solicitându-i  să apeleze la „toate mijloacele” pentru a determina persoana vătămată să retracteze declaraţiile date în faza de urmărire penală.

De asemenea, acesta i-a solicitat liderului grupului să intervină pentru a-l ajuta să recupereze mai multe sume de bani pe care le avea de primit de la comercianţi din Piaţa Centrală Piatra Neamţ, cu titlu de taxă de protecţie. În cursul lunii martie 2020 o persoană din municipiul Piatra Neamţ, apropiată grupului infracţional organizat, a fost agresată în zona cartierului Speranţa, motiv pentru care liderul grupului a convocat „o echipă” şi s-a deplasat pentru aplicarea unor corecţii fizice, ce nu s-au concretizat, întrucât potenţialele victime nu erau acasă.

La sediul DIICOT  – Biroul Teritorial Neamţ urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 16 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SIC Neamț, a luptătorilor din cadrul S.A.S. Neamț și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.527 de cazuri noi. Neamţ – 45 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, în total au fost înregistrate 2.764 de cazuri

Până pe 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

88.235 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 581 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 4.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.09.2020 (10:00) – 18.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (28 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.081. Dintre acestea, 447 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.185.923 de teste. Dintre acestea 25.254 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.065 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.189 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.684 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.962 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.999 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 8 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.087 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 578 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 519 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 152.800 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.905 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Şofer, şi băut, şi laş

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o tînără de 19 ani a fost luată pe capotă pe trecerea de pietoni, de un şofer care a plecat de la locul accidentului ■ cînd oamenii legii au dat de el, omul era băut ■

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane, l-a adus în prim plan pe un şofer care a plecat de la locul evenimentului nedorit înainte de venirea oameilor legii.

Mai tîrziu, anchetatorii au aflat şi motivul bizarei dispariţii – conducătorul auto nu s-a uitat în urmă şi a abandonat victima pe marginea drumului deoarece era băut.

Evenimentul rutier a avut loc pe 16 septembrie 2020, fiind anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 16:30. Poliţiştii de la Tîrgu Neamţ au fost anunţaţi că pe strada Ştefan cel Mare din oraş a avut un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane, conducătorul auto părăsind locul accidentului.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat de 71 de ani, din Tîrgu Neamţ, conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din oraş, pe direcţia centru – Timişeşti, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei tinere de 19 ani, din Brusturi, care era angajată în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea pentru pietoni, acroşîndu-o, după care conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fără a opri la locul accidentului şi fără a anunţa organele de poliţie.

În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, care a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără însă a rămîne internată. „În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, în jurul orei 17.40, atît autoturismul implicat în accident, cît şi conducătorul auto au fost identificaţi pe raza oraşului Tîrgu Neamţ.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicînd o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Un alt accident de circulaţie, soldat cu două victime, a avut loc în aceeaşi zi, în localitatea Doljeşti. Asta după ce un tînăr localnic, de 22 de ani, aflat la volanul maşinii pe un drum în pantă şi curbă la stînga, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, întrînd în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar, din sens opus şi care era condus de o consăteancă de 49 de ani.

Ambii şoferi au fost răniţi, dar au refuzat transportul la spital. Nici unul nu era băut, dar a fost deschis dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Cinci ani la tentativa din seara de Înviere

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a lovit victima cu toporul în cap, în urma unui conflict spontan

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au pus punct procesului tentativei de omor, de la Bicaz, care a avut loc în noaptea de Înviere. Florin Alin Moldovan, de 30 de ani, din Bicaz, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani şi o lună de închisoare.

Victima agresiunii nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă inculpatul este bun de plată cu peste 11.500 de lei, din care cea mai mare parte reprezintă cheltuieli cu transportul şi îngrijirea medicală a victimei care a fost transferată la o clinică din Iaşi, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Fapta a avut loc la data de 18 aprilie 2020, în seara de Înviere a anului 2020. Conform actelor de urmărirere penală între agresor şi viitoarea victimă exista o stare tensionată de mai mult timp, iar situaţia a degenerat foarte aproape de sărbătorile pascale. Conflictul dintre combatanţi a escaladat, iar inculpatul şi-a atacat vecinul pe care l-a lovit cu un topor în cap.

Au fost anunţate forţele de ordine, iar pentru fapta sa agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În ce priveşte victima, aceasta a ajuns în stare gravă la spital, iar pentru salvarea vieţii a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală. Procurorii din cadrul Parchetului Neamţ au ajuns la concluzia că viaţa victimei a fost pusă în pericol şi au cerul magistraţilor din cadrul Tribunalului privarea de libertate pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Judecătorii au deliberat şi au ajuns la concluzia că pentru faptele sale tînărul trebuie arestat preventiv.

„Admite propunerea de arestare preventivă şi dispune arestarea preventivă a inculpatului M.F.A. cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea liniştii publice“, conform Tribunalului Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending