Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Cum va fi vremea pînă pe 1 martie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la finalul ultimei luni de iarnă se anunţă timp primăvăratic ■ valorile termice diurne saltă la peste 10 grade ■ în nici o noapte nu vor mai fi temperaturi negative ■ de precipitaţii nu poate fi vorba ■ cea mai caldă zi din intervalul de prognoză pare a fi sîmbătă, 29 februarie, soarele aducînd valori termice de pînă la 15 grade Celsius ■

Iarna calendaristică este pe sfîrşite şi meteorologii anunţă temperaturi în creştere, astfel că pînă la final de februarie valorile termice cresc pînă la 15 grade Celsius.

În nici o noapte pînă la început de martie nu vor mai fi valori termice negative, altfel spus deja sîntem în primăvară. Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie precipitaţiile ne ocolesc şi cel puţin pînă la început de martie nu sînt anunţate ploi.

Pe 21 februarie, la ora 11 termometrele indicau 5 grade la Piatra Neamţ şi Roman, iar la Tîrgu Neamţ erau la acelaşi moment 6 grade. Mai rece era în vîrf de munte, iar la staţia de pe Ceahlău – Toaca erau valori negative de -7 grade, acolo fiind şi vreo 23 de centimetri de zăpadă.

Aşa stînd lucrurile trebuie spus că şi ziua de 22 februarie, din nou va fi senin şi însorit, cel mult 8 grade la amiază şi cam 1 grad după lăsarea întunericului. Ceva mai bine din punct de vedere termic va fi pe parcursul zilei de duminică, 23 februarie. Soarele va fi la datorie şi aduce în miezul zilei temperaturi de 12 grade. Acest lucru se va resimţi în regimul termic nocturn iar minima saltă frumuşel la 5 grade.

Săptămîna viitoare debutează în acelaşi ton, iar luni 24 februarie este aşteptat cer variabil, cu cel mult 8 grade, însă noaptea ar putea ploua slab la o minimă de 4 grade. Cam la fel va fi regimul termic şi marţi, 25 februarie, cînd ne putem aştepta ca în zona noastră termometrele să indice pînă la 9 grade.

Cu toate acestea minima nocturnă coboară spectaculos pînă la pragul îngheţului astfel că în zori se va înregistra o minimă de 0 grade. De miercuri, 26 februarie, vremea intră într-un proces trepta de încălzire. Se anunţă cer variabil cu soare şi temperaturi mai degrabă de aprilie astfel că maxima saltă la 14 grade peste zi şi cam 3 grade vor fi după lăsarea întunericului.

O zi mai caldă şi una mai rece pentru că meteorologii dau asigurări că joi, 27 februarie, mercurul din termometre ajunge numai pînă la 12 grade. Cu toate acestea peste noapte se face mai rece iar minima se opreşte la 5 grade. Cer variabil cu soare va fi şi vineri, 28 februarie, cînd maxima zilei nu mai trece de 12 grade iar minima nocturnă ajunge la 4 grade.

Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare a fi ultima din lună, iar sîmbătă 29 februarie ne vom bucura din nou de soare care aduce valori termice diurne de pînă la 15 grade Celsius. Cu toate acestea nu va fi prea cald după lăsarea întunericului, iar minima nu mai trece de 2 grade.

Advertisement








Trending