Contactează-ne

Actualitate

Dan Barna şi USR – „Ce e val, ca valul trece“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Privesc cu îngrijorare ascensiunea forţată a noii stele a USR, ivite de spuma anonimatului, pe numele său Dan Barna, care fără a avea un palmares cu care să ne forţeze memoria, doreşte să-şi clădească un viitor fulminant, lansându-se în competiţia pentru preşedinţia României, din noiembrie 2019, contând exclusiv pe starea emoţională a unui electorat debusolat, proaspăt intrat în arenă. Prea a ajuns Preşedinţia României un obiectiv de duzină, prin care s-au putut perinda, începând cu anul 2009, tot felul de pretendenţi, care s-au remarcat doar ca „preşedinte jucător“ sau ca „preşedinte terminator“. Mă întreb, ce model de preşedinte ar putea fi Dan Barna, pe care nu-l recomandă nimic din fişa postului. Nu a dovedit că a condus ceva până acum, decât poate propriul automobil, pentru a ne seduce de ai oferi şansa să conducă România. Decizia Congresului recent al USR, de a-l nominaliza pe Dan Barna în cursa pentru Cotroceni, pe de o parte, precum şi pretenţia publică de a intra în turul doi, pentru a câştiga preşedinţia României, pe de altă parte, nu seamănă decât cu un exerciţiu juvenil, de a mima constituirea instituţiei preşedintelui, la nivel de liceu, pentru o zi festivă. Nici măcar Victor Ponta, un politician cu un oarece pedigri politic (fost şef al celui mai mare partid, fost premier) nu are tupeul să se arunce cu capul înainte în cursa pentru Cotroceni, propunându-şi să o facă abia la alegerile din 2024, când ar putea să ne demonstreze că şi-a consolidat priceperea şi credibilitatea. Cu o astfel de abordare, Victor Ponta dă dovadă că respectă marele electorat, precum şi că a înţeles lecţia primită la alegerile din 2014. După rezultatul de 23%, obţinut la alegerile europarlamentare din 26 mai, Dan Barna se simte pe val, şi călare pe scândurica succesului, se uită nerăbdător şi cu ambiţie spre ţărm, unde bănuie că îl aşteaptă două mari proiecte, pentru anul acesta. În primul rând, să transforme USR -ul din „stare de spirit“, într-un veritabil partid, care să preia destinele României pe termen lung. În al doilea rând, să blocheze ascensiunea lui Klaus Iohannis spre cel de al doilea mandat de Preşedinte, de la care să preia el în forţă acest mandat. Habar n-am în ce măsură, acest Dan Barna, aflat pe val, este conştient că „ce e val, ca valul trece“ .În istoria postdecembristă a României, au fost, slavă domnului, suficiente partide cu rezultate spectaculoase pentru o zi, ca a doua zi să dispară. USR detestă declarat partidele devenite tradiţionale ale României, care au rezistat din 1990 până în prezent. Implicit, USR detestă formulele de organizare ale acestor partide, respectiv structurile lor ierarhice şi disciplina lor internă, impusă de propriile statute. USR, după spusele lui Dan Barna, îşi datorează existenţa, bazându-se exclusiv pe „o democraţie foarte profundă“, care este democraţia Facebook- ului. Facebook-ul a devenit forul superior al USR , în devălmăşia căruia se iau deciziile importante şi în care membrii acestui partid „stare de spirit“ se văd nevoiţi să-şi exprime opiniile şi să dezbată problemele. Facebook-ul a devenit scena politică pe internet, cu menirea de a lansa viitoarele stele ale politicii româneşti, care nu se bizuie pe consistenţa lor, cât pe starea emoţională a electoratului. Facebook-ul a fost şi rămâne un mediu on-line în care predomină „starea emoţională“ şi lipseşte cu desăvârşire „pragmatismul“. Zgomotul care însoţeşte întreaga operă de lansare şi consolidare a USR, acest partid lipsit de pragmatism, a atras deja critici dure, ca fiind partid de sorginte neomarxistă, dominat de talibanism, dispus să condusă România, mai mult prin terorizare, decât prin mijloace cu adevărat democratice. USR nu s-a dezis niciodată de declaraţiile inepte ale unor exegeţi, de a înlătura oponenţii politici prin arestări masive, dispuse prin Ordonanţe de urgenţă. Prestaţiile publice ale unor persoane, care se doresc a fi lideri, fie şi de opinie, nu fac decât să ne convingă că USR este un partid care s-a născut din teribilismul unor liceeni, nu dintr-o necesitate reală. Acum, liderii USR vor să-şi mobilizeze propriul electorat în devenire, pentru un scor mai mare de 23 %, momindu-l cu promisiunea că acesta va reprezenta astfel cea mai progresistă clasă socială a României.

Un produs marca USR, deputatul Stelian Ion

Deputatul USR , Stelian Ion, ne forţează atenţia anunţându-ne că va depune în Parlament un proiect de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (S.I.I.J.). Nu mai este un secret că desfiinţarea SIIJ este visul de aur al unor structuri remanente ale Statului paralel, stat a cărei existenţă este şi ea demonstrată. Spun că Stelian Ion ne forţează să-l băgăm în seamă, din mai multe motive. În primul rând anunţul său nu are consistenţă, pentru că deputatul nu ne-a anunţat că deja a depus proiectul, ci că îl va depune, sperând probabil că vom conta pe zicala „O să paşti murgule iarbă verde“. Deci, el ne-a anunţat că are de gând să se pună pe scris un proiect, despre care habar nu avem ce va conţine, pentru a începe a-l admira pe iniţiator. Povestea pute de la o poştă a „Mircea, fă-te că lucrezi!“, procedură practicată de useriştii din Parlament. În al doilea rând, îl văd din ce în ce mai des pe domnul deputat, băgat pe la dezbateri televizate, unde debitează cu aplomb nişte enormităţi, când nu tace, care te fac să nu-l mai asculţi nici când are momente de luciditate. Tipul ne crede duşi cu pluta, când îşi motivează intenţia de a desfiinţa SIIJ, pentru că „i se pare că secţia asta se ocupă mai mult de vendete şi de răfuieli cu procurorii“. Omite însă să precizeze despre care procurori este vorba. Despre procurori buni, sau despre procurori răi? O fi vorba despre procurori ca Onea şi Portocală sau ca şefa lor Kovesi, care au subminat credibilitatea DNA -ului, dând astfel o lovitură de graţie luptei împotriva corupţiei, ori o fi vorba despre procurori profesionişti şi integri, cărora li s-au întocmit dosare? În ce Românie trăieşte deputatul nostru, dacă habar nu are de existenţa Republicii procurorilor? Dacă nu a auzit de subordonarea Justiţiei de către unele servicii prin intermediul unei căruţe de procurori? Dacă nu a auzit de multiplele cazuri de abuzuri în justiţie, de clasări de dosare pe bandă rulantă în cazul unor magistraţi? Dacă nu a auzit despre lupta acerbă din Parlament, de a nu se promova o lege a răspunderii magistraţilor? Mai mult, deputatul USR îşi justifică public intenţia de a desfiinţa SIIJ, taman pentru că această Secţie a fost înfiinţată, la iniţiativa unuia ca Liviu Dragnea, care a căutat să realizeze astfel „un instrument de subordonare a magistraţilor şi de subminare a puterii acestora“. USR-istul acesta chiar că ne ia de proşti, dacă nu ştie că atribuţiile SIIJ au fost luate de la DNA ,care devenise exact „un instrument de subordonare şi intimidare a magistraţilor“. Un DNA, compromis la rândul său de subordonarea faţă de unele servicii, prin vestitele protocoale, care nici acum, nu sunt desecretizate şi despre care nici Klaus Iohannis nu dă semne că l-ar interesa existenţa lor. Personal, nu cunosc dacă SIIJ funcţionează „curat profesional“, dar domnul deputat nu îşi propune să aibă astfel de frământări, care să le rezolve prin vreo lege. Chiar dacă SIIJ s-a înfiinţat la iniţiativa lui Dragnea, îl felicit, pentru că a reuşit astfel să scoată această instituţie total de sub influenţa politicului, cum era în ograda DNA şi s-o subordoneze unui CSM mult mai independent politic. Ce vrea deputatul USR Stelian Ion? Vrea ca Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie să fie ce a mai fost. Să revină în subordinea DNA şi a serviciilor şi implicit sub influenţa politicului nu a Consiliului Superior al Magistraturii. Şi, de ce nu, Laura Codruţa Kovesi să fie repusă la conducerea DNA , pentru că au început să ne lipsească arestările televizate, la care senatorii şi deputaţii USR ţopăiau exaltaţi de fericire prin Parlament. O fi având deputatul USR, Stelian Ion, şi alte motive pentru care doreşte desfiinţarea SIIJ, dar nu ni le dezvăluie. Ne lasă să murim proşti. Cu cât mor mai mulţi „proşti“, cu atât creşte densitatea „isteţilor“ din USR, care astfel poate depăşi procentul de 23%.

Citește știrea
3 comentarii

3 Comments

  1. dr.iordache

    16 iulie 2019 at 8:19 AM

    Iar a uitat mos caisa…..pastilili !

  2. Catalin Cojpcaru

    16 iulie 2019 at 5:32 PM

    Ce-ai fumat prietene?

  3. Alex

    25 iulie 2019 at 4:22 PM

    Ingrijorarea unui nostalgic comunist nu poate fi decat un semn bun, un semn ca ne rupem de trecutul mlastinos in care Romania a fost tinuta de vechea clasa politica, din care domnul Bivolaru a facut parte.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending