Contactează-ne

Fotbal

CSM Ceahlăul, obiectiv îndrăzneţ: promovarea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ oficialii clubului pietrean au anunţat un proiect ambiţios: Liga 2 ■ pentru aceasta, gruparea s-a întărit la toate nivelurile: conducere, staff tehnic şi lot de jucători ■ „Am venit la Piatra Neamţ pentru că vreau să aducem clubul acolo unde cred că ar face foarte bine pentru oraş“, a declarat Marin Mitran, noul preşedinte executiv al CSM Ceahlăul ■

Cu puţine zile înainte de startul noului sezon în Liga 3, conducerea CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a anunţat că obiectivul echipei de seniori este cel de a promova în Liga 2 la finele campionatului 2019-2020. Obiectivul stabilit de oficialii grupării galben-negre a fost detaliat într-o conferinţă de presă susţinută luni, 19 august, la sediul clubului, la care au luat parte preşedintele Cătalin Roca, noul preşedinte executiv, Marin Mitran şi noul antrenor principal, Ştefan Stoica. De asemenea, au fost prezenţi antrenorul cu portarii Alin Dincă, preparatorul fizic Daniele Nervi şi cei 10 jucători înregimentaţi în această perioadă în lotul pietrenilor: Cristian Jalbă (Republica Moldova, 21 ani, fundaş), Alexei Şoimu (R. Moldova, 23 ani, atacant), Franck M’Barga (Camerun/Germania, 27 ani, mijlocaş), Arsene Luboya (Franţa/Congo, 26 ani, mijlocaş), Keita Modibo (Mali, 20 ani, fundaş), Fomba Bourama (Mali, 20 ani, fundaş), Raul Iliescu (România, 20 ani, mijlocaş), Andrei Miclean (România, 20 ani, fundaş), Yoann Fellrath (Franţa, 26 ani, atacant), Vasile Petra (România, 25 ani, mijlocaş). „Odată cu acest nou campionat, împreună cu partenerii din proiect, după o şedinţă în care ne-am stabilit foarte bine ce vrem să facem în viitor, am luat decizia să ne fixăm un obiectiv foarte ridicat: cîştigarea Seriei I a Ligii 3. Drept urmare, acum circa o lună am luat legătura cu un profesionist în acest domeniu, cu domnul Marin Mitran, care acum ocupă funcţia de preşedinte executiv. Avem parteneri de tradiţie, dar şi unii noi, care şi-au manifestat încrederea atît în proiect, cît şi în staff şi jucători“, a declarat în deschiderea conferinţei de presă preşedintele CSM Ceahlăul, Cătălin Roca. Noul preşedinte executiv, Marin Mitran, un om de fotbal cu experienţe la cluburi din ţară şi Republica Moldova a dezvăluit în ce condiţii a ajuns la Piatra Neamţ. „Între mine şi domnul Cătălin Roca au fost nişte tatonări lungi, de cîteva luni. Nu am venit la Piatra Neamţ ca să pierd timpul. Am venit la Piatra Neamţ pentru că vreau să aducem clubul acolo unde cred că ar face foarte bine pentru oraş. Mie nu-mi place să mă bat pentru locurile 5-6, ci pentru locul 1. Eu pentru asta am venit. Aşa i-am şi spus lui Cătălin: dacă avem obiectiv promovarea atunci mă bag în proiect, dacă nu, nu are rost să ne pierdem vremea. Ştiu că este un obiectiv îndrăzneţ, dar cred că împreună şi cu partenerii noştri vom reuşi să ducem acest proiect la bun sfîrşit. Am apelat la un staff profesionist şi credeţi-mă că promovarea e un proiect realist. Datoria noastră este să ducem echipa acolo unde a fost. Dacă vom forma acel grup unit, vom reuşi“ a spus Mitran care a dezvăluit şi surpriza pe care le-a pregătit-o adversarelor din Seria I: „Nimeni nu a ştiut pînă astăzi că eu sînt la CSM Ceahlăul şi pînă acum m-am întîlnit de multe ori ca prieteni, ca oameni de fotbal, cu conducători de la CSM Focşani, de la Aerostar Bacău sau Suceava. Şi le ascultam ideile, ce vor, dar eu nu le-am dat în vileag ideile noastre. Abia astăzi e prima dată cînd vorbim despre obiectivul nostru şi sper să-i surprindem plăcut pe adversarii noştri“.

Buget suficient pînă la iarnă

Noul preşedinte executiv al clubului a vorbit apoi despre noutăţile de pe banca tehnică. A descris cum s-a produs despărţirea de antrenorul Gabriel Rădulescu, şi cum s-a ajuns la varianta Ştefan Stoica. „Am dat încredere la începutul acestei colaborări domnului Gabi Rădulescu, care este un om excepţional, un profesionist desăvărşit, dar, probabil că dînsul, fiind obişnuit cu altceva, eu cu altceva, nu s-a închegat şi ne-am luat rămas bun pe cale amiabilă şi sperăm să avem o colaborare în alt moment al carierei. Eu îi mulţumesc sincer, au fost patru săptămîni frumoase alături de dînsul, dar am luat decizia ca pentru îndeplinirea obiectivului să-l aducem pe domnul Ştefan Stoica, antrenor cu care am mai şi colaborat în trecut şi am avut performanţă. Din staff mai fac parte Alin Dincă, antrenor cu portarii, care a făcut o şcoală germană şi Daniele Nervi, preparator fizic, care are Şcoala Coverciano şi experienţă de 25 de ani. Avem mare încredere în acest staff din care mai fac parte Cristi Naciu, al doilea preparator fizic şi antrenor secund, domnul Stan şi fiul său, Cosmin Stan“, a mai spus Marin Mitran. Cu amintiri din vrema în care antrena echipe ce se băteau cu Ceahlăul în prima ligă, antrenorul principal Ştefan Stoica s-a declarat optimist acum în ceea ce priveşte atingerea obiectivului: „Cu ani în urmă veneam la Piatra Neamţ ca adversar al echipei, acum vin să pun umărul la ceva frumos. Ce e foarte important este că se vrea să se facă treabă aici şi ar fi fost păcat să nu se vrea lucrul acesta petru că la aşa condiţii, cred că infrastructura oraşului şi a echipei este una din cele mai bune şi frumoase din ţară. problema este de mentalitate. În ultimii ani, echipa a fost jos, asta e viaţa, dar se pare că Piatra Neamţ a luat-o de la capăt şi să sperăm că este un început aşa cum trebuie. Piatra Neamţ nu poate să joace numai ca să joace, trebuie să joace la fiecare meci pentru victorie. Chiar dacă nu avem timpul necesar, eu am venit de cîteva zile aici, o să fie puţine probleme pînă ce echipa îşi găseşte ritmul deoarece sînt doar 3-4 jucători de anul trecut care o să joace în 11-le de bază, însă, cu multă muncă şi cu dăruire cred că o să reuşim foarte repede să arătăm ca o echipă agresivă, o echipă care merge ca să joace fotbal. Trebuie să facem un grup puternic ca să putem să luptăm pentru primul loc în clasament. Trebuie să trecem la o pagină nouă, o pagină frumoasă, să facem o echipă competitivă, să vină oamenii la stadion şi să fim mîndri de acest oraş“. Şi, cum o asemenea încercare, promovarea într-un eşalon superior, depinde în mare măsură de resursele financiare, cei doi conducători ai clubului au prezentat şi situaţia legată de buget: „Avem ceva pe care ne bazăm sută la sută, bani care sînt suficienţi astfel ca pînă în iarnă să nu fie probleme. Avem încă discuţii avansate cu trei sponsori foarte mari care dacă vin alături de noi, nu vom mai avea nici un fel de probleme pînă peste doi ani. Din moment ce sîntem corecţi şi vom fi transparenţi cu banii oamenilor, eu nu cred că o să avem o problemă să atragem parteneri. Desigur că sîntem profesionişti, am realizat ceva în fotbal, totuşi avem nevoie şi de ajutor divin“, a declarat preşedintele executiv. „Plecăm de la un buget bun în acest moment. Nu este de ajuns pentru a ne atinge obiectivul, însă nici noi nu ne-am oprit din muncă. Pe măsură ce vom obţine rezultate, vom promova mai bine proiectul şi atunci vom atrage mai mulţi parteneri lîngă noi. Vreau să mulţumesc şi autorităţilor locale care fac un efort să ne ajute. În primul rînd vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Neamţ care ne-a oferit o finanţare de 200.000 de lei care ne va ajuta în atingerea obiectivului. Şi discuţiile cu Primăria Piatra Neamţ sînt de bun augur şi cred că vom obţine un ajutor în ceea ce înseamnă baza sportivă. Facem demersuri pentru a obţine statutul de utilitate publică pentru ASCM ceea ce înseamnă că, teoretic, vom avea parte de o relaţie mai bună cu primăria. Ştiu că primăria îşi doreşte să ne ajute, să fie alături de noi, doar că ar trebui să găsim o cale foarte transparentă de a colabora“, a adăugat Cătălin Roca.

Luptă aprigă pentru Liga 2

Conducerea CSM Ceahlăul apreciază că în lupta pentru promovarea în Liga 2 vor fi implicate măcar cinci-şase echipe, între care Foresta Suceava, Aerostar Bacău, CSM Focşani, Oţelul Galaţi, poate şi Bucovina Rădăuţi. „Zic că aceste 5-6 echipe sînt pretendentele la locul I. Va fi o luptă frumoasă, sînt convins de asta şi abia aştepăm să înceapă campionatul“, a precizat Marin Mitran. În prima etapă, sîmbătă, 24 august, de la ora 18.00, Ceahlăul va lua startul în campionat pe teren propriu, împotriva ieşenilor de la Ştiinţa Miroslava, iar programul debutului de sezon pare favorabil pentru acumularea de puncte în lupta pentru şefia Seriei I: „Faptul că în primele 6 etape jucăm de patru ori acasă e un lucru bun. Jucăm pe un teren bun şi este un plus. Cu orice preţ trebuie să ne cîştigăm meciurile de acasă. Avem foarte mulţi jucători noi, e clar că nu s-au acomodat sută la sută, dar sînt jucători foarte puternici, care pot să facă diferenţa“, consideră antrenorul Ştefan Stoica.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. GRĂDINARU NECULAI

    20 august 2019 at 8:21 AM

    Le doresc mult succes ! Pietrenii au nevoie de o echipă performantă în divizia a II a, pe măsura bazei sportive existente. Măcar atât !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending