Contactează-ne

Cultural

Creangă, despre Conta, „catihetul de la fabrica de popi din Folticeni“

Știre publicată în urmă cu

în data de

În prestigioasa revistă a lui Constantin Turcu „Preocupări de cultură Regională“, III, Piatra Neamţ, 1941, acesta, în articolul cu titlul înscris mai sus, sub expresia „ş-apoi lasă-te Conta sfinţiei sale (Creangă, Amintiri… publicată în Convorbiri Literare, Iaşi, anul XV, nr.12 din martie 1882, alte reviste, încearcă şi reuşeşte să dezlege misterul acestui cuvânt Conta“.

Istoricul născut la poale de Ceahlău se inspiră în acest demers şi din articolele apărute în revistele Făt Frumos din Cernăuţi, anul IV (1940), nr.3; retipărite apoi în Straja Moldova, anul III (1940), iunie-octombrie şi extrasul din revista Apostolul, anul VII (1941) No.1-3.

Acesta se întreba retoric că „nu ştiu de va fi prinsă ori nu, de critica vremii, aluzia făcută de Creangă, dar domnul Kirileanu a arătat la Tălmăcirea Cuvintelor că este şi-i îndreaptă împotriva catihetului Conta, de la şcoala din Folticeni. De aceea d-sa a şi tipărit cuvântul Conta cu majusculă, iar în ediţia definitivă, apărută în 1939 a precizat (pag.336) că e vorba anume de Neculai Conta fost protopop la Piatra Neamţ, unde a şi murit, fiind înmormântat la Bodeştii-Precistei, Judeţul Neamţ.

În continuare se spune că „Domnul Artur Gorovei stabileşte, de asemenea că Ion Creangă face într-adevăr aluzie la obiceiurile catihetului Conta şi arată că Mihai Lupescu a greşit când a afirmat că săgeata e îndreptată împotriva preotului V. Grigorescu – supleant la şcoala catihetică din Folticeni. Argumentele aduse de domnul Gorovei, pentru a scoate din cauză pe preotul Grigorescu, sunt deplin convingătoare“.

Întrebarea care s-a pus la „Cine a fost catihetul Conta, pentru care Ion Creangă are aprecieri aşa de puţin favorabile? Domnul Gorovei în articolul citat, arată că este protopopul I. Conta şi aduce în sprijin o mărturie de pe un Penticostarion, tipărit la Neamţ (1848). Însemnarea are acest cuprins: Dăruit bisericii Sf. Ilie din Fălticeni, la 9 septembrie 1853, I. Conta- catihet şi I.Zăhărescu“.

Dilema continuă: „Conta – catihetul lui Creangă – s-a numit Ion, cum îi spune domnul Gorovei, sau Neculai, cum afirmă domnul Kirileanu? În sprijinul afirmaţiei domnului Kirileanu ne vin o sumă de documente nouă, publicate de curând de către domnul Gh.Ungureanu (arhivist şi director la arhivele ieşene). Astfel, aflăm că şcoala catihetică din Fălticeni s-a înfiinţat la 1847 şi că la 1851 a fost numit acolo, catihet, preotul Necuali Conta, despre care mai aflăm că s-a născut la Bodeştii – Precistei, în 1828, ca fiu al preotului Nistor Conta şi al presviterei Ana. Neculai Conta a făcut Seminarul din Socola între anii 1843- 1848, unde a intrat la 15 ani şi la terminarea şcolii i s-a eliberat un atestat pentru a numitului învăţătura şi a lui vrednică de laudă purtare.

La 1849, căsătorindu-se cu Ana, fiica preotului Manea din Boldeşti, a fost numit preot la Bodeştii-Precistei. La şcoala catihetică a funcţionat între 1851-1856, având supleant pe preotul V. Grigorescu, căruia îi plătea jumătate din leafa sa. La 1856, fiind numit protoiereu al ţinutului Suceava, demisionă de la şcoală.

Din actele publicate de domnul Ungureanu se constata că Ion Creangă s-a înscris la şcoala de catiheţi din Folticeni la 27 noiembrie 1854 şi a urmat în tot cursul anului şcolar 1854-1855, după care a plecat la Iaşi. Reiese dar că Creangă a avut catihet la Folticeni pe preotul Neculai Conta – cum arată domnii Kirileanu şi Ungureanu şi nu pe Ion Conta.

„Intră prin hambare, îşi alege putinele cele mai mari cu lapte sau şi cu brânză, untul cel mai bun“

Dealtfel însuşi domnul Gorovei rectifică numele Ion în Neculai, în lucrarea sa Folticenii, ulterioară articolului din Convorbiri. Cât priveşte iniţiala I, de pe însemnarea domnului A. Gorovei, ea trebuie să fie prescurtarea cuvântului Iconom şi nu a numelui de botez Ion.

În continuare se mai spune că „Pe catihetul Conta mi-l zugrăveşte Creangă ca pe un om lacom, ce primia parale şi alimente în natură de la părinţii elevilor: galbeni, stupi, oi, cai, boi şi alte bagateluri de-alde acestea, prefăcute în parale, trebuia să ducă dascălii plocon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni; ş-apoi lasă-te Conta sfinţiei sale, că te scoate poponeţ ca din cutie…

Pentru mine, însă, numai două merţe de orz şi două de cvas a dat tata. Catihetul făcea ziua noapte şi noaptea zi, jucând stos… rar venea pe la şcoală“. Întrebarea care se pune: „Le-a ţinut minte Creangă aceste amănunte de la 1855 până la 1881 când îşi scrie Amintirile?“. Se pare că da… Mai sigur e însă că amintirea dascălului său i-a fost reîmprospătată de o recentă lectură şi anume aceea a Operilor doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Cocea – volum publicat la 1862 de Iulia Aricescu, în care se retipăreşte şi un articol al talentatei şi curajoasei ziariste, apărut întâi la foaia SteoaDunării din 1859, sub titlul Un protopop. În acest articol, Sofia Cocea îl atacă vehement pe protopopul C, din Folticeni care era un om deosebit de lacom:

„Intră prin hambare, îşi alege putinele cele mai mari cu lapte sau şi cu brânză, untul cel mai bun, cel mai frumos… dispozează de toată gospodăria preoţilor din ţinut“. Zicea protopopul că toate acestea le duce la mitropolie… dar s-a putut vedea cum în doi ani şi-a făcut două case.

Polemista arată cazul unui blagocin, sătul de atâtea dăjdii către protopop, căruia nu i s-a primit demisia decât după ce i-a mai dat protopopului C. încă zece berbeci şi nici atunci nu i s-a primit în mod definitiv; ci numai „să sloboade iconoml I din blagocinie, pâna când îşi va îndrepta treburile gospodăriei, ca să aibă ce dijmui iarăşi protopopul C“, adăuga autoarea articolului.

Se întreabă Sofia Cocea, care alt funcţionar mai are mijloace de a-şi aduna, astfel, toate cele de nevoe pentru casă, fără măcar o para, care altul, afară de „un protopop îşi poate întemeia şi ţinea gospodăria pe conta subalternilor săi?“. Şi iată că expresia lui Ion Creangă: ş-apoi lasă-te în Conta sfinţiei sale, a fost tipărită în exact acelaşi sens, cu 23 de ani înainte, de către Sofia Cocea- colaboratoarea ziarului ieşean Steoa Dunării- sub aproape aceeaşi formă: protoiereul C. îşi ţinea gospodăria pe conta subalternilor săi.

Aşadar Creangă poate va fi cetit articolul în ziarul de la 1859 . E mai sigur însă că l-a cetit în volumul apărut în 1862. Expresia – aluzia ziaristei Cocea, i-o fi plăcut, se vede, şi a reţinut-o, consemnând-o în Amintiri. Oricum, din sursele documentare Protopopul Conta a venit la Piatra Neamţ la 1864 şi a stat în această demnitate până la 1893, fiind şi preot la catedrala oraşului – biserica Sf. Ioan, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Ieşind la pensie s-a făcut stareţ al mănăstirii Bistriţa. E îngropat la Bodeştii Precista, unde-i ctitor al bisericii.

Pe crucea mormântului său puteam citi: Protoiereul Neculai Conta, 1828-1896 şi soţia sa Ana, 1826-1892. Se mai arată că a fost un om foarte autoritar şi independent în acţiuni. Avea mult spirit gospodăresc. A ţinut în arendă moşiile Rosnov, Săvineşti, Pipirig. A avut mori pe Cuejdiu şi un feredeu, precum şi un ferăstrău cam pe locul unde e azi fabrica Bistriţa din Piatra.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Biblioteca „G.T. Kirileanu“, (re)deschisă pentru public

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ activităţile se reiau, treptat, de pe 20 mai ■ rămîn suspendate serviciile de internet dar şi accesul la sala de lectură ■ sînt impuse anumite reguli de sănătate publică ■

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ reia, gradual, programul cu publicul de pe 20 mai 2020. Activitatea de relaţii cu publicul va fi reluată treptat, în funcţie de evoluţia contextului epidemiologic naţional şi de recomandările instituţiilor abilitate.

„Vor fi reluate activităţile de împrumut şi restituire de documente de bibliotecă, oferirea de informaţii legislative şi de referinţe bibliografice, prin multiplicare şi scanarea de documente, care vor putea fi expediate şi pe cale electronică: telefon, fax, e-mail, Messenger.

În această primă etapă, rămîn suspendate serviciile internet şi serviciile de lectură oferite de modulele şi sălile de lectură“, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Judeţene.

Reluarea activităţilor cu publicul la nivelul bibliotecii implică respectarea regulilor generale de sănătate publică. În această primă etapă, au fost stabilite măsuri pentru accesul şi contactul cu publicul. Programul de lucru va fi luni – vineri: 9.00-18.00 – la sediu; luni, miercuri şi vineri: 10.00-16.00, marţi şi joi 12.00-18.00 – la filiale.

Punctul de lectură şi împrumut Speranţa va funcţiona cu public în zilele de luni şi miercuri, între orele 11.00 şi 14:00. Utilizatorii trebuie să folosească covoraşelor cu substanţe dezinfectante aflate la intrarea în instituţie şi în secţiile de public.

Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii de protecţie pe toată durata prezenţei în instituţie. Se recomandă persoanelor care au febră să îşi amîne vizita la bibliotecă. Se limitează accesul publicului astfel încît să fie păstrată distanţa fizică recomandată de 2 metri, respectarea circuitelor (intrare/ieşire), a marcajelor existente în spaţiile de bibliotecă, evitarea staţionării în instituţie şi respectarea recomandărilor bibliotecarilor.

Se recomandă beneficiarelor serviciilor de bibliotecă să acorde prioritate persoanelor vîrstnice sau a celor cu dizabilităţi, precum şi respectarea fluxurilor de circulaţie unidirecţionale marcate pentru public la intrarea şi ieşirea din clădire. Organizarea rezervărilor documentelor se va face telefonic, e-mail, site – www.bibgtkneamt.ro, cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărţilor, pentru a elimina formarea de aglomerări.

Pentru limitarea persoanelor care ating un obiect/document, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul solicitat de utilizator. Se recomandă utilizarea eficientă a materialelor dezinfectante de la punctele de acces intrare clădire/grupuri sanitare/secţii de public.

Accesul în spaţiile bibliotecii se va face eşalonat, nu mai mult de una-două persoane simultan, cu respectarea unei perioade de staţionare de 10-15 minute pentru restituirea/ împrumutul unor publicaţii. „Pentru susţinerea accesului publicului la lectură, dar şi pentru evitarea aglomeraţiei în secţiile bibliotecii în perioada următoare, sînt suplimentate atît numărul de publicaţii ce se pot împrumuta, cît şi perioada de împrumut a acestora (maximum 10 publicaţii – cărţi sau CD-uri Daisy pentru un utilizator, cu un termen de împrumut de 6 săptămîni; maximum 5 DVD-uri pentru un utilizator, cu termen de împrumut de 3 săptămîni“, mai anunţă Biblioteca.

Cărţile restituite de utilizatori intră în carantină

Pentru asigurarea unor măsuri de igienă şi prevenire sînt amenajate spaţii speciale de depozitare temporară a publicaţiilor restituite de public, în scopul carantinării acestora şi repunerii în circulaţie în condiţii de siguranţă.

Documentele pe hîrtie fără elemente de plastic – carte, reviste – vor fi 3 zile în carantină; documente hîrtie – monografii sau periodice cu coperte laminate – 10 zile de carantină; documente din plastic – CD/DVD – 10 zile de carantină sau dezinfectate cu material îmbibat cu produse biocide avizate, respectînd timpul de uscare, urmat de o perioadă de carantinare de 3 zile, dacă sînt documente din hîrtie în acel CD/DVD – broşuri, cutii de carton, apoi pot fi puse la raft.

În această primă etapă a stării de alertă, personalul sălilor de lectură va asigura doar servicii de referinţă şi comunicarea cu utilizatorii bibliotecii cu predilecţie prin intermediul mijloacelor electronice pentru solicitarea unor informaţii punctuale sau a unor referinţe legislative/bibliografice. Accesul utilizatorilor la serviciile Internet, studiul în sălile de lectură carte şi publicaţii periodice rămîne suspendat.

Atunci cînd situaţia epidemiologică o va permite, accesul în sălile de lectură va fi reluat, cu respectarea prevederilor referitoare la distanţarea fizică, astfel încît să fie asigurată o distanţă de 1,5 metri între două persoane sau 4 mp pentru fiecare utilizator.

Toate aceste acţiuni au ca scop intensificare măsurilor de igienă şi prevenire în ce priveşte COVID- 19, de contextul epidemiologic actual local, ele au ca scop eficientizarea aplicării măsurilor de prevenţie i evitarea unei posibile contaminări a persoanelor, permiţînd în acelaşi timp şi asigurarea unui cadru funcţional sigur.

Personalul cu atribuţii de coordonare monitorizează permanent starea de sănătate a angajaţilor şi respectarea măsurilor de igienă şi prevenire. Reamintim că revenirea la întreaga ofertă de servicii pentru public se va face în etape, odată ce situaţia epidemilogică o va permite. În această primă etapă, rămîn suspendate serviciile internet şi serviciile de lectură oferite de modulele/sălile de lectură.

Toate evenimentele culturale ale bibliotecii judeţene, cursurile pentru învăţarea limbilor străine, atelierele dedicate copiilor şi tinerilor, cluburile de lectură stabilite cu diverşi parteneri pentru perioada următoare se vor reprograma de comun acord, odată ce evoluţia situaţiei epidemiologice va permite acest lucru, iar instituţiile abilitate vor recomanda şi permite organizarea lor. Relaxarea tuturor acestor măsuri stabilite pentru perioada stării de alertă, cît şi modificarea acestora va fi anunţată ulterior pe toate canalele de comunicare ale instituţiei.

Citește știrea

Actualitate

Academicianul Simionescu despre Piatra Neamţ: „Mai rar oraş din România care să fie pus în o atare îmbinare de avantagii naturale“

Știre publicată în urmă cu

în data de

În anul 1925, academicianul Ion Simionescu, în lucrarea Oraşe din România, publicată la Editura Cartea Românească, Bucureşti, aducea cuvinte de laudă aşezării dintre cele patru vârfuri de munte, Cârlomanul, Cozla, Pietricica şi Cernegura.

Deşi în călătoriile sale a mai scris despre frumuseţea urbei dintre munţii de pe apa Bistriţei, în anul 1941, în cartea Prin munţii noştri, considera că prima lucrare amintită mai sus constituie cea mai onorantă şi plăcută descriere a oraşului Piatra Neamţ de-a lungul timpului.

Iată această minunată prezentare a locului binecuvântat de pronia cerească. Aşadar, Piatra Neamţ are îmbinat în el ceva din importanţa economică a Ploieştilor şi din frumuseţea naturală a Braşovului.

Din întreg ţinutul Moldovei este oraşul cu împrejurimile imediate cele mai pitoreşti. Muntele îi formează cadrul; dintr-o parte, spre apus, mohorâta Cer- Negură numai păduri, dinspre răsărit Cozla şi Pietricica. Către nord, drumul aşezat al Bistriţei, farmecul oraşului, deschide zarea până în inima Carpaţilor. Din grădiniţa publică numai brazi priveşti fără să te saturi spre Ceahlăul mândru, străjerul Moldovei.

Înspre miazăzi, muntele e retezat deodată ca de un paloş uriaş, poarta larg deschisă a Bistriţei deschizând orizontul spre belşugul ogoarelor azvârlite pe prispa lată care întovărăşeşte apa către Buhuşi şi Bacău. Dacă numai Bistriţa ar curge prin oraş, acesta nu s-ar deosebi, la înfăţişare cu Câmpulung. Casele ar fi aşezate între munte şi apă, în şir, kilometri întregi, fără nici o variaţie.

Planul îi este schimbat de poznaşul Cuiejdi. Deşi vara abia curge ca un firicel de apă printre bolovănişul cărat în albia-i largă cât şi a Bistriţei, ferească Dumnezeu când se mânie. Atâta năvală de apă ce aduce, atâta zgomot infernal ce stârneşte rostogolind pietrişul, încât socoţi că e sfârşitul lumii. Împotriva Bistriţei, mai în vârstă, mai cuminţită şi aşezată, nu s-au luat aşa măsuri de pază, ca împotriva acestui pârâu cu toane, care acum abia de-ţi udă piciorul până la gleznă, acum, tulbure şi mânios, ai crede că vrea să înece întreg oraşul. Prin valea lui, oraşul e ca o stea cu trei raze.

Prin activitatea lui, a despărţit din Cozla un pinten de munte, izolat ca o piramidă. E Pietricica, care poate fi urcată numai dinspre coasta slab înclinată, pe la spatele oraşului; înspre Bistriţa are peretele drept, coasta ruptă, cu clid de pături puse unele peste altele ca şi pietrele dintr-un zid. Tocmai în această desfăşurare de puteri naturale stă tot farmecul oraşului. Cer-Negura e umbra pădurii, Pietricica e straja, iar Cozla podoaba.

Pe acest din urmă, un primar mai energic, cu mai multă tragere de inimă, a tăiat drumuri în serpentine, a oprit în loc alunecarea straturilor hleioase prin plantaţii de mesteceni şi brazi creând un frumos parc şi loc de îndemn la mişcare, pentru paşnicii cetăţeni (este vorba de primarul Nicu Albu – n.n.). De sus, din vârful Cozlei, împodobit azi cu un chioşc al Cercului Gospodinelor, te bucuri de priveliştea mai întinsă, cât îţi îngăduie munţii.

În văile celor două râuri, îndesându-se mai mult în munte decât în apă, stau îngrămădite căsuţele. De-a lungul Bistriţei, pe partea-i stângă, se înşiră clădirile administrative, nu cine ştie ce, şi casele celor cuprinşi. (…) Natura a fost aici darnică nu numai în frumuseţe. Piatra este menită să devie un puternic centru economic. Deocamdată este un important centru al industriei lumânăritului. Plutele de pe Bistriţa, cele mai multe, aici poposesc. Puţine rămân în drum; puţine alunecă mai departe, până la Galaţi. Ferăstraele moderne le opresc din drum.

Stau stive de catarguri pe malul Bistriţei, ca şi chibriturile înainte de a fi puse în cutii. Aici li se dă valoare, fiind prefăcute în scânduri ori leaţuri. În parte însă sunt prefăcute şi în pastă de mucava. Nu-i dau viaţă industrială numai pădurile de brad din Carpaţii Moldovei. Viitorul îi rezervă mare avânt şi prin bogăţiile din măruntaiele pământului. Petrolul înnegreşte în multe locuri crăpăturile stâncilor.

În Valea Doamnei din apropiere s- a încercat chiar să se răzbească sonde. Pietrele au înfrânt pentru moment slaba stăruinţă a omului. Când puterea de sfredelire va fi mărită prin electricitatea irosită azi în valurile Bistriţei, dar domesticită, cum e planul (al inginerului Dimitrie Leonida n.n.), mai în sus, la Bicaz (în 1950 n.n.), Piatra va fi în aceeaşi situaţie ca şi Ploieşti. Apele minerale de sub Cozla, captate mai sistematic, ar fi putut şi ele să contribuie cu ceva la ridicarea oraşului, dacă moldovenii ar fi ceva mai întreprinzători şi mai conştienţi de înlesnirile care le au la nasul lor. (…)

Împrejurimile imediate ale Pietrei, îi dau condiţiuni care aiurea ar fi fost mai intens folosite pentru crearea unei staţiuni climaterice de seamă. Împrejurimile mai depărtate îl fac un important centru de excursiuni ademenitoare. De aici din Piatra, apucă drumul peste Dealul Balaurului, vestit nu atât prin frica de tâlhari cât şi prin păţărania lui Moş Nichifor Coţcarul cu Malca Jupâneşica tânără din Piatra.

Drumul duce printre vâlcele surâzătoare, numai pajişti şi pâlcuri de păduri, peisaje blânde şi înviorătoare către vestitele mănăstiri sau către munţii ce despart apa Moldovei de cea a Bistriţei. Pe Bistriţa în sus, trecând pe lângă Mănăstirea Bistriţii, unde odihneşte de veci Alexandru cel Bun, duce calea cea mai lesnicioasă spre Ceahlău, spre Bicaz, reşedinţă regească în timpul războiului, spre Borsec în Transilvania şi spre cuibul de farmec şi linişte de la Broşteni.

Locuri frumoase, des umblate, isteţ şi vioi descrise de Calistrat Hogaş, care-şi alesese Piatra lui dragă drept odihnă de pensie după viaţa zbuciumată şi necăjită de profesor. Mai rar oraş din România întreagă care să fie pus în o atare îmbinare de avantagii naturale: mândre plaiuri bătute din vechi vremuri, o apă iute dar care aici scapă la larg; munte în jur, câmpuri mănoase la poartă. Aşteaptă numai voinţa şi munca omenească pentru ca să ajungă ceea ce de mult merită: un oraş cu intensă mişcare. Poate tot de la Bistriţa îi va veni schimbarea.

FOTO: historia.ro

Citește știrea

Actualitate

Releul Pietricica-Despre revistele literare din România

Știre publicată în urmă cu

în data de

Fiind noi zaharisiţi de tema şi teama de coronavirus, abordăm un subiect apolitic, rafinat, elegant, academic, adică nu te joci cu te- încurci.

Trăim într-o deplină libertate, chiar în izoletele noastre suprapuse. Putem scrie tot ce ne trece prin cap, avem tastaturi, le putem folosi, putem comunica unii cu ceilalţi, ne-am trezit cu toţii, din senin, comentatori, poeţi, prozatori, eseişti, critici literari, plastici, de teatru, de film, de orice. Şi, culmea, nu ne jenăm absolut deloc, o facem cu entuziasm, chiar dacă suntem amatori, ca la răposata Cântarea României.

În acest context, în care scrisul este la îndemâna oricui, am făcut un tur de forţă prin grădina revistelor literare din ţară, or româneşti de pe-afară, unele cu nume sonore, de tradiţie, altele mai noi, ceva mai colorate, mai interesant puse în pagină web, chiar şi cu imagini în mişcare, contemporane, moderne (vă recomand Scena9, tineret deştept, or’ Scriptor, a Junimii ieşene, tastaţi pe nenea Google).

Aşadar, dragi cititori, de-aici, de pe Releul Pietricica, vă pot informa că revistele literare româneşti sunt cu zecile, sunt, există, rezistă, aproape în fiecare judeţ, cu suport local, habar n-ai de unde mai apare, hooop! câte o revistă literar-artistică, coordonată de un magistru mai mult sau mai puţin competent. Şi fiindcă românul s-a născut poet, aceste reviste promovează, în primul şi în primul rând, poezia română contemporană.

Nu mai spun de edituri, nici nu vă puteţi imagina câte cărţi de poezie au apărut, pe hârtie, în România acum doi ani, anul trecut, or în acest an pandemic. Bre, multe, enorm de multe, înfiorător de multe. Dacă o iei pe judeţe, pe localităţi, pe regiuni europene, pe orice, cifra statistică ar putea depăşi, lejer, trei zerouri. Ceea ce, sinceri să fim, este chiar o dovadă supremă de civilizaţie, de libertate de exprimare, de aer curat, de poezie. Brava lor!

Desigur, marea lor majoritate sunt maculatură, ambâţuri de domnişoară inocentă sau de pensionar lovit de streche, trei lulele, trei surcele în vers alb, îmbârligături stilistice, ifose academice, manufacturi indigeste, nişte prostii indigerabile. Dar dacă ai răbdarea şi consecvenţa căutătorilor de perle, poţi găsi şi perle. Eu unul, simplu cititor, am în minte câţiva poeţi contemporani frumoşi, încântători, pe câţiva am avut şansa să-i ating, or să respir cu ei în aceeaşi locantă în care ne aflam: Marin Sorescu, Mihai Ursachi, Virgil Mazilescu Guillaume, George Mihalcea, prieten al meu, dus la începutul acestui an, aş mai avea câteva nume, nu sunt multe, depinde de felul nostru de a fi, de contactul absolut fizic, întâmplător, cu poezia care poate provoca un şoc electric prin toate celulele tale, aşa cum se întâmplă când îl citeşti pe Nichita Stănescu, de la care am o pereche de bretele.

Hărmălaia asta de poeţi publicaţi la normă, mă înfioară. Nu spun că ar fi rău, dar mă derutează. Sute, mii de cărţi de poezie, mii de autori, de lansări de carte, de evenimente culturale, fursecuri, măsline, atenţii, discursuri, recenzii, orgolii. Iar, până la coadă, nici dracu nu mai pune mâna pe acele cărţi, nici dracu nu mai răsfoieşte acele pagini, nici un ochi nu mai are timp să zăbovească pe acele poezii de duzină. Este o dramă, dar pusă în coperte de carte.

Mirosind iniţial a tipografie, apoi a renunţare, a eşec, a ratare. Iar revistele literare despre care vorbesc, cele adevărate, sunt selective, elitiste, adresându-se unui public din ce în ce mai rarefiat. Eseuri, cronici de carte, poezie, proză, critică, jurnale, amintiri… Piatra Neamţ are o asemenea revistă literară, de tradiţie, se numeşte Conta, puţini ştiu de ea. Este de o eleganţă, de o acurateţe şi de o consistenţă care o pun umăr la umăr cu cele doar câteva publicaţii de gen, reale, din ţară. Dar câţi nemţeni pun mâna şi ochii pe ea?

Orş’cât, vorbind despre revistele literare din România, care sunt surprinzător de multe, am a le reproşa doar faptul că sunt un fel de enclave academice. Un fel de cluburi exclusiviste. Plus că sunt multe şi tot freacă eseuri cu autori sud-americani, cu Borges, Ernesto Sabato, Marquez, cu scriitori români şi întâmplări din subteranele comunismului, istorie care trebuie ştiută, o citeşte cine mai ajunge la acele pagini.

Cu florilegii critice la cărţi pe care, în veci n-ai cum să pui mâna, dar nici nu te prea bate gândul să o faci, să-ţi pierzi timpul cu ele, cu interviuri ale unor mari personalităţi literare despre care n-ai auzit… Cărţi, zeci, sute, mii. Cât despre proză, parcă toţi au început să folosească acelaşi limbaj standard, literaturizat, livresc, numai bun de tipar pentru revistele literare din România. Ca fostul limbaj de lemn, uniform. Ce să mai înţeleagă cei doi, trei talentaţi tineri liceeni, cu har, la mia de locuitori?!

Exerciţiul literaturii, jocul acesta secund de a face literatură este benefic, îl recomand tuturor. Te îmbogăţeşte, îţi face spatele drept, ca gimnastica sau ca dansul artistic. Dar, bre, chiar şi prozatorii publicaţi în reviste literare, cu poză, trăiesc ziua de azi şi de mâine. Ce naiba povestesc ei? Amintiri din adolescenţă şi tinereţe? Pe ei, pe prozatorii publicaţi în revistele culturale româneşti, nu-i calcă pe ştaif realitatea?

Nu-i inspiră în operele lor prostia crasă, jenantă, fariseismul, stupiditatea, incredibila mitocănie de zi cu zi?! Sunt bune şi poveştile de iubire, poveştile despre scriitori care le-au deturnat viaţa, despre fluturi care pot provoca uragane, despre orice.

Dar nu văd, chiar nu văd în aceste reviste literare din România, nume reale, titluri cu nume reale, contemporane, amuzante sau tragice, totul mi se pare cam literar, cam din altă lume. Vă dau câteva nume reale pe care aş vrea să le regăsesc în revistele literare româneşti: Băsescu, Udrea, Iohannis, Vela, Viorica Dăncilă, Codrin Ştefănescu, Ponta, altele, personaje literare fabuloase, la îndemână. Aşa era, parcă, în perioada interbelică, la noi, în România fără sponsori şi stipendii.

Mai trebuie să se coacă? Peste 10, 20, 30 de ani încolo?! N- am nici timp, nici chef să aştept.

Citește știrea

Trending