Contactează-ne

Cultural

Creangă, despre Conta, „catihetul de la fabrica de popi din Folticeni“

Știre publicată în urmă cu

în data de

În prestigioasa revistă a lui Constantin Turcu „Preocupări de cultură Regională“, III, Piatra Neamţ, 1941, acesta, în articolul cu titlul înscris mai sus, sub expresia „ş-apoi lasă-te Conta sfinţiei sale (Creangă, Amintiri… publicată în Convorbiri Literare, Iaşi, anul XV, nr.12 din martie 1882, alte reviste, încearcă şi reuşeşte să dezlege misterul acestui cuvânt Conta“.

Istoricul născut la poale de Ceahlău se inspiră în acest demers şi din articolele apărute în revistele Făt Frumos din Cernăuţi, anul IV (1940), nr.3; retipărite apoi în Straja Moldova, anul III (1940), iunie-octombrie şi extrasul din revista Apostolul, anul VII (1941) No.1-3.

Acesta se întreba retoric că „nu ştiu de va fi prinsă ori nu, de critica vremii, aluzia făcută de Creangă, dar domnul Kirileanu a arătat la Tălmăcirea Cuvintelor că este şi-i îndreaptă împotriva catihetului Conta, de la şcoala din Folticeni. De aceea d-sa a şi tipărit cuvântul Conta cu majusculă, iar în ediţia definitivă, apărută în 1939 a precizat (pag.336) că e vorba anume de Neculai Conta fost protopop la Piatra Neamţ, unde a şi murit, fiind înmormântat la Bodeştii-Precistei, Judeţul Neamţ.

În continuare se spune că „Domnul Artur Gorovei stabileşte, de asemenea că Ion Creangă face într-adevăr aluzie la obiceiurile catihetului Conta şi arată că Mihai Lupescu a greşit când a afirmat că săgeata e îndreptată împotriva preotului V. Grigorescu – supleant la şcoala catihetică din Folticeni. Argumentele aduse de domnul Gorovei, pentru a scoate din cauză pe preotul Grigorescu, sunt deplin convingătoare“.

Întrebarea care s-a pus la „Cine a fost catihetul Conta, pentru care Ion Creangă are aprecieri aşa de puţin favorabile? Domnul Gorovei în articolul citat, arată că este protopopul I. Conta şi aduce în sprijin o mărturie de pe un Penticostarion, tipărit la Neamţ (1848). Însemnarea are acest cuprins: Dăruit bisericii Sf. Ilie din Fălticeni, la 9 septembrie 1853, I. Conta- catihet şi I.Zăhărescu“.

Dilema continuă: „Conta – catihetul lui Creangă – s-a numit Ion, cum îi spune domnul Gorovei, sau Neculai, cum afirmă domnul Kirileanu? În sprijinul afirmaţiei domnului Kirileanu ne vin o sumă de documente nouă, publicate de curând de către domnul Gh.Ungureanu (arhivist şi director la arhivele ieşene). Astfel, aflăm că şcoala catihetică din Fălticeni s-a înfiinţat la 1847 şi că la 1851 a fost numit acolo, catihet, preotul Necuali Conta, despre care mai aflăm că s-a născut la Bodeştii – Precistei, în 1828, ca fiu al preotului Nistor Conta şi al presviterei Ana. Neculai Conta a făcut Seminarul din Socola între anii 1843- 1848, unde a intrat la 15 ani şi la terminarea şcolii i s-a eliberat un atestat pentru a numitului învăţătura şi a lui vrednică de laudă purtare.

La 1849, căsătorindu-se cu Ana, fiica preotului Manea din Boldeşti, a fost numit preot la Bodeştii-Precistei. La şcoala catihetică a funcţionat între 1851-1856, având supleant pe preotul V. Grigorescu, căruia îi plătea jumătate din leafa sa. La 1856, fiind numit protoiereu al ţinutului Suceava, demisionă de la şcoală.

Din actele publicate de domnul Ungureanu se constata că Ion Creangă s-a înscris la şcoala de catiheţi din Folticeni la 27 noiembrie 1854 şi a urmat în tot cursul anului şcolar 1854-1855, după care a plecat la Iaşi. Reiese dar că Creangă a avut catihet la Folticeni pe preotul Neculai Conta – cum arată domnii Kirileanu şi Ungureanu şi nu pe Ion Conta.

„Intră prin hambare, îşi alege putinele cele mai mari cu lapte sau şi cu brânză, untul cel mai bun“

Dealtfel însuşi domnul Gorovei rectifică numele Ion în Neculai, în lucrarea sa Folticenii, ulterioară articolului din Convorbiri. Cât priveşte iniţiala I, de pe însemnarea domnului A. Gorovei, ea trebuie să fie prescurtarea cuvântului Iconom şi nu a numelui de botez Ion.

În continuare se mai spune că „Pe catihetul Conta mi-l zugrăveşte Creangă ca pe un om lacom, ce primia parale şi alimente în natură de la părinţii elevilor: galbeni, stupi, oi, cai, boi şi alte bagateluri de-alde acestea, prefăcute în parale, trebuia să ducă dascălii plocon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni; ş-apoi lasă-te Conta sfinţiei sale, că te scoate poponeţ ca din cutie…

Pentru mine, însă, numai două merţe de orz şi două de cvas a dat tata. Catihetul făcea ziua noapte şi noaptea zi, jucând stos… rar venea pe la şcoală“. Întrebarea care se pune: „Le-a ţinut minte Creangă aceste amănunte de la 1855 până la 1881 când îşi scrie Amintirile?“. Se pare că da… Mai sigur e însă că amintirea dascălului său i-a fost reîmprospătată de o recentă lectură şi anume aceea a Operilor doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Cocea – volum publicat la 1862 de Iulia Aricescu, în care se retipăreşte şi un articol al talentatei şi curajoasei ziariste, apărut întâi la foaia SteoaDunării din 1859, sub titlul Un protopop. În acest articol, Sofia Cocea îl atacă vehement pe protopopul C, din Folticeni care era un om deosebit de lacom:

„Intră prin hambare, îşi alege putinele cele mai mari cu lapte sau şi cu brânză, untul cel mai bun, cel mai frumos… dispozează de toată gospodăria preoţilor din ţinut“. Zicea protopopul că toate acestea le duce la mitropolie… dar s-a putut vedea cum în doi ani şi-a făcut două case.

Polemista arată cazul unui blagocin, sătul de atâtea dăjdii către protopop, căruia nu i s-a primit demisia decât după ce i-a mai dat protopopului C. încă zece berbeci şi nici atunci nu i s-a primit în mod definitiv; ci numai „să sloboade iconoml I din blagocinie, pâna când îşi va îndrepta treburile gospodăriei, ca să aibă ce dijmui iarăşi protopopul C“, adăuga autoarea articolului.

Se întreabă Sofia Cocea, care alt funcţionar mai are mijloace de a-şi aduna, astfel, toate cele de nevoe pentru casă, fără măcar o para, care altul, afară de „un protopop îşi poate întemeia şi ţinea gospodăria pe conta subalternilor săi?“. Şi iată că expresia lui Ion Creangă: ş-apoi lasă-te în Conta sfinţiei sale, a fost tipărită în exact acelaşi sens, cu 23 de ani înainte, de către Sofia Cocea- colaboratoarea ziarului ieşean Steoa Dunării- sub aproape aceeaşi formă: protoiereul C. îşi ţinea gospodăria pe conta subalternilor săi.

Aşadar Creangă poate va fi cetit articolul în ziarul de la 1859 . E mai sigur însă că l-a cetit în volumul apărut în 1862. Expresia – aluzia ziaristei Cocea, i-o fi plăcut, se vede, şi a reţinut-o, consemnând-o în Amintiri. Oricum, din sursele documentare Protopopul Conta a venit la Piatra Neamţ la 1864 şi a stat în această demnitate până la 1893, fiind şi preot la catedrala oraşului – biserica Sf. Ioan, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Ieşind la pensie s-a făcut stareţ al mănăstirii Bistriţa. E îngropat la Bodeştii Precista, unde-i ctitor al bisericii.

Pe crucea mormântului său puteam citi: Protoiereul Neculai Conta, 1828-1896 şi soţia sa Ana, 1826-1892. Se mai arată că a fost un om foarte autoritar şi independent în acţiuni. Avea mult spirit gospodăresc. A ţinut în arendă moşiile Rosnov, Săvineşti, Pipirig. A avut mori pe Cuejdiu şi un feredeu, precum şi un ferăstrău cam pe locul unde e azi fabrica Bistriţa din Piatra.

Actualitate

„Puturosul“, legende despre izvorul de la schitul Vovidenia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ apa sulfuroasă şi sărată izvorăşte la circa 500 metri de schit şi este căutată pentru proprietăţile curative ■ arhimandritul Mihail Daniliucspune că şi voievodul Ştefan utiliza apa pentru a-şi obloji rana de la picior ■ cu mulţi ani în urmă, la Vovidenia fusese amenajată un fel de bază de tratament ■

Recenta sărbătoare a Izvorului Tămăduirii a fost şi un prilej de a readuce în atenţia comunităţilor apele ce ies din pămînt în locuri binecuvîntate de Maica Domnului, unele fiind considerate cu proprietăţi vindecătoare.

Este cazul izvorului sulfuros amplasat în apropierea Schitului Vovidenia, de lîngă Mănăstirea Neamţ, numit de localnici „Puturosul“ şi folosit de aceştia pentru tratarea durerilor de oase. Arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul schitului, avea să amintească, în cuvîntul său din cadrul slujbei dedicate marii sărbători creştine, de această apă vindecătoare pe care şi voievodul Ştefan cel Mare o folosea pentru a-şi obloji rana de la picior, căpătată în luptă.

Părintele amintea că în urmă cu mulţi ani, la Vovidenia exista chiar un fel de bază de tratament, unde persoane venite din alte părţi ale ţării făceau băi curative. Şi că pe vremea cînd PF Teoctist era elev la Seminarul Teologic de la Neamţ, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se organiza o procesiune de amploare la această apă. Arhimandritul Daniliuc a vorbit şi în alte rînduri de acest izvor de lîngă Vovidenia şi de proprietăţile sale tămăduitoare, o înregistrare pe această temă fiind postată pe site-ul Doxologia.

„Undeva în proximitatea schitului, în pădure, cam la 500 metri de schit, se află un izvor cu apă sulfuroasă şi sărată. Popular este cunoscut sub numele de «Puturosul» de la pucioasă, de la sulf, dar şi Izvorul tămăduirii. O tradiţie locală aminteşte ca beneficiar al acestei ape tămăduitoare pe însuşi Vodă Ştefan, care ştim foarte bine, purtînd acea rană la picior, căuta fel de fel de remedii, de leacuri pentru a-şi obloji suferinţa.

Această tradiţie aminteşte de prezenţa lui Vodă Ştefan mai ales pe timpul iernii, aici, la Mănăstirea Neamţ, unde îşi lua apă de la acest izvor. Această apă tămăduitoare, în decursul timpului, a fost cunoscută nu numai pe plan local, dar şi la Bucureşti, la Iaşi. Bunăoară, la finele secolului al XIX-lea, veneau la Vovidenia foarte mulţi ieşeni, profesori, avocaţi, oameni cu stare care îşi permiteau să călătorească.

Veneau tocmai pentru a beneficia de aceste ape tămăduitoare, chiar amenajîndu-se un fel de staţiune balneară empirică, primară. Se aducea apa de la izvor cu măgari, în nişte vase speciale, era încălzită, apoi transferată prin olane de lut în nişte odăi unde erau construite băi din stejar. Acolo bolnavii se îmbăiau şi mulţi dintre ei cunoşteau rezultate foarte bune în ceea ce priveşte starea de sănătate.

Părintele patriarh Teoctist, în amintirile sale, vorbind despre Vovidenia, pe cînd era elev la seminarulul de la Mănăstirea Neamţ, spune despre o procesiune impresionantă care se făcea în fiecare an la Izvorul Tămăduirii, cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, dar şi de la Vovidenia. Toată obştea mănăstirii, a schitului, elevi de la seminar şi credincioşi plecau în procesiune pînă la acel izvor.

Acolo se săvîrşea slujba Izvorului Tămăduirii, sfinţirii apei şi apoi se lua apă binecuvîntată şi se stropea asistenţa, poporul, dar şi mănăstirea, tot spaţiul monastic al schitului şi al Mănăstirii Neamţ. Tradiţia din păcate astăzi nu mai există, am vrea să o reactivăm tocmai în amintirea acestei frumoase întîmplări şi acestor lucruri minunate lucrate de Dumnezeu prin această apă tămăduitoare de la Izvorul Tămăduirii sau Puturosul de la Vovidenia“, spunea părintele Mihail.

Şi echipa Parcului Natural Vînători s-a implicat în promovarea izvorului, pe care l-a amenajat şi l-a inclus în traseele turistice din cadrul rezervaţiei. Schitul Vovidenia este denumit şi „Altarul din Poiana Liniştii“, fiindcă în secolele trecute era preferat de către pustnicii care se retrăgeau de la Mănăstirea Neamţ, pentru mai multă linişte. Abia în secolul al XVII-lea avea să fie cunoscut ca schit cu numele de „Slătioru“, după denumirea pîrîului care vine din pădure.

În 1790, familia banului Giosan a ctitorit aici o biserică de lemn cu hramul Sfîntul Spiridon, iar mai tîrziu schitul a fost rectitorit de către episcopul Ioanichie al Romanului. Lăcaşul a fost reînnoit, tot din lemn, între anii 1790 – 1799, prin contribuţia ieromonahul Isaia, egumenul Ioanichie de la Mănăstirea Bogdana şi stolnicul Atanasie Gosan, primind hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

În 1849, biserica Vovidenia a fost desfăcută şi dăruită locuitorilor din Lunca, comuna Vînători Neamţ, în acelaşi an începînd construirea actualei biserici de zid, ce a fost sfinţită în 1857. Biserica atrage atenţia prin eleganţa turlelor sale. Faţadele, de dată recentă, sînt împodobite cu o frescă în stil neoclasic, interesantă prin coloritul şi prin compunerea scenelor biblice, realizate între 1968 şi 1969 de pictorul Constantin Călinescu.

În timpul egumenului Nazarie Chirilă s-au construit trei corpuri de clădiri, s-a pictat interiorul bisericii mari şi a fost amenajat un paraclis cu hramul Sfinţii .Împăraţi Constantin şi Elena. Între 1998 şi 1999 s-a construit un nou corp de chilii cu parter şi etaj, cu o bucătărie şi trapeza, iar în 2000 s-a consolidat egumenia şi i s-a adăugat un etaj. Schitul este păstorit din 2005 de arhimandritul Mihail Daniliuc.

Citește știrea

Actualitate

Săptămână Neagră. Paştele Blajinilor sau a Rohmanilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după Săptămâna Luminată urmează Săptămână Neagră ■ în prima zi se sărbătoreşte Paştele Blajinilor, căruia i se mai spune Lunea Morţilor sau Paştele Rohmanilor ■

La fel ca în Săptămâna Patimilor şi în Săptămăna Luminată, cea de după Paşti, fiecare zi este sărbătorită, fiind numeroase tradiţii şi obiceiuri despre tot ce se luminează, înfloreşte şi înnoieşte. Apoi vine ceea ce se numeşte Săptămâna Neagră şi de ea legându-se destule superstiţii ivite din vremuri străvechi, unele păstrându-se şi fiind respectate, altele rămânând doar mituri, pentru a fi povestite.

În săptămâna de după Paşti, nu cu mult timp în urmă era statornicidă ideea că nu trebuie să se muncească la câmp sau prin gospodării, spunându-se că cei care o fac vor orbi. Era permisă doar punerea păsări de curte la clocit, considerându-se că aşa vor ieşi cu bine şi sănătoşi puii. Lunea Paştelui era numită Ziua Vălăritului sau Ziua Udatului, obişnuindu-se ca flăcăii să ude cu apă pe fetele mari, iar băieţandrii pe fetiţe.

Flăcăii erau organizaţi în cete, având ca şef un vătaf. Umblau prin sat cu lăutari după ei, oprindu-se mai ales la casele fetelor mari, aici făcând urări adecvate momentului. „Ziua a treia a Paştelui era numită Marţea Albă, Marţea Dracului sau Mătcălăul, aceasta deschizând o serie de trei, şapte ori nouă zile de marţi, serie numită şi Oloagele. În special, aceste zile de marţi erau ţinute pentru ca semănăturile să fie apărate de grindină şi ger, ziua de marţi amintind de zeul Mars al romanilor, zeu care, înainte de a deveni al războiului, deschidea anotimpul primăverii în luna lui martie.

Despre prima marţi din această serie, bătrânii spun că ar fi ruptă din Înviere, tradiţia cerând să se dea de pomană la săraci“, se arată într-un studiu publicat de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ. Tradiţia populară spune că perioada 10 -17 mai este cunoscută ca Săptămâna Neagră, în prima zi fiind Paştele Blajinilor, care mai are şi alte denumiri: Lunea Morţilor, Paştele Morţilor, Paştele Mic, Paştele Rohmanilor sau Mătcălăul, legat de toate acestea apărând obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

Mătcălăul, „patronul“ fetelor care se prind surori de cruce

Paştele Blajinilor din prima zi de după Duminica Tomii este la mare preţ în Republica Moldova, când aproape toată suflarea comunităţilor merge la cimitir, la căpătâiul rudelor şi prietenilor, având loc şi sfinţirea mormintelor. Tradiţia creştină populară susţine că blajinii sunt de fapt sufletele celor morţi şi că în ziua când se ţine sărbătoarea sufletele lor sunt slobode şi se întorc acasă, spre a se ospăta din hrana ofrandă.

De Paştele Blajinilor se mai crede că sufletele morţilor sunt libere şi de aceea, în această zi, se gătesc multe bucate care se împart vecinilor. Se mai spune că blajinii sunt fiinţe mitice, vieţuiesc pe alt tărâm, că ar fi printre primii oameni de pe pământ, că sunt incapabili să facă rău, întrucât trăiesc doar în post şi rugăciune.

Ar fi entităţi despre care se povesteşte că trăiesc pe Tărâmul Celălalt, în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, râul mitic aflat la horarul dintre cele două lumi. Li se mai spune Rogmani în Moldova, Ragmani în Maramureş, Rohmani în Bucovina sau Rugmani în Năsăud, de unde şi Paştele Rohmanilor. Există credinţa că ar fi descendenţi ai oamenilor primordiali, cei prezenţi la facerea lumii şi că, încă de pe atunci, susţin stîlpii Pământului, iar lipsa acestora ar arunca lumea în haos. Singurul moment din an când oamenii pot comunica cu blajinii este cel pascal. Atunci tinerele fete neajunse la pubertate şi femeile aruncă coji de ouă roşii pe apele curgătoare, pentru ca o săptămână mai târziu, în prima zi de după Duminica Tomii, aceste fiinţe enigmatice să primească vestea Învierii Mântuitorului.

În unele zone ale ţării, sărbătorii i se mai spune Mătcălăul, acesta fiind „patronul“ fetelor care, în această zi, se prind „mătcuţe“, adică surate, surori de cruce. Paştele Blajinilor este o sărbătoare religioasă specifică doar Europei de Sud-Est, unii considerând-o creştină, iar de alţii cu ceva rădăcini păgâne.

Citește știrea

Actualitate

Bucuria Luminii, la Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ în zilele de 3 şi 4 mai, la Casa Culturii Ion Creangă sînt programate spectacole folclorice şi concerte cu artişti locali ■ vor concerta ansamblurile Ozana, Stejarii din Hindău, Tropoţica, Ţinutul Zimbrului, grupul Urmaşii lui Ştefan Vodă, Serenadis Quartet, Ana Maria Filip şi formaţia Blues n'Around ■

Locuitorii oraşului Tîrgu Neamţ sînt aşteptaţi, în a doua şi a treia zi de Paşte, la spectacolele pregătite de primărie şi Casa Culturii Ion Creangă în cadrul festivalului Bucuria Luminii, aflat la cea de-a XII- a ediţie.

Pe 3 mai, începînd cu ora 16, în sala de spectacole se va derula un spectacol de cîntece şi dansuri populare cu Ansamblul Folcloric Ozana şi artiştii invitaţi, respectiv Ansamblul Stejarii din Hindău şi Ansamblul Tropoţica.

Marţi, 4 mai, la ora 16, este planificat un spectacol susţinut de Grupul Vocal Urmaşii lui Ştefan Vodă şi Ansamblul Folcloric Ţinutul Zimbrului, ce va fi urmat, la ora 17, de un concert în care vor evolua Serenadis Quartet, Ana Maria Filip (chitară şi voce) şi formaţia Blues n’Around, cu Vio Caia, Valentin Câmpeanu, Dumitrel Buhnă şi Gabi Petraş. Organizatorii au anunţat că intrarea va fi gratuită, cu respectarea tuturor măsurilor de combatere a răspîndirii Covid 19.

Tot în cadrul festivalului Bucuria Luminii s-au organizat şi alte manifestări în perioada anterioară. Pe 24 aprilie a fost programat un concert de pricesne interpretate de cunoscuta cîntăreaţă Paula Seling, iar pe 25 aprilie s-a derulat un concert de Florii, cu pricesne şi cîntări de sfintele sărbători pascale, susţinut de coruri parohiale din cadrul Protopopiatului Tîrgu Neamţ.

De asemenea, în cadrul Casei Culturii s-au expus pentru public ouă încondeiate şi felicitări realizate în cadrul atelierelor hand-made organizate de instituţie în luna aprilie. Festivalul Bucuria Luminii, cu bugetul aferent, a fost aprobat de Consiliul Local într-o şedinţă recentă.

Iniţiatorii evenimentului au motivat faptul că Festivalul Bucuria Luminii este organizat anual, cu prilejul sărbătorilor pascale, iar la această ediţie se doreşte şi promovarea pricesnei şi a obiceiurilor de Paşte. „Priceasna semnifică o cîntare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi credincioşii se împărtăşesc“, au explicat cei de la Casa Culturii, precizînd că denumirea vine din slavonă, iar în timp această sintagmă a devenit generică pentru o gamă largă de cîntece aparţinînd folclorului religios românesc.

Citește știrea

Trending