CINSTE LOR: Iniţiativă de suflet pentru ecologizarea lacului de la Pângăraţi. Politicienii îs ocupaţi cu pupat moaşte şi icoane

■ o mână de localnici inimoşi s-au apucat de strâns “gunoaiele” aruncate de “mizeriile” umane în lac sau pe marginea lui ■ “Pe cei dornici să ni se alăture îi aşteptăm cu inima deschisă, iar pe cei care ne critică sau ne iau peste picior îi lăsăm să se ocupe cu lucruri mai importante, cum ar fi campania electorală”, spun inimoşii ■

România pandemicului an 2020. Judeţul Neamţ. Lacul Pângăraţi. Un loc binecuvântat de Dumnezeu, ca multe altele în ţara asta, dar murdărit de nesimţirea unora care confundă lacul cu ghena de gunoi. Un grup de localnici inimoşi, oameni simpli, nu politicieni milogi după voturi în campania electorală, nu “oengişti” milogi după bani publici, au decis că trebuie şi chiar au luat atitudine: au ieşit pe marginea lacului şi au început să cureţe obrazul pătat de nesimţirea unor semeni inconştienţi.

Adulţi şi copii merg o zi pe săptămână şi fac curat, iar mesajul inimoşilor e, în rezumat, unul care ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să ne uităm în oglindă şi să alegem dacă vrem să fim în tabăra inimoşilor sau în cea a… celor care toată viaţa nu fac decât mizerie în urma lor: “Pe cei dornici să ni se alăture îi aşteptăm cu inima deschisă, iar pe cei care ne critică sau ne iau peste picior îi lăsăm să se ocupe cu lucruri mai importante, cum ar fi campania electorală”.

“Lacul de acumulare de la Pângăraţi, un loc binecuvântat de Dumnezeu, întins pe aproximativ 150 de hectare se transformă, pe zi ce trece, prin “bunăvoinţa” bipezilor într-o nouă groapă de gunoi a judeţului Neamţ. Pentru că iubim şi respectăm natura, recunoscători fiind pentru minunăţiile care ne înconjoară în acest judeţ, implicaţi fiind de-a lungul anilor în numeroase acţiuni de ecologizare, nu am putut rămâne impasibili la iniţiativa dnei Loredana care, în urmă cu trei săptămâni a strigat “ajutor, aşa nu se mai poate”, pe grupul “La noi la Pângăraţi“.

Am descoperit o mână de localnici inimoşi dotaţi cu saci menajeri şi mănuşi de unică folosinţă (cumpăraţi de ei, desigur) alături de un grup de copilaşi care se apucaseră serios de treabă… pentru că treabă este destulă, direct proporţională cu gradul de nesimţire al semenilor noştri. Imaginile cred că spun mult mai mult decât o pot face cuvintele. Peturi, cu sutele, haine, sticlă, ceramică, pungi de tot felul, bidoane de la uleiuri, tot ce nu le mai trebuie localnicilor prin curte (resturi de sobe, televizoare) şi tot ce aduc cu ei cei veniţi la picnic sau la plimbare pe malul lacului (de la sticle de băuturi, şerveţele umede, ambalaje de la fast food, prezervative), tot ce vrei şi ce nu vrei. Aruncate în iarbă, pe pietre, băgate între pietre sau pur şi simplu aduse de apă.

Şi între toate aceste grozăvii, într-un contrast desprins parcă dintr-un film de duzină, îşi înalţă maiestos gâturile din apă semeţele lebede. Rămâi prost şi încerci să judeci drept dacă noi, oamenii, ne-am pierdut toate simţurile şi în special bunul simţ (încep să cred că unii nu l-au avut niciodată), dacă mai există vreo urmă de responsabilitate sau dacă îi mai pasă cuiva de ceea ce lasă în urmă (moştenire)…

Loredana, Paul, Andreea, Mioara, Viorica, Tatiana, Claudia, Eduard, Ioan, Laurenţiu sunt pentru început cei care nu renunţă. Nu vrem să demonstrăm decât că se poate. Nu stăm neapărat să judecăm ci mai degrabă vrem să arătam cum se poate repara. Avem promisiuni că vor mai veni şi alţii şi speranţa că aşa va fi, în cele din urmă. Principiul că “faptele bune se fac în linişte şi restul e spectacol” nu se aplică în cazul nostru. Puterea exemplului e cea care ar trebui să îşi arate roadele. Exemplu faţă de generaţia viitoare. Faţă de copiii şi nepoţii noştri care încep să înţeleagă că “gunoaiele nu ar trebui să-şi mai arunce mizeriile la întâmplare!”.

Am fost întrebaţi de ce nu fac nimic autorităţile (Consiliul Judeţean Neamţ prin Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, Primăria Pângăraţi, Apele Române, Hidroelectrica – trebuie verificate informaţiile dar eu ştiu că sunt implicaţi în administrare cam toţi), de ce nu sunt scoşi la muncă asistaţii sociali, de ce nu curăţă nimeni de vegetaţie malurile apei, de ce trebuie tot noi să ne ocupăm şi de transportul gunoaielor adunate şi tot aşa. Ni s-a spus că nu vom rezolva nimic pentru că vor continua să arunce, că nu se dau amenzi, că nu doresc a se găsi soluţii eficiente legate de reciclare şi tot aşa. S-a râs de noi, la propriu, am fost aplaudaţi, încurajaţi, unii ne-au privit ca pe nişte nebuni care nu au treabă acasă… dar toate astea nu contează.

Ştiţi de ce? Atât timp cât copiii noştri ne urmează exemplul şi se mândresc cu noi e cea mai importantă răsplată. Sub sloganul #creştemoameni ne întâlnim în fiecare miercuri de la 17.00 la 19.00, atât cât vremea ne va permite, pe malul Lacului Pângăraţi să arătăm că se poate. Cu mănuşi, saci menajeri, (cumpăraţi tot de noi desigur), cu drag de muncă dar mai ales cu iubire şi respect pentru natură şi pentru minunile cu care am fost binecuvântaţi. Nu vom renunţa… răsplătiţi fiind de fiecare dată de imaginea acestor păsări maiestoase, lebedele, care se leagănă în bătaia valurilor în jurul nostru. Pe cei dornici să ni se alăture îi aşteptăm cu inima deschisă, iar pe cei care ne critică sau ne iau peste picior îi lăsăm să se ocupe cu lucruri mai importante, cum ar fi campania electorală. Să auzim numai de bine!”, este mesajul Claudiei Mihăilă, o doamnă care a ales tabăra inimoşilor.

Noi ce tabără alegem? Politicienii sunt cel mai probabil asurziţi de mizerabila hărmălaie electorală, dar noi, oamenii simpli, auzim mesajul şi îndemnul inimoşilor?