Contactează-ne

Actualitate

Viaţa ca o apă curgătoare

Știe publicată cu

în data de

De curând, doctorul Virgil Răzeşu a oferit iubitorilor de lectură „Viaţa ca o apă curgătoare“, ultimul său roman (al şaptelea) şi parte a trilogiei dedicate vieţii (alături de „Prin vămile vieţii“ şi „Vieţi paralele“), ceea ce ne îndreptăţeşte să-i dăm crezare când afirmă că eroii săi nu sunt creaţii fanteziste, ci inspirate din viaţa de fiecare zi, sursă inepuizabilă de modele şi teme. Cu ocazia lansării cărţii, intenţionasem să-mi spun şi eu părerea. Mă socoteam favorizată de faptul că citisem romanul încă din manuscris şi trăisem alături de numeroasele lui personaje, dintre care unele mi se lipiseră de suflet într-un mod aparte. Îmi conturasem opiniile, dar după ce am ascultat intervenţiile unor nume sonore despre carte şi autor, am renunţat, pentru a mi le exprima altfel. Nu-mi arog atribute de critic literar şi doar ca simplu cititor, cred că moda scrierilor de mare anvergură, a aşa numitelor romane-fluviu, a apus. Înainte de toate, fiindcă literatura este invadată de un volum uriaş de scrieri. Apoi, pentru că cititorul grăbit al vremurilor noastre ezită să se antreneze în lecturi care-i fură din timpul şi aşa drămuit. Chiar autorii înşişi, deşi îţi propun de fiecare dată să scrie cartea vieţii lor, şi ei grăbiţi să ajungă cât mai curând în mâna cititorului, preferă scrierile mai uşor de parcurs şi mai accesibile criticii. În fine, pentru că nu e chiar la îndemâna oricui să construiască adevărate monumente literare. Pe lângă un anume har, e nevoie de o experienţă scriitoricească şi de viaţă îndelung exersată, altfel riscurile platitudinii şi, mai ales, ale rătăcirilor fără ieşire din capcanele condeiului sunt deosebit de mari şi susceptibile să compromită o creaţie literară. Nu este cazul lui Virgil Răzeşu care nu ia în seamă asemenea argumente. Romanul în discuţie, deosebit de toate celelalte scrieri ale sale, se înscrie în categoria celor de mare amploare, nu chiar frecvente în literatura noastră contemporană. Dovadă că pentru desfăşurarea firului narativ, el are nevoie de spaţii ample, care ne poartă până în Franţa şi Pakistan, Japonia, Guatemala şi mai departe. De asemenea, el se înscrie într-un interval temporal extrem de întins, din ultimul sfert de veac XVIII până în zilele noastre, ceea ce conferă întregului temelii solide, durate cu condei sigur, fără ezitări şi ambiguităţi, pe care se grefează o infinitate de evenimente şi fapte. Romanul ilustrează cum nu se poate mai grăitor influenţa mediului social asupra individului, izolat sau în context comunitar, cu atât mai pregnantă cu cât mediul este unul artificial, străin tradiţiilor locului sau impus din afară, aşa cum a fost vechiul regim, la începuturile sale. Personajul central, un nativ simplu dar împovărat fără voie cu funcţii dintre cele mai înalte, pentru care nu avea nici un fel de pregătire (aşa cum au fost cu miile în întreaga ţară) devine victimă a societăţii autoritare, capătă conştiinţa propriei sale drame, dar nu şi forţa de a se putea desprinde dintr-un angrenaj prea bine organizat. Şi dacă, în cele din urmă, îşi află mântuirea, este numai graţie iubirii. Aceasta devine un modus vivendi al tuturor personajelor sale. Şi pentru că e vorba de iubire, în toate ipostazele sale, femeia capătă aura universului central, iar întregul se constituie într-un imn adresat femeii, pe care autorul o plasează, fără echivoc, în centrul lumii. Să recunoaştem că nu întâlnim prea des o asemenea postură. Nimic mai consonant pentru semnatara acestor rânduri, care şi-a dedicat întreaga viaţă sufletului şi a devierilor lui şi care pledează pentru iubire, cât mai multă iubire, pentru sprijin în nenorocire, compasiune şi toleranţă. Romanul îmi apare fabulos, cu nimic mai prejos de scrierile consacrate, mi-a creat un confort spiritual neobişnuit, ba chiar îndemnul de a-l păstra pe noptiera de la capătul patului, pentru a-l putea reciti în orice moment, cum făceam cândva cu cărţile adolescenţei. Lectura lui mi-a relevat intricarea armonioasă dintre adevăr şi ficţiune, rod al memoriei şi imaginaţiei neobişnuite a autorului, ca şi al cunoaşterii profunde a vieţii, a oamenilor şi a trăirilor lor, atât de diverse. Scriitorul nu se dezminte, îi admir meşteşugul comunicării, pe cât de elaborate, pe atât de directe. Recunosc că pentru a-mi masca invidia fiziologică, ce îmi justifică uneori atitudinea de frondă, mă comport firesc dar cu conţtiinţa că mă irosesc în van, că e prea târziu să mă compar cu el şi să admit că fiecare om este, înainte de toate, produsul biologic al părinţilor, al educaţiei, culturii şi al mediului. Deosebit de realizată este galeria densă de personaje, cu preferinţă evidentă pentru cele feminine, personaje care nu se destramă, nu se rătăcesc pe drum, fiecare bine justificat prin destinul propriu dar întreţesut cu ale celorlalţi. Autorul conduce acţiunea cu mână fermă, fără sincope şi când ne aşteptăm mai puţin, la timpul cuvenit, ne oferă cheia tuturor faptelor. Textul beneficiază de un limbaj fără cusur, în care cuvintele, armonios înlănţuite, dansează parcă pe pietrele mângâiate de apa învolburată, care curge fără încetare – nu aşa ne sugerează titlul? – vrând parcă să spele păcatele personajelor proprii şi ale lumii. Mai pot să spun că autorul, gata în orice moment să te caracterizeze, dovedeşte şi de astă dată o sinceritate puţin comună şi are tăria să recunoască: „aici nu mă pricep, sunt depăşit de realităţi şi nu mă pronunţ“, încât tu, interlocutor naiv, dezarmezi şi nu-i mai poţi imputa umbra de orgoliu care-l însoţeşte ca o aură, pentru bucuria de a se afla, la vârsta lui, în atenţia semenilor. Nimic mai drept. În vreme ce unii retraşi din activitate se plictisesc şi părăsesc orice preocupare majoră, el trage din greu ca scriitor, muzician şi publicist, cum acţiona ca medic şi chirurg, are ce face şi face, se plânge mereu că timpul nu- i ajunge, ba a înfiinţat şi o editură pentru sine dar şi pentru alţii, ceea ce, după mine, face cinste tagmei noastre, atât de blamată. Preocupată de seceta care s-a abătut asupra pământului, căruia îi ascult parcă glasul care plânge de sete, mă întreb dacă şi părinţii eroilor dispăruţi ai cărţii plâng. Plâng şi eu, fiindcă pe mulţi dintre ei i- am îndrăgit şi nu le doream sfârşitul. Sau măcar să nu-l fi ştiut. Să fi fost o realitate sau o imaginaţie uşor deviată, a autorului? Cum e oare posibil ca omul bun din realitate să-şi omoare cele mai multe personaje, „în virtutea unei judecăţi divine“, cu o frecvenţă demnă de Agata Christie, cum afirma cineva într-o mai veche cronică? Mă mângâi, ca persoană credincioasă şi fiică de preot, că autorul apelează într-un fel personal la Divinitate, ceea ce pentru mine înseamnă a-i da dreptate când, în disputele noastre, afirmă: „de fapt, eu sunt un tip profund religios“. Cum ar trebui să fim cu toţii!

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Hoţi şi bandiţi

Știe publicată cu

în data de

■ un tînăr de Bîrgăuani i-a luat maşina unui vecin din curte ■ făptaşul era mort de beat şi fără carnet şi a plecat la plimbare cu autoturismul ■ în alt caz un individ a prădat casa unui consătean ■

Un tînăr mort de beat, cu o alcoolemie de comă alcoolică a furat maşina unui vecin, autoturismul fiind parcat în curtea victimei. S-a întîmplat la Bîrgăuani, iar oamenii legii l-au reţinut pe hoţul de 26 de ani care este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ameninţare. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat proprietarului. Poliţiştii au fost alertaţi joi, 13 iunie cînd un individ de 52 de ani, din Bîrgăuani a reclamat că un tînar i-a sustras autoturismul din curtea locuinţei. Oamenii legii au găsit autoturismul pe o stradă din satul Breaza, condus de bărbatul de 26 de ani, din Bîrgăuani. Întrucît emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că era vorba de un şofer de ocazie pentru că nu avea permis. „Pe parcursul cercetărilor, tînărul l-ar fi contactat telefonic pe proprietarul autoturismului, căruia i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, întrucît l-a reclamat pentru fapta comisă. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti, fiind restituit persoanei vătămate“, conform IPJ Neamţ. În baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmînd a fi prezentat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot pe 13 iunie, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Băluşeşti, a fost reţinut pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie. Cercetările au stabilit că în acea zi, o femeie de 69 de ani, din Băluşeşti, s-a deplasat la locuinţa fiului său unde a surprins un bărbat de 34 de ani care avea asupra sa bunuri sustrase din respectivul imobil. Aceasta i-a solicitat să-i restituie bunurile, moment în care bărbatul i-ar fi adresat ameninţări şi ar fi împins-o, dupa care a părăsit locul faptei. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp, fiind condus la sediu în vederea continuării cercetărilor. Din investigaţii au rezultat indicii că individul ar fi pătruns în imobil prin forţarea lacătului ce asigura uşa de acces şi a sustras o combină muzicală şi două boxe audio, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanei vatamate. Individul este bănuit că în perioada 3 – 12 iunie ar fi sustras din aceeaşi locuinţă patru paturi, un covor şi un televizor, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Suspectul va ajunge în faţa unui procuror de la Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Elicopter SMURD pentru un pietrean

Știe publicată cu

în data de

Un elicopter SMURD a fost solicitat vineri, 14 iunie pentru transferarea unui pietrean cu afecţiuni cardiace, la Iaşi. Pacientul în vîrstă de 52 de ani a fost preluat de pe stadionul Ceahlăul şi transportat pentru îngrijiri de specialitate la Institutul de Boli Cardio Vasculare Iaşi. Se pare că pacientul este un pietrean care face frecvent sport, iar în afară de faptul că merge la sală, seara alerga şi la stadion. Aşa s-a întîmplat şi în seara de joi, 13 iunie, cînd însoţit de un grup de prieteni, bărbatul a mers la stadion pentru a alerga. La un moment dat i s-a făcut rău, s-a aşezat, iar cei cu care venise şi-au dat seama că îi este rău. S-a încercat acordarea primului ajutor la faţa locului pentră că între cei prezenţi erau şi cadre medicale. Ulterior s-a cerut ajutor prin 112. Pacientul a fost resuscitat şi transportat la spital, însă a doua zi s-a luat decizia solicitării de suport aero pentru transferul pacientului la clinica de specialitate din Iaşi.

Citește știrea

Actualitate

Dascălii şi-au făcut „autoportretul“

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ a ieşit de sub tipar volumul ce reuneşte lucrările autobiografice ale cadrelor didactice din comuna Răuceşti ■ iniţiatoarea proiectului este învăţătoarea pensionară Domnica Vrînceanu ■

La Răuceşti s-a materializat o frumoasă iniţiativă a învăţătoarei pensionare Domnica Vrînceanu, soţie de preot şi cetăţean de onoare al localităţii. Urmare a unui proiect lansat vara trecută, a ieşit recent de sub tipar volumul Pentru neuitare de oameni şi fapte- Portrete de dascăli, apărut la editura Ars Libri, sub coordonarea învăţătoarei Domnica Vrînceanu (foto) şi a profesoarelor Mihaela Drăgănescu şi Domnica – Iulia Bălan. Cartea, dedicată Anului omagial al satului românesc (2019), reuneşte lucrări autobiografice ale cadrelor didactice din Răuceşti, care oferă cititorilor detalii despre viaţa personală, dascălii care le-au influenţat cariera, activitate didactică şi altele. „Să fii conştient de vocaţia profesiei tale, să fii propriul zugrav al propriului portret şi să împărtăşeşti aceste lucruri cu întreaga lume este un act de curaj şi de generozitate, în egală măsură. Iniţiatoarea acestui proiect, doamna învăţătoare Domnica Vrînceanu, doreşte să lase o moştenire pentru eternitate, astfel cu puterea exemplului personal, şi-a aşezat ea însăşi viaţa în cuvinte şi împreună cu ceilalţi autori de portrete au reuşit să surprindă poveşti de viaţă, sincere şi cu încărcătură emoţională pentru cititor“, notează în prefaţă inspectorul şcolar Elena Preda, aducînd un omagiu învăţătorilor, „făuritori de oameni“. Domnica Vrînceanu deschide seria „portretelor“ cu o serie de gînduri reunite sub genericul „Şcoala – Un altar în mijlocul copiilor“, în care face şi bilanţul celor 43 de ani de activitate didactică. Urmează apoi colaboratorii săi, educatoare, învăţătoare şi profesori: Alexandru Marian, Elena Marian, Mariana Craiu, Doiniţa Vornicu, Ileana Varvara, Maria Iacob, Vasile Predoaia, Mimi Ioniţă, Eugenia Ilinca, Ioan Macsim, Măriuţa Anisia, Gheorghe Ioniţă, Michaela Ioniţă, Maria Zaharia, Dorina Predoaia, Elena Cosău, Violeta Blaga, Gheorghe Smău, Gheorghe Filip, Ana Filip, Gheorghe Diaconu, Mirela Luca, Iulica Luca, Traian Anton, Nicolae-Rafael Tanase, Oana – Maria Movilă, Elena Petrariu, Loredana Buzău, Adriana Dumitreasa, Paula-Domnica Obreja, Ioana-Diana Apostoae, Gabriela Vrînceanu, Nelu Dumbravă. Au fost evocate, în aceeaşi lucrare, şi patru cadre didactice trecute la cele veşnice: Traian Anton, Ileana Dumbravă, Nicolae Vrînceanu, Elena-Viorica Cosău. „Prin apariţia cărţii autobiografice se doreşte a se aduce un modest, dar sincer omagiu celor care au găsit în ei miraculoasa forţă de a se dărui în fiecare clipă celorlalţi, acelora care au găsit curajul de a purta în sufletul lor permanent sentimentul răspunderii pentru destinul copiilor ce le-au fost încredinţaţi. Ei, aceşti oameni deloc simpli, educatori, învăţători, profesori sînt aceia care au ştiut să preia cu răbdare şi devotament pe umerii lor o mare parte din povara uriaşă a formării fiecăruia dintre cei ce suntem astăzi. Alături de părinţi, dascălii sunt cei care investesc în copii cele mai multe cunoştinţe, educaţie, dragoste, încredere, speranţă. Nimeni nu uită munca doamnelor educatoare care au învăţat pe micuţi la grădiniţă să se autoservească, să înveţe poezii, cîntece, jocuri, basmele bunicilor, să devină sociabili şi să se comporte frumos! Cu cîtă speranţă şi emoţie se înscriu copiii în clasa I şi cu cîtă speranţă în suflet sunt investiţi învăţătorii să conducă mintea în lumea minunată a cuvintelor, a scrisului şi socotitului, a tuturor tainelor pe care, parcă, numai noi avem îndemînarea să le dezvăluim copiilor. Respect şi preţuire profesorilor care au înălţat îndrăzneţ zborul şi au devenit cel mai adesea prieteni sau modele de viaţă! Pentru toate acestea, elevii Dumneavoastră acordă un zîmbet Portretelor de dascăli din amintirile anilor de şcoală, dăruiesc o floare şi o urare plină de dragoste tuturor dascălilor lor. Fie ca parfumul minunat al teilor, în fiecare an al vieţii dumneavoastră, să vă inunde sufletele cu tinereţe veşnică!“, transmite învăţătoarea Domnica Vrînceanu, în mesajul de la finalul volumului autobiografic. Ea a ieşit la pensie în 2017, după 43 de ani petrecuţi la catedră, dar a rămas aproape de şcoală şi comunitatea locală. S-a remarcat şi prin modul în care s-a implicat, timp de 16 ani, în rezolvarea problemelor comunităţii în calitate de consilier local şi preşedinte al Comisiei de învăţămînt, cultură. Autorităţile locale i-au conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei Răuceşti, diploma de excelenţă şi titlul Cetăţean activ în comunitate, precum şi diploma Oameni de seamă ai comunei Răuceşti, o distincţie importantă, ce i-a fost înmînată în faţa peste 3.000 de participanţi la o ediţie precedentă a Zilelor Comunei.

Citește știrea

Trending