Contactează-ne

Actualitate

Un argentian şi o bicicletă “furată”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Zilele trecute, o poveste mai puţin obişnuită, dar cu final fericit, a fost reclamată forţelor de ordine din Gara Roman. Din trenul care venea de la Paşcani a coborît un argentinian, Augusto, un turist care colindă lumea, care s-a adresat Poliţiei feroviare, susţinînd că i-ar fi fost furată o bicicletă, pe portabagul căreia avea haine, o sumă de bani şi paşaportul. În final, ceea ce părea a fi un caz de furt s-a dovedit a fi doar o neglijenţă. „Am fost sesizaţi de un cetăţean de origine argentiniană despre faptul că în timp ce călătorea cu trenul pe relaţia Paşcani – Roman i-a dispărut o bicicletă. În urma investigaţiilor efectuate am stabilit că cetăţeanul s- a urcat cu bicicleta în tren şi a lăsat-o pe platform ultimului vagon, fără a o asigura. În timpul mersului, uşile la vagon fiind deschise şi bicicleta nefiind bine asigurată a căzut din tren. Conductorul garniturii mi-a relatat faptul că în Gara Paşcani acesta s-a urcat cu bicicleta în tren. După aproximativ o oră, deplasîndu-ne de-a lungul traseului am identificat bicicleta în staţia Stolniceni – Prăjescu şi am constatat faptul că avea pe portabajul ei haine, acte, un aparat foto şi o sumă de bani. Toate lucrurile i-au fost returnate, spre mulţumirea acestuia“, a declarat agentul şef adjunct Gheorghe Liţă, de la Poliţia Feroviară Roman. De bucurie, argentinianul le-a mulţumit şi le-a oferit un „concert“ de muzică argentiniană, interpretată vocal şi la chitară.

Advertisement








Trending