Contactează-ne

Actualitate

Salvează vieţi a ajuns la ediţia V

Știre publicată în urmă cu

în data de

A fost demarată cea de a V-a ediţie a campaniei de donare de sînge, intitulată sugestiv Romaşcanii salvează vieţi, în care este implicată primăria, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamţ.

Prin această iniţiativă, administraţia doreşte să încurajeze locuitorii oraşului să doneze lichid vital şi, totodată, să-i conştientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine în unităţile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor. Campania se va desfăşura în perioada 1-31 august 2020 la sediul Punctului fix de recoltare din cadrul Ambulatoriului Spitalului Roman.

„Acest an a adus o serie de provocări în întreg sistemul medical. Pericolul reprezentat de noul coronavirus ne-a făcut pe toţi să ne gîndim mai atent la sănătatea noastră şi a celor din jur. De aceea cred că decizia de a continua această campanie de donare este binevenită. Eu mi-am făcut un obicei ca, de două ori pe an, să donez sînge. În primul rînd este benefic pentru organism, dar, în acelaşi timp, fac un mare bine şi celor care sînt în suferinţă. Toţi cei dintre dumneavoastră care veţi dona sînge la Roman, în luna august, veţi primi, pe lîngă beneficiile oferite prin lege şi tichete cu intrări gratuite la ştrandul din Complexul Sportiv şi de Agrement Moldova.

Aproape toată lumea îndeplineşte condiţiile de a dona, nu este deloc dureros, nu durează mult, de aceea vă invit şi pe cît mai mulţi dintre dumneavoastră să vă faceţi timp ca, în luna august sau în orice alt moment, să donaţi sînge şi sînt sigur că, după această experienţă, vă veţi întoarce periodic“, a precizat primarul Lucian Micu.

Primăria Roman va oferi tuturor donatorilor din campanie, carduri de acces valabile pentru trei intrări la ştrand. Anul trecut, în cursul lunii august, s-au înregistrat 223 donatori.

Advertisement








Trending