Releul Pietricica: Fermecătorul povestitor regal de la Calu’ Iapa

Traian Socea, gazetar nemţean 100%, debutează, la 65 de ani cu o carte: „Incursiuni prin Regatul Natal – Calu Iapa“, o frumuseţe de carte, cu subtilul „rememorări 1“, asta însemnând că şi-a luat inima în dinţi şi a ajuns la concluzia intimă că merită să mai scrie şi altceva decât gazetărie de zi cu zi, adică o carte, or’ două. El fiind un timid, care toată viaţa şi-a ascuns timiditatea asta nativă, bunul simţ nativ, buna asta creştere a lui de pe malurile pâraielor lui obsesive, Calu şi Iapa, aşadar şi-a ascuns timiditatea, care era un fel de handicap, ca un handicap de vorbire, de bâlbâială, apelând la un umor absolut dezarmant, dar şi la îndârjirea de a se pregăti serios, fără umor, acribic, pentru meseria de gazetar. O combinaţie de ziarist cu şcoală adevărată, cu un hâtru copil al zecelea, din familia lui, care dacă începe să povestească ceva, din amintirile lui, o face cu un talent inimitabil de povestaş. Şi dacă spun, fără rezerve, că este chiar avatarul, reîncarnarea lui Ion Creangă, povestitorul nostru definitiv, care a fost şi popă, nu cred că greşesc. Citiţi această carte, cântăriţi onestitatea ei, autenticitatea ei reală, apoi mai vorbim. Mulţi au ambiţii, puţini, foarte puţini reuşesc să scrie o asemenea carte. Chiar nimeni. Dar, de această dată, cu toate că la lansarea acestei prime cărţi a declarat, de câteva ori, cu o modestie pe care nu i-o pun la îndoială: „Eu nu sunt scriitor“, el chiar şi-a descoperit, după cei 65 de ani ai lui, prin această primă apariţie editorială, un izvor absolut autentic de proză curată, scrisă cu acribia gazetarului cu şcoală, cu talentul nativ al povestaşului oral de la alte biblioteci lichide, şi cu experienţa unei vieţi de gazetar de Neamţ, care a văzut şi auzit multe. Lumea lui, unde chiar a început să se simtă bine, dovadă fiind această primă carte care trebuie citită cu parcimonie, ca degustarea unei plăcinte poale-n brâu, calde, ca să nu se termine prea degrabă. O scriitură frumoasă, simplă, cursivă, deşteaptă şi onestă, cuvântul definitoriu fiind: autentică. Traian Socea ne invită, ca Faulkner, pe teritoriul său unic de la Calu Iapa. Ca să ne lămurim: pe 9 mai, de ziua Victoriei, ziua cu summit-ul european de la Sibiu, cu mitingul şi anti-mitingul de la Iaşi, cu vizita doamnei premier la Cluj, cu altele, Traian Socea şi-a lansat prima lui carte în coperte la Biblioteca Judeţeană. Este un ins din Piatra Şoimului, cartea i-a fost prezentată de Sorin Ovidiu Bălan, un ins destul de cunoscut, îl vedem tolănit prin fotolii la televizor, gazetar de Capitală, mult mai simpatic în realitate, coleg de facultate şi prieten al lui Traian. Sorin venise la Piatra, pentru a prezenta cartea, căruia i-a scris şi prefaţa. O prefaţă colegială, prietenească, în care vorbeşte despre farmecul tandru, bucuria sănătoasă şi umorul incredibil al simplităţii. Mai vorbeşte şi despre harul de scriitor al acestui locuitor de la Piatra Şoimului. De 9 mai, o sală de la bibliotecă a fost plină ochi din cauza unui gazetar care, retras la Calu Iapa, a început să scrie aşa: „Acu, la 60 de ani trecuţi, tare mă minunez de cum izbuteau ai mei să rânduiască atâtea treburi, care se-înghesuiau mai ales vara şi toamna în gospodăria noastră“. Sau: „Pentru mama, hrana de seară era mereu o grijă aparte, pentru că în jurul mesei ne adunam fraţi şi surori, laolaltă cu părinţii numărându-ne a fi 9-10 guri. Guri flămânde“. Am deschis cartea la întâmplare. Sunt acolo titluri de capitole cu mult mai incitante: „A murit Dej, trăiască Ceauşescu“ sau „Singurul ţăran student la ziaristică“, în fine, o carte care merită citită cu ochii, cu bunătatea nativă pe care o mai avem în noi, dar mai ales cu plăcerea de a citi pagini nesofisticate, aproape simple, plăcute, dar asta înseamnă că avatarurile lui Traian Socea s-au terminat, iar el dacă începe să scrie proză, o face la modul lui ţărănesc, simplu, curat, bucurându-se când comesenii săi râd şi bat din picioare de atâta râs cu lacrimi, sau îi înţeleg sensibilităţile lui fireşti, despre părinţi, despre familie, despre prieteni, despre viaţă, despre tot ce poate fi normal în viaţa asta. Să vă spunem acum câte ceva despre reţeaua hidrografică ce drenează suprafaţa comunei Piatra Şoimului. Acolo sunt două pâraie, Iapa şi Calu, tributare râului Bistriţa, ambele izvorând de sub muntele Murgoci. Despre calitatea gazetarului Traian Socea, cu multe gazete în spate, au spus vorbitorii la lansare. Nu a spus nimeni nimic despre faptul că scriitorul din Piatra Şoimului ar fi avut ambiţii natale despre şoimi sau tăria pietrei, despre zborul şoimilor în sus, mai sus. Fiindcă nu a avut asemenea ambiţii… Lui i-au fost şi îi sunt dragi definitiv cele două pâraie: Calu şi Iapa. Aşadar, nu vă luaţi după ce a spus acest Traian Socea, cum că el nu ar fi prozator. Este un prozator foarte bun, unic în Neamţ şi în ţară. Ţăran moldovean licenţiat în jurnalistică, de la Calu Iapa, un povestitor fermecător. A reuşit să-şi scoată, încetul cu încetul, din stilul său baroc de băiat timid, de la ţară, toată zgura complexelor (vizibilă, chiar deranjanta, uneori, prin textele sale gazetăreşti), iar acum îşi povesteşte poveştile lui cu o simplitate şi un umor dezarmante. Fiind, fără discuţie, absolut autentic. Iar această carte este povestea lui, bine pusă în pagină de editor, povestea unui nemţean pentru nemţeni. Un dar frumos, muncit mult, o viaţă întreagă, pentru nemţeni. O să vă încânte, vă asigur. Asta în ideea că, de mult, mulţi dintre noi, nu mai avem tragerea de a mai pune mâna pe o carte. Aşezaţi-vă în fotoliu, luaţi această carte şi citiţi Amintiri din copilărie, varianta de secol XX şi XXI a talentatului prozator Traian Socea. Nu mă zgârcesc în aprecieri: un eveniment cultural care merită, vă spun şi de ce: „Ajuns acasă, Rodica, nevasta care stă la mine, mă avertizează: Vine părintele, e în cap’tul drumuşorului, acuş’ iese la ţaţa Maricica lu’ Biţu ş-ajunge la noi!…

Până la noi, mai are de intrat în patru case, îndestul timp încât să ţintuiesc o ţigară. Văzându-mă, titulara mă ocărăşte parcă s-o audă popa: Acu’ ţi-ai găsit să fumezi, să-i sufli părintelui putoare de ţigară în nas?!“.