Contactează-ne

Actualitate

Paşapoarte eliberate şi la Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din 16 septembrie se înregistrează cereri şi se eliberează paşapoarte şi la sediul din cadrul Primăriei Tîrgu Neamţ ■ "Mă bucur că nemţenilor le sînt ascultate doleanţele, iar autorităţile, într-un efort comun, acţionează eficient şi favorabil”, a declarat prefectul de Neamţ ■

Tîrgnemţenii au parte de o veste bună la început de săptămînă. Începând cu data de 16 septembrie 2019, alternativ cu Punctul de lucru Roman, în fiecare zi lucrătoare de luni, în sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei oraşului Tîrgu Neamţ vor fi înregistrate cereri şi vor fi eliberate paşapoarte după programul orar: 10.00-14.30 înregistrare cereri, 14.30-15.00 eliberare paşapoarte. “Cetăţenii ne-au cerut, iar noi am adus serviciile publice comunitare mai aproape de ei. Astfel, în urma măsurilor pe care Instituţia Prefectului le-a luat (prelungirea programului de lucru cu două ore, între 8.30-18.30, mărirea numărului de ghişee pentru preluarea cererilor, efectuarea demersurilor legale pentru noi puncte de lucru), iată că am ajuns la cel de-al doilea an consecutiv cînd nu mai avem cozi la paşapoarte, neexistînd nicio situaţie nerezolvată. Totodată, doresc să transmit pe această cale mulţumiri primarului oraşului Tîrgu Neamţ, Vasilică Harpa, cît şi celorlalte autorităţi locale arondate zonei pentru eforturile susţinute ca acest serviciu acordat cetăţenilor să fie operaţional şi să satisfacă cerinţele acestora. Mă bucur că nemţenilor le sînt ascultate doleanţele, iar autorităţile, într-un efort comun, acţionează eficient şi favorabil”, a declarat Daniela Soroceanu, prefectul judeţului Neamţ. Reprezentanţii Prefecturii au mai precizat că la finalul anului 2018 la solicitarea primarului oraşului Tîrgu Neamţ şi primarilor comunelor Brusturi, Grumăzeşti, Petricani, Pipirig şi Timişeşti au fost demarate acţiunile pentru extinderea activităţii serviciului de paşapoarte în oraşul Tîrgu Neamţ pentru a fi mai aproape de cetăţenii din oraşul Tîrgu Neamţ şi comunele: Agapia, Bălţăteşti, Borca, Brusturi, Crăcăoani, Drăgăneşti, Farcaşa, Ghindăoani, Grumăzeşti, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Poiana Teiului, Răuceşti, Războieni, Tupilaţi, Ţibucani, Timişeşti, Urecheni şi Vînători-Neamţ. După obţinerea avizelor necesare şi întocmirea protocolului de colaborare a sosit şi momentul aşteptat pentru deschiderea propriu-zisă a activităţilor de înregistrare cereri şi eliberare a paşapoartelor simple electronice. Accesul cetăţenilor se face pe bază de programare online pe adresa de internet www.epasapoarte.ro iar la punctul de lucru se vor înregistra doar cereri pentru eliberarea paşaportului simplu electronic. Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare se înregistrează doar la sediul Serviciului de paşapoarte din strada Alexandru cel Bun, nr. 12, municipiul Piatra Neamţ. Luni, 16 septembrie, pentru sediul punctului de lucru, s-au programat deja 40 de tîrgnemţeni. Alături de prima persoană programată s-au aflat atît prefectul judeţului, cît şi primarul oraşului Tîrgu Neamţ care au anunţat deschiderea oficială a acestui punct de lucru.

Advertisement








Trending