Actualitate
Omor, sentinţă contestată la Curtea de Apel Bacău
■ inculpatului nu-i convine pedeapsa de 5 ani şi jumătate de detenţie pentru uciderea unui consătean ■ el a fost obligat la plata unor daune de 20.000 de lei ■
Valter Iulian Scripcarul, de 19 ani, din Poieni, comuna Piatra Şoimului, condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea unui consătean, a atacat pedeapsa instanţei de fond. Cauza va ajunge pe rolul Curţii de Apel Bacău, care va decide dacă hotărîrea Tribunalului Neamţ este justă, sau nu. Prin aceeaşi decizie, inculpatul a fost obligat la plata unor daune către familia victimei de 20.000 de lei. Inculpatul trebuie să achite jumătate din sumă cu titlu de despăgubiri morale, iar jumătate sînt despăgubiri materiale. Alţi peste 2.500 de lei înseamnă cheltuieri cu transportul şi spitalizarea victimei plus cheltuieli judiciare. Fapta a avut loc în Poieni, pe 13 septembrie 2018. Cercetările au relevat faptul că între inculpat, Valter Iulian Scripcaru şi viitoarea victimă, Dănuţ S., erau relaţii tensionate de mai mult timp. Asta deoarece în trecut o rudă a agresorului ar fi fost muşcat de unul din cîinii părţii vătămate, iar de cîte ori se întîlneau cei doi, izbucnea şi scandalul, însă lucrurile nu degenerau. Asta pînă în ziua cu ghinion. Atunci victima, însoţită de rude, se întorcea de la spital unde îşi vizitase nevasta, care tocmai născuse. Pe drum s-a întîlnit cu Scripcaru şi el însoţit de neamuri. S-au luat din nou la ceartă, tot din cauza cîinilor. La un moment dat, suspectul a pus mîna pe un topor şi l-a lovit pe rival în cap, victima fiind transportată la spital. Din cauza leziunilor grave, s-a luat decizia transferului pacientului la o clinică de neurochirurgie din Iaşi. O expertiză medico-legală a stabilit faptul că bărbatul a suferit leziuni vindecabile în vreo 60 de zile de îngrijiri medicale, iar prin natura şi gravitatea loviturii, viaţa pacientului a fost pusă în pericol. În faţa procurorului, Scripcaru a susţinut constant că el nu a lovit oponentul, ci el a fost cel pe care partea vătămată l-ar fi atacat cu o coasă. Cum toate probele erau împotriva sa, a fost reţinut şi arestat.
-
Actualitate12 ore,
MARSAT SA Roman
-
Prima paginăo săptămână,
Agresiuni împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?
-
Actualitate5 zile,
Ziua Internațională pentru Conviețuirea Pașnică. Se poate pune capăt războiului din noi?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Maria Sidonia Andrei, dublă campioană europeană la Qwan Ki Do
-
Actualitate2 zile,
Oferta educațională 2024-2025-Liceul cu Program Sportiv Roman
-
Prima paginăo săptămână,
Loredana Axinte, o polițistă cu fler. A salvat un bărbat care a încercat de trei ori să se spânzure
-
Actualitateo săptămână,
Profesori de băieți – așa DA!
-
Actualitate4 zile,
Premierul Marcel Ciolacu vizită fulger în Neamț