Contactează-ne

Actualitate

Nu e glumă: Pericol maxim de avalanşe pe Ceahlău

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ salvamontiştii atrag atenţia că traseul Durău - Cascada Duruitoarea - Dochia este extrem de periculos ■ restricţiile pe această potecă montană se vor ridica abia în jurul datei de 10 mai ■

Serviciul Salvamont Neamţ atrage atenţia turiştilor că pe Ceahlău primăvara este departe de a se fi instalat, iarna fiind încă stăpînă absolută în zonă, astfel că este pericol maxim de avalanse pe versanţii nordici. De altfel, buletinele meteo din ultimele zile precizau că în acest masiv este cel mai gros strat de zăpadă din ţară, în jur de 40-50 de centimetri, iar în diverse porţiuni chiar mai mare, plus că zăpada este îngheţată. „Datorită temperaturilor scăzute, în zona montană înaltă stratul de zăpadă este deosebit de mare, cu precădere pe versanţii nordici. Deoarece foarte mulţi turişti au solicitat informaţii despre starea traseelor, precizăm că, exceptînd traseului care urcă prin Cascada Duruitoarea, toate celelalte sînt accesibile, bineînţeles cu echipament de iarnă. Acelor turişti mult prea «experimentaţi», care critică măsurile noastre de prevenire a accidentelor şi care au început deja să parcurgă ruta menţionată, le comunicăm că, în ultimele zile, cel puţin două avalanşe au măturat poteca turistică. Din fericire, nu a fost nimeni în zonă. Luînd în calcul prognoza lunii aprilie, estimăm că restricţiile pe traseul Durău – Cascada Duruitoarea – Piciorul Şchiop – Cabana Dochia se vor ridica cel mai devreme în jurul datei de 10 mai“, se precizează într-un comunicat postat pe Facebook de Serviciul Salvamont Neamţ. Conform informaţiilor publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie ieri, 10 aprilie 2019, la ora 9, în vîrf de munte, pe Ceahlău, stratul de zăpadă era de 41 de centimetri. Asta în condiţii ferite de vînt, aşa cum se fac măsurătorile de către meteorologi. Totuşi în zonele în care a viscolit, în văi, este foarte probabil ca stratul de nea să fie cu mult mai mare. Pe 9 aprilie, la prînz meteorologii au măsurat o maximă de 4,4 grade la Toaca, iar în noaptea de 9/10 aprilie minima înregistrată pe munte a fost la pragul îngheţului, 0,2 grade Celsius. Pe toate traseele montane stratul de zăpadă este prezent cam de la altitudinea de 600-700 de metri. Pentru a preveni accidentele, Salvamont recomandă ca orice excursie să fie planificată şi pregătită din timp. „Recomandăm să vă informaţi asupra prognozelor pentru zona respectivă, să folosiţi cît mai multe surse, să luaţi în considerare altitudinea la care se află locaţia pe care o vizaţi. Nu raportaţi vremea din oraş cu cea de la munte“, ne sfătuieşte Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Aşadar, echipamentul turiştilor trebuie să fie neapărat adaptat sezonului rece. Principalul pericol îl reprezintă hipotermia (scădere accentuată a temperaturii corpului, mult sub cea normală), care este cauzată de frig şi vînt. De aceea se recomandă îmbrăcăminte din ţesături impermeabilizate (tip Gore-Tex) şi rezistente la vînt (tip wind stopper). E nevoie şi de bocanci tip gheată, pentru protejarea gleznei, impermeabili, talpă aderentă cu striaţii proeminente şi căptuşiţi. În rucsac trebuie să existe un rînd de haine de schimb. Extremităţile corpului (mîini, cap, nas, urechi, picioare) sînt cele mai expuse, motiv pentru care trebuie protejate corespunzător cu mănuşi impermeabile, şosete groase, căciuli groase, mască pentru faţă. Este indicat să aveţi cel puţin două surse de lumină, cu baterii sau acumulatori de schimb. Frigul creşte simţitor şi accelerat procesul de descărcare a surselor de energie folosite în dispozitivele de iluminat. Telefoanele mobile nu reprezintă surse de lumină chiar dacă sînt prevăzute cu leduri, acestea generînd o lumină slabă improprie orientării şi identificării pericolelor. Pentru orice excursie montană este nevoie de surse de comunicare eficiente, telefon mobil, staţii radio. Trebuie avut în vedere faptul ca în zonele montane acoperirea reţelelor de telefonie mobilă nu este uniformă, motiv pentru care ar fi recomandat să existe telefoane din diferite reţele pentru a vă asigura posibilitatea de a efectua apeluri. Semnalul GSM poate dispărea în văi sau în depresiuni montane şi poate fi recepţionat în zonele deschise de vîrf sau platouri montane. Întotdeauna porniţi în grup şi cooptaţi persoane cu experienţă. Nu părăsiţi grupul şi traseul anunţat. Respectaţi avertizările specialiştilor sau ale cunoscătorilor. Nu parcurgeţi trasee marcate necunoscute înainte de a va informa despre starea lor direct la Serviciul Salvamont, utilizînd Dispeceratul Naţional Salvamont.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending