Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Un lider sindical despre „golăniile“ din Educaţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ liderul FSLI Neamţ, Gabriel Ploscă, susţine că sindicatele s-au săturat ca legea să nu fie respectată ■ el crede că este de datoria acestor structuri reprezentative din învăţămînt să tragă un semnal de alarmă despre disfuncţiile din sistem ■ „Nimeni nu cere să se facă decît ceea ce e legal“, susţine liderul de sindicat ■

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt Neamţ, Gabriel Ploscă, susţine că sindicatele s-au săturat de „golăniile româneşti“, în care fie că legea nu este respectată, fie că este aplicată după bunul plac al fiecăruia din sistem. El dă un exemplu în acest sens, legat de necesitatea modificării în regim de urgenţă a Legii educaţiei, care să cuprindă şi obligaţii pentru părinţi şi elevi. „Se impune ca în perioada următoare, cu ajutorul presei, să organizăm o serie de dezbateri publice pe ceea ce se întîmplă în sistemul de educaţie. Doamna ministru Ecaterina Andronescu, cel puţin la stadiul de promisiune, ne-a dat asigurări că, în viitoarea Lege a Educaţiei vor fi incluse şi o serie de responsabilităţi ale părinţilor şi elevilor. Elevii au statutul lor, noi nu mai avem acest act normativ, care a rămas amestecat, undeva în vechea lege. La un moment dat, am auzit că măsura «x» sau «y» nu poate fi luată împotriva abaterii unui elev, pentru că un anumit lucru e stipulat în Statutul elevului. Doamne fereşte! Nimeni nu cere să se facă decît ceea ce e legal, pentru că şi acest statut s-a alcătuiit cu respectarea legilor. Important este în acest moment ca şi părinţii să-şi asume responsabilităţi şi să răspundă în faţa legii pentru ceea ce fac. Colectivele de cadre didactice sînt chemate să facă front comun împotriva a tot ce vine din exteriorul sistemului, menit să-l demoleze, pentru că altfel de suferit vor avea de suferit copiii şi corpul profesoral. Este necesar să existe obiectivitate şi vrem ca părinţii să fie alături de noi şi să susţină necesitatea ca o clasă să nu mai cuprindă 35 de elevi, ci mai puţini, de aşa natură încît cadrele didactice să se poată ocupa de ei. Este necesar să se elimine supraîncărcare inutilă, care de ani de zile există în sistem pentru ca şcoala să-şi atingă ţinta. Se pune, în această perioadă, şi problema modului de acordare a concediilor cadrelor didactice. Legea educaţiei spune că un cadru didactic trebuie să aibă 62 de zile anual, pentru care trebuie să primească şi indemnizaţii. Referitor la modul de planificare a concediilor nu se face peste tot cu respectarea legii, indiferent de ce ce-ar dori cineva, precum domnul Mihai Păunică (director financiar în Ministerul Educaţiei n.r.) pentru a se face economii la costul standard. Nu aşa se face activitate, ci făcînd ceea ce trebuie să facă un cadru didactic, personalul auxilar şi toţi cei care trebuie să contribuie la bunul mers al sistemului. La noi se fac, ceea ce se cheamă «golănii» specific româneşti“, a declarat Gabriel Ploscă. Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt Neamţ susţine că a venit vremea ca să se încheie cu tot soiul de experimente care au tot fost făcute după Revoluţie, din dorinţa de a realiza economii la bugetul Ministerului Educaţiei, eludînd în multe cazuri prevederile legislaţiei, cu mari prejudicii aduse sistemului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

O petrecere cu droguri, “stricată” de DIICOT

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a fost prins la Roman, în flagrant ■ el trimitea stupefiantele din Anglia cu o firmă de coletărie şi se întorcea în ţară cu avionul ■ parte din stupefiante urmau a fi consumare la o petrecere din staţiunea Azuga ■

Magistraţii de la Iaşi nu vor să-l lase în libertate pe un traficant de droguri, care anul trecut a fost prins la Roman, în flagrant. Este vorba de Eduard Costel Ioniţă, zis Căpcănescu, de 35 de ani, din Iaşi, pentru care au prelungit arestul pînă la 26 februarie.

Ioniţă a fost reţinut pe 8 noiembrie 2019, cînd a fost pus sub acuzare pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi droguri de mare risc, în forma continuată şi introducere în ţară de droguri de risc şi droguri de mare risc, fără drept.

Anchetatorii au arătat că de la începutul anului trecut, inculpatul a procurat din surse interne şi externe – Anglia -droguri de risc (cannabis şi ketamină), droguri de mare risc (amfetamine, MDMA şi cocaină), pe care ulterior le-a comercializat la festivaluri de muzică electronică din diverse oraşe.

„Pe 04.11.2019, inculpatul s-a deplasat în Anglia de unde a procurat 93,42 grame pulbere care conţine amfetamină cu cofeină, 41,82 grame fragmente solide care conţin cocaină, 101 comprimate ecstasy şi 147,01 grame pulbere care conţine ketamină, pe care le- a disimulat într-un bagaj de mînă tip troler şi l-a expediat în ţară, prin intermediul unei societăţi de transport persoane şi colete. Apoi, cu o cursă aeriană a revenit în ţară pe 06.11.2019, deplasîndu-se în localitatea de domiciliu“, conform DIICOT.

După primirea coletului, inculpatul împreună cu legăturile sale infracţionale intenţionau punerea în vînzare a cantităţilor de droguri de mare risc şi droguri de risc, introduse în ţară, fără drept, la o petrecere care urma sa se desfăşoare în perioada 29.11.2019 – 02.12.2019 în localitatea Azuga, judeţul Prahova.

„Pe 08.11.2019, inculpatul a ridicat de la reprezentantul firmei de transport trolerul, fiind prins în flagrant în timp ce-l transporta cu un autoturism pe raza municipiului Roman“, mai arată anchetatorii.

Asupra inculpatului au fost găsite 15 comprimate ecstasy (MDMA), iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare 42 de grame de cocaină, 101 grame de amfetamină pulbere, 147 de grame de ketamină, 116 comprimate de MDMA ecstasy, droguri de mare risc, 30 de grame de rezină de cannabis (haşiş), 2,60 grame cannabis, bani, precum şi alte bunuri folosite în derularea activităţii infracţionale.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Clădire dezafectată, incendiu de la o ţigară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Incendiu la o clădire dezafectată din Roman, duminică, 16 februarie, din cauza unui fumtor neglijent.

“În jurul orei 15.45, prin apel la 112 pompierii de la Detașamentul Roman au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată din municipiul Roman.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță  SMURD. Incendiul se manifesta în interiorul clădirii. Au ars aproximativ 100 kg de deșeuri. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul. Nu au fost victime”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şoferiţă grăbită “oprită” de un gard. A ajuns la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

O tînără în vîrstă de 24 de ani a ajuns la spital,duminică, 16 februarie, după ce a călcat prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un gard, în localitatea Vînători Neamţ.

“La data de 16 februarie, politiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Vînători Neamț, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, de 24 de ani, conducea un autoturism pe DN 15 B, pe direcția Pipirig – Tîrgu Neamț, în localitatea Vînători Neamț, nu ar fi adaptat viteza pe un segment de drum curbă la stînga și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers.

Ulterior, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard al unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, din Vînători Neamț, care a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending