Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Şoferi “conduşi” de băutură. Unul n-avea nici măcar permis

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doi nemţeni care au urcat la volan deşi consumaseră băuturi alcoolice au avut, recent, “ghinionul să dea nas în nas cu poliţiştii de la Rutieră şi s-au ales cu probleme penale. Pentru unul dintre ei mai grave, pentru că s-a dovedit că nu avea nici măcar permis de conducere. “Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic, la data de 6 octombrie, un bărbat, de 38 de ani, din Dumbrava Roșie, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere. La data de 7 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în flagrant un bărbat, de 46 de ani, din Girov, care conducea un autoturism pe o stradă din Piatra Neamț, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoare de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sînge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fiind sub influenţa alcoolului”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Neamţ.

Advertisement








Trending