Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Sesizări penale pentru tăieri ilegale de arbori

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost găsite peste 1.300 de cioate provenite din tăieri ilegale ■ volumul de lemn ce lipseşte depăşeşte 500 de metri cubi ■ verificările continuă ■

Un control efectuat de Garda Forestieră Suceava la un canton din cadrul Ocolului silvic Gîrcina a scos la iveală… ceea ce se ştie demult: din codrii României s-a furat ca… în codru. Astfel, după ce au fost sesizaţi, inspectorii forestieri au mers pe teren şi au găsit peste 1.300 de cioate, provenind din tăieri ilegale care s-ar fi produs în ultimii 2-3 ani. Se estimează că volumul total de masă lemnoasă ce lipseşte depăşeşte 500 de metri cubi, o picătură în ocean la modul în care s-a tăiat ilegal şi cel mai probabil se taie în continuare în pădurile din Neamţ şi, în general, în toată ţara. Reprezentanţii Gărzii Forestiere au mai comunicat că au fost formulate două sesizări penale, depuse la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, şi că a fost demarat un control complex la Ocolul Gîrcina pentru a stabili cauzele care au stat la baza producerii amintitului prejudiciu. “În data de 02.04.2019, ca urmare a unei sesizări, Garda Forestieră Suceava a iniţiat un control de fond la un canton silvic din cadrul Ocolului silvic Gîrcina. Pînă la această dată, specialiştii silvici din cadrul GF Suceava au identificat în cadrul controlului de fond un număr de 1.381 de cioate provenite din tăieri ilegale executate în ultimii 2-3 ani, cu un volum total ce depăşeşte 500 metri cubi. Facem precizarea că verificările continuă în cadrul cantonului. Avînd în vedere aspectele constatate, Garda Forestieră Suceava a formulat două sesizări penale pentru tăieri ilegale de arbori către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ şi a iniţiat de asemenea un control complex la Ocolul silvic Gîrcina în vederea identificării cauzelor ce au dus la producerea acestui prejudiciu, precum şi pentru analiza activităţii acestui ocol silvic”, se precizează într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava.

Advertisement








Trending