Neamţ: Reţeta roşiilor cu gust: gunoi, apă şi…. sapă

■ Petrică Trifan împlineşte 22 de ani de cînd vine la piaţă cu roşii din soiul „inimă de bou“ ■ în grădina din satul Unghi, recolta e mai bogată decît anul trecut cînd ploile au mănat producţia ■ „Cu soţia fac muncă de ocnaş, iar dacă nu s-ar întuneca, am sta tot în grădină şi noaptea“, spune nea Petrică ■

Piaţa Dărmăneşti e animată în aceste zile de Petrică Trifan, un agricultor care vine de 22 de ani neîntrerupt să-şi vîndă recolta de roşii din grădina din satul Unghi, comuna Dragomireşti. Pe taraba amplasată strategic chiar la intrarea în hală, unde mai adie o boare în vipia zilei, sînt aliniate tomatele uriaşe, din soiul „inimă de bou“. Preţul poate părea mare, dar clienţii de oraş nu au de unde şti cîtă muncă trebuie depusă într-un an pentru a scoate o asemenea recoltă. Şi niciodată natura nu oferă garanţia că producţia va fi aşa cum trebuie. „Anul ăsta a fost destul de bun, faţă de anul trecut cînd roşiile s-au mănat. Atunci au fost multe ploi în iulie şi intervalul de stropit a fost foarte mare. A plouat aproape o lună încontinuu şi am pierdut vreo 2500 de kilograme. Imediat le-am curăţat, le-am stropi şi-au mai revenit şi am avut roşii pînă a dat îngheţul“, spune bătrînul care calcă apăsat spre 68 de ani, fără să se plîngă de efortul depus împreună cu soţia zi de zi, la grădină. „M-a întrebat cineva cîte persoane lucrăm în grădină. I-am spus că două, dar nu m-a crezut şi mi-a zis că nu e adevărat, că acolo e muncă de patru-cinci oameni. Pensia e mică şi sîntem trei în familie, eu soţia şi băiatul, dar munca ne ajută să avem de toate. Băiatul nu prea munceşte. El ia calul, căruţa şi se duce de colo-colo, mai la un client, la altul…Eu şi cu nevasta facem muncă de ocnaş. Dacă nu s-ar întuneca, am sta tot în grădină şi noaptea. Nevasta are diabet, face insulină, e şi cardiacă, ia pastile. Şi eu sînt cardiac; luăm pastile şi plecăm la treabă“, mai spune Petrică Trifan, în timp ce îşi serveşte clienţii. Îşi face timp să ne mai spună un secret al succesului pe care îl are cu roşiile mari şi zemoase, numai bune de bulion. „La noi, la Unghi, cînd începe a ploua, se împrăştie norii şi nici gheaţa nu bate. Avantajul meu este că am apă: am o fîntînă adîncă, am două bazine, am pompă. La pămînt trebuie să îi dai gunoi, apă şi sapă. Am fost întrebat de mulţi oameni «Ce ierbicid pui matale?» şi i-am răspuns: «Colţ de sapă». Şi dacă nu era lămurit omul, am luat sapa şi i-am arătat“. Bunul simţ, o glumă bună şi spiritul de negustor al săteanului de la Unghi îi înveselesc şi pe clienţi şi pe ceilalţi comercianţi din Piaţa Dărmăneşti. „Ia roşii de la Dragomireşti/şi pe loc te-nveseleşti!“ le îndeamnă nea Petrică pe gospodinele care vin la piaţă. „De vînzare nu mă plîng. Aici aduc roşii de 22 de ani şi a început să mă cunoască lumea, am clienţii mei. Nu am concurenţă în piaţă şi sînt mereu pe locul 1. Dacă nu sînt pe locul 1, următorul an nu mai vin în piaţă. În alţi ani erau mai mulţi comercianţi, dar, cu toate astea, eram mai sus ca toţi şi aveau ciudă pe mine, să mă mănînce, nu alta. Dar cei care concurau cu mine s-au cam dus“, mai spune moşul care are de înfruntat două zile tropicale. „Am venit cu marfa de dimineaţă şi am dat şi roşii de 800-900 grame. Mîine vînd ce mai rămîne de astăzi, iar vineri vin iar la piaţă cu roşii proaspăt culese din grădină“, mai spune bătrînul care respectă o strategie de marketing ce nu dă greş. E printre puţinii care mai ocupă tarabele din piaţă, dar ne lămureşte repede de ce nu urmează calea multor producători care aleg să-şi valorifice recolta en-gros, într-o singură zi: „S-a învăţat lumea să nu mai muncească, ăsta e adevărul. Au venit şi la mine cîndva să cumpere toată producţia de la poartă, dar nu le-am dat şi nu m-au mai căutat. Nu îmi convine să dau cu preţul la jumătate. Adică eu muncesc un an şi să iau doar 4 lei pe kilogram şi cei care le vînd cumpărate de la mine iau tot 4 lei. Unde-i avantajul? Cel care nu munceşte ia cît mine, iar eu care muncesc un an iau tot atît? Nu-i bună treaba. E adevărat că îmi ia toată recolta de la poartă şi scap de drumurile la piaţă, dar aşa scap şi gologanii, adică îmi bat joc de munca mea şi a soţiei. Cum ar veni că am banii în buzunar şi jumătate îi dau altuia. Decît să dau cuiva marfa en-gros, mai bine vin la piaţă şi dau la clienţii mei, mai rup din preţ şi îi am clienţi şi anul viitor. Banii se duc tot pentru producţie: trebuie arat, discuit, semănat, sînt cheltuieli. E adevărat că rămîne şi ceva profit, că dacă nu ar fi, nu ar renta“, explică Petrică Trifan.