Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Procesul finanţărilor cu cîntec la Ceahlăul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procesul intră în linie dreaptă după ce contestaţiile pe Cameră preliminară au fost respinse ■ sînt inculpate cinci persoane care au avut funcţii de conducere în administraţia judeţului şi a municipiului Piatra Neamţ ■ faptele au avut loc în anul 2008 ■ FC Ceahlăul ar fi primit ilegal circa 11 milioane de lei ■ pentru recuperarea banilor au fost sechestrate bunurile inculpaţilor, iar unii au pensia poprită ■

Nume cunoscute din administraţia judeţului şi a municipiului Piatra Neamţ trebuie să se prezinte la Tribunalul Neamţ în procesul în care sînt acuze de finanţarea ilegală a echipei de fotbal FC Ceahlăul. Este vorba de Vasile Pruteanu, la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, alături de Cristina Mititelu, fost director executiv al Direcţiei juridice din cadrul CJ Neamţ şi Mihaela Ignatovici Lazăr, la data faptei secretar al judeţului. Cei trei sînt acuzaţi de săvîrşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave. A fost trimisă în judecată şi Ana Monda, la data faptelor viceprimar al municipiului Piatra Neamţ, precum şi Vasile Vişan, care la acel moment deţinea funcţia de secretar al municipiului Piatra Neamţ. Aceştia sînt acuzaţi de săvîrşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Asta după ce Curtea de Apel Bacău a pus punct procedurii de Cameră preliminară şi a respins contestaţiile unor inculpaţi, decizia fiind definitivă. „În temeiul art. 347 alin. 2 Cod procedura penală, coroborat cu art.425 indice 1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatoarele-inculpate Ignatovici Lazăr Mihaela şi Mititelu Cristina împotriva încheierii nr.41/CP din 28.02.2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în dosarul nr. 2390/103/2018/a1. Menţine ca legală şi temeinică încheierea atacată. În temeiul art. 275 alin.2, 4 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre contestatoarele-inculpate Ignatovici Lazăr Mihaela şi Mititelu Cristina la plata către stat a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în contestaţie. Definitivă“, conform instanţei. „În cursul anului 2008, inculpatul Pruteanu Vasile, în calitatea menţionată mai sus, în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, a întocmit şi semnat mai multe documente avînd ca obiect aprobarea asocierii dintre Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ şi o societate comercială ce deţinea o echipă de fotbal, în vederea finanţării şi realizarii în comun a unor activităţi de interes judeţean“, arăta, într- un comunicat de presă, Direcţia Naţională Anticorupţie. În acelaşi context, Mititelu şi Ignatovici au întocmit şi semnat documente, care în final au determinat adoptarea unei hotărîri prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, a unui contract de asociere între Consiliul Judeţean Neamţ şi societatea respectivă. „Contractul s-a încheiat pe o durată de 5 ani şi prevedea printre altele alocarea sumei de 108.000 lei/lună pînă la 31.12.2008 şi 90.000 lei/lună începînd cu 01.01.2009 în vederea sprijinirii echipei. Prin aceste demersuri s-a cauzat o pagubă CJ Neamţ în sumă de 5.416.097,62 lei, reprezentînd totalul sumelor de bani transferate societăţii respective, în perioada 12.09.2008 – 31.12.2013, în baza contractului de asociere“, mai spun procurorii. Într-un context asemănător şi în acelaşi scop, în cursul anilor 2008 şi 2010, Ana Monda şi Vasile Vişan, în calitate de viceprimar şi secretar la Primăria Piatra Neamţ, ar fi întocmit şi semnat mai multe documente care au stat la baza adoptării unor hotărîri ale CL prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, tot pe 5 ani a două contracte de asociere între CL Piatra Neamţ şi aceeaşi societate comercială. Prin aceste demersuri s-a cauzat o pagubă Primăriei Piatra Neamţ în sumă de 5.495.000 lei, reprezentînd totalul sumelor de bani transferate firmei cu pricina în perioada 12.09.2008 – 31.12.2013, în baza contractului de asociere. Astfel, echipa de fotbal a judeţului a beneficiat de finanţări ilegale de aproape 11 milioane de lei. „Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Piatra Neamţ s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele de 5.416.097,62 lei respectiv 5.495.000 lei“, conform aceluiaşi comunicat. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Pruteanu, Mititelu, Vişan şi Monda. Pentru recuperarea pagubei procurorii s- au „luat“ de pensia lui Ignatovici. Astfel, s-a dispus poprirea de către Casa Naţională de Pensii Publice Neamţ, a veniturilor Mihaelei Ignatovici, în limitele prevăzute de lege, respectiv o treime din venitul lunar net, pînă la concurenţa sumei de 5.416.097,62 lei. Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Neamţ, unde a fost înregistrată în Ajun de Crăciun, procurorii anticorupţie cerînd judecătorilor să menţină măsurile asiguratorii dispuse.

Advertisement








Trending