Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Percheziţii cu mascaţii la tîlhari

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității Horia, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tîlhărie calificată, pe 31 iulie. “La data de 25 iulie 2019, doi bărbați, de 38, respectiv 45 de ani, ambii din Horia, ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 91 de ani, din aceeași localitate, unde prin exercitarea de violenţe fizice, i-ar fi solicitat o sumă de bani. Totodată, cei doi ar fi răvășit obiectele din incinta locuinței și ar fi sustras 6.000 de lei. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, cei doi urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Advertisement








Trending