Contactează-ne

Prima pagină

Neamţ: O zi cu disconfort termic, apoi e cu 10 grade mai rece

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ joi, în Piatra Neamţ sînt anunţate valori termice, la umbră, de pînă la 32 de grade ■ a doua zi vor fi cu aproape 10 grade mai puţin ■

Nu am ieşit bine din zodia ploilor şi meteorologii au emis o nouă informare, de această dată fiind vorba de disconfort termic accentuat. Atenţionarea este valabilă pînă pe 27 iunie, la ora 20. „Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după- amiază, cînd pe arii relativ extinse în zonele de cîmpie şi podiş indicele temperatura -umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Vremea va deveni caniculară miercuri (26 iunie) în Cîmpia de Vest, iar joi (27 iunie) în zonele joase de relief“, conform ANM. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată. În Piatra Neamţ ziua de 27 iunie va fi cea mai călduroasă din acest an şi dacă meteorologii au prognozat corect, la amiază termometrele vor indica 32 de grade Celsius. Vorbim de valori termice măsurate în condiţii standard, adică la umbră şi ferit de vînt. Asta înseamnă că în plin soare, cei care au nevoie să iasă în tîrg vor resimţi temperaturi cu mult mai mari. După ce trecem de şocul termic de pe 27 iunie, vine un altul, pe 28 iunie. Asta deoarece vine un val de aer rece, iar temperaturile scad cu aproape 10 grade. Aşa se face că maxima zilei de vineri abia atinge pragul de 23 de grade. Noaptea cerul va fi degajat, cu o minimă în scădere pînă la 15 grade. Sîmbătă, 29 iunie, se face şi mai rece iar meteorologii promit o maximă diurnă care nu trece de 21 de grade în miezul zilei, chiar dacă va fi cer variabil cu soare. Şi noaptea va fi mai rece, cu o minimă de 14 grade. Ultima zi a lui Cireşar va fi din nou cer degajat, dar numai vreo 22 de grade la prînz, iar noaptea va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză cu numai vreo 12 grade Celsius. Luna lui Cuptor debutează cu un regim termic oscilant, iar în primele două zile în Piatra Neamţ vor fi maxime de 26, respectiv 28 de grade, în timp ce valorile termice nocturne cresc de la 14 la 19 grade. Pe 3 iulie scad temperaturile pînă la 26 de grade, iar pe 4 iulie vor fi doar 23 de grade cu ceva ploi în aversă mai ales după amiaza.

Advertisement








Trending