Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Furt de 30.000 de lei, hoţii săltaţi de mascaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autorii unui furt cu un prejudiciu de 30.000 de lei au fost săltaţi recent de mascaţi şi băgaţi la beci. Este vorba despre trei bărbaţi cu vîrste cuprinse între 32 şi 45 de ani, din Roman, care au spart casa unei romaşcance de 55 de ani, plecînd cu bani şi bijuterii în cuantumul menţionat. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50%, în urma efectuării a opt percheziţii imobiliare. “Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au efectuat 8 percheziții domiciliare pe raza localității Roman și altor două din județul Iași, fiind documentată activitatea infracțională a trei bărbați. Prejudiciul cauzat este estimat la 30.000 de lei, fiind recuperat în proporție de 50%. La data de 1 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat 8 percheziții, pe raza localităților Roman, Pașcani și Târgu Frumos, din județul Iași, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că în noaptea de 17/18 august, persoanele în cauză ar fi pătruns, prin forțarea unei ferestre, în locuința unei femei de 55 de ani, din Roman, de unde ar fi sustras bani și bijuterii din aur. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 30.000 de lei. În urma descinderilor, polițiștii au descoperit o parte din bunurile sustrase, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporție de 50%. 7 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, trei bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, din Roman, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat și tăinuire. În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și jandarmi. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor implicați”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Copil de şapte ani, accidentat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un copil în vîrstă de şapte ani a fost accidentat de un autoturism, pe 21 ianuarie, pe un drum judeţean din localitatea Bîra. Poliţiştii au stabilit că minorul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

“Din cercetările preliminarii efectuate de polițiștii Biroului Rutier Roman s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, de 42 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DJ 207 A, în localitatea Bîra, a surprins și accidentat un minor în vîrstă de 7 ani, din Dolj, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului a rezultat rănirea minorului, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Mort în garaj

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 52 de ani, din Borca, a fost găsit decedat, pe 21 ianuarie, în garajul din curtea unei locuinţe din localitatea menţionată. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs decesul.

“La data de 21 ianuarie, în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați de către un bărbat de 55 de ani, din Borca, cu privire la faptul că o persoană a decedat în garajul din curtea locuinței. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat corpul unui bărbat de 52 de ani, din Borca. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. În funcție de rezultatul expertizei medico-legale, va fi stabilită și încadrarea juridică a faptei. Cercetările continuă”, se precizează în comunicatuld e presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Noi reglementări la controlul vehiculelor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ maşinile pot fi oprite în trafic numai în anumite condiţii ■ în unele cazuri se poate proceda la oprirea forţată ■ normele intră în vigoare de de la finele acestei săptămîni ■

Noi norme referitoare la menţinerea ordinii şi siguranţei publice intră în vigoare de la finele acestei săptămîni, mai exact de pe 24 ianuarie 2020, fiind prevederi noi şi în ce priveşte controlul autovehicului de către poliţişti.

Oamenii legii de la Rutier pot opri şi controla o maşină cînd se constată încălcări ale normelor rutiere; în situaţia în care există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală, că persoana a fost prezentă la locul săvîrşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile avînd legătura cu fapta; cînd descrierea corespunde unei persoane căutate potrivit legii; cînd deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii; pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege; în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei. Vehiculul se examinează prin vizualizarea compartimentelor care, prin construcţie, sînt destinate transportului pasagerilor şi mărfurilor.

„La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a deschide şi prezenta conţinutul compartimentelor. La efectuarea controlului pot fi folosite animale de serviciu şi/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanţelor. În situaţia în care persoana nu dă curs solicitărilor referitoare la efectuarea controlului vehiculului, poliţistul poate proceda personal la efectuarea activităţilor solicitate, inclusiv prin folosirea forţei“, conform Poliţiei Neamţ. Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului este obligat să rămînă în vehicul, cu mîinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectînd indicaţiile acestuia. Oprirea forţată se execută în cazurile în care conducătorul unui vehicul, aflat în mers, nu opreşte la semnalul regulamentar al poliţistului rutier ori atunci cînd conducătorul unui vehicul staţionat intenţionează să-l pună în mişcare fără acordul prealabil al poliţistului rutier.

În realizarea atribuţiilor care îi revin, poliţistul are dreptul să opreasca forţat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii. Astfel, poliţistul rutier este îndreptăţit să utilizeze mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole. Folosirea armamentului din dotare se va face numai în cazurile şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Atunci cînd observă persoane care încalcă dispoziţiile legale ori sînt suspecte de săvîrşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii, poliţistul are dreptul şi obligaţia să legitimeze şi să stabilească identitatea acestor persoane.

Dacă identitatea persoanelor nu a putut fi stabilită, precum şi dac aceste persoane sau altele, prin acţiunile lor, periclitează viata altor persoane, ordinea publică sau alte valori sociale, poliţistul are dreptul să conducă aceste persoane la sediul poliţiei.

În cazurile în care aceştia nu respectă dispoziţiile date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa. În exercitarea atribuţiilor care îi revin şi atunci cînd există motive verosimile cu privire la săvîrşirea unor infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste poliţistul are dreptul să efectueze, cu respectarea dispoziţiilor legale, controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi ale vehiculelor aflate în circulaţie.

Citește știrea

Trending