Actualitate
Neamţ: Fără permis, a condus pînă la… beci
■ un tînără băut şi fără permis a fost implicat într-un accident cu o căruţă ■ şi căruţaşul era băut ■
Un tînăr de 18 ani, din Horia, care a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere şi consumase şi băuturi alcoolice a fost implicat într-un accident rutier cu o căruţă. Căruţaşul, care a provocat accidentul, era şi el băut. Tînărul de 18 ani are acum probleme cu legea, el fiind reţinut pentru 24 de ore şi propus pentru arestare preventivă. “Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tînăr de 18 ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a avea permis de conducere. La data de 11 august, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman au intervenit la un eveniment rutier produs pe DN2 – E85, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieşit că în timp ce un tînăr, de 29 ani, din Trifeşti, conducea un atelaj hipo pe DC 85, la intersecţia cu DN2 – E85, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului Oprire, a pătruns în intersecţie, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un tînăr, de 18 ani, din Horia, intrînd în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo, care a fost preluat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că tînărul din Horia nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto, iar în cazul tînărului din Trifeşti a indicat o valoare de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma documentării activităţii infracţionale, conducătorul auto a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamţ. Cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au comunicat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină6 zile,
Agresiuni împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?
-
Actualitate3 zile,
Ziua Internațională pentru Conviețuirea Pașnică. Se poate pune capăt războiului din noi?
-
Prima paginăo săptămână,
Maria Sidonia Andrei, dublă campioană europeană la Qwan Ki Do
-
Actualitate2 săptămâni,
Piatra Neamț, oraș turistic
-
Prima paginăo săptămână,
Loredana Axinte, o polițistă cu fler. A salvat un bărbat care a încercat de trei ori să se spânzure
-
Actualitate2 zile,
Oferta educațională 2024-2025-Liceul cu Program Sportiv Roman
-
Actualitateo săptămână,
Profesori de băieți – așa DA!