Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Contestaţie într-un dosar de omor deosebit de grav

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a ucis un bărbat în chinuri şi a primit un deceniu de închisoare ■ acum a depus pe rolul instanţei o contestaţie la executare ■

Florin Răzvan Răducanu, de 29 de ani, din Gura Văii, aflat în executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, vine din nou în faţa judecătorilor. El a depus pe rolul Tribunalului Neamţ o contestaţie la executare şi aşteaptă răspuns de la magistraţi. Bărbatul a fost încarcerat în 2013, cînd avea numai 23 de ani, fiind găsit responsabil de uciderea în chinuri a unui bărbat. Fapta a ieşit la iveală pe 8 aprilie 2013, cînd într-o garsonieră din cartierul Mărăţei au fost descoperite cadavrele a doi bărbaţi. Aceştia îşi găsiseră sfîrşitul pe 3 aprilie. Ancheta a concluzionat faptul că una din victime decedase din cauze patologice şi că Benone N., de 50 de ani, din Piatra Neamţ, fusese ucis. Agresorul era o persoană care frecventa mediul boschetarilor şi a fost „săltat“ de oamenii legii pe 28 mai 2013. Iniţial, Răducanu a fost acuzat de omor, dar mai apoi anchetatorii au schimbat încadrarea, stabilind că în timp ce victima agoniza agresorul a supus-o la acte obscene şi a încercat să-i toarne pe gît alcool medicinal. Benone N. a fost lovit şi torturat o bună bucată de vreme. Inculpatul se cunoştea cu gazda, dar şi cu viitoarea victimă, cei doi locuind împreună în garsoniera din Mărăţei. Anterior disensiunilor, acolo s-au mai pripăşit alte trei persoane fără adăpost, printre care şi Răducanu. Pe 3 aprilie s-au iscat neînţelegeri, iar proprietarul i-ar fi reproşat lui Răducanu că nu ar fi făcut curat în casă. Autorul i-a administrat victimei o serie de pumni şi picioare. A intervenit şi gazda, care a avut parte de ceva violenţe, dar de o intensitate mai slabă. Deşi au fost prezenţi la locul faptei ceilalţi doi nu au participat, dar se pare că nici nu au încercat să aplaneze conflictul. Cînd i-a răpus băutura, au adormit, iar, în zori, au constatat că gazda şi Benone N., erau morţi. Au plecat pe furiş şi nu au spus o vreme nimic din cele petrecute. Decesul ultimului a fost violent şi s- a datorat multiplelor fracturi produse prin lovire. Erau rupte membrele superioare şi inferioare, mai multe coaste, dar şi falange de la mîini, semn că a încercat să se apere. Ambii aveau alcoolemie mare, 2,40, respectiv 2,30 la mie. Agresorul nu a suflat nici o vorbă despre ce s-a întîmplat, numai că ceilalţi doi „asistenţi“, au mai spus ba la unul, ba la altul, pînă ce zvonul a ajuns şi la urechile oamenilor legii.

Advertisement








Trending