Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Codul portocaliu de ploi – măsuri “de urgenţă”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a dispus activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, faza GALBENĂ, la sediul ISU ■ ”Acționăm preventiv și coordonat, pentru gestionarea corectă a acestei situații de urgență”, a declarat prefectul de Neamţ ■

După declararea codului portocaliu de precipitaţii abundente pentru judeţul Neamţ, începînd de sîmbătă, 1 iunie, în urmă cu puţin timp a fost convocat Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, care a adoptat o serie de măsuri. Vă prezentăm comunicatul de presă pe această temă emis de Prefectura Neamţ. “Județul Neamț se află sub Avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU de PRECIPITAȚII ABUNDENTE și instabilitate atmosferică accentuată, pentru perioada 1.06.2019 ora 10.00 – 2.06.2019 ora 6.00. Se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 de litri/mp pătrat. Sunt posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIE pe râurile din bazinul Bârlad – afluenții de dreapta din bazinul mijlociu și inferior, putând fi astfel afectate și localități din județul nostru. Prefectul județului a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a stabili măsurile necesare conform procedurilor, pentru prevenirea și limitarea efectelor situațiilor de urgență. – Începând cu data transmiterii Hotărârii nr. 09/1.06.2019 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, se vor întruni, în şedinţă extraordinară, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor ce se impun a fi adoptate, în scopul gestionării eficiente a situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase; – Va fi instituit serviciul de permanență, la sediul tuturor primăriilor și al Instituției Prefectului – județul Neamț; – Va fi atenționată populația, instituțiile și operatorii economici, din zonele vulnerabile sau expuse riscului la inundații; prin afișarea în locuri publice și mass media; – Se va asigura supravegherea permanentă, pe durata avertizării, a podurilor, podeţelor şi a altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu materiale, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor; – Se vor îndepărta materialele ce pot obtura cursurile de apă la formarea viiturilor, se vor decolmata podurile și podețele, canalele, șanțurile și rigolele pentru a asigura scurgerea apelor; – Vor fi evacuate animalele, în special stânele, din albiile cursurilor de apă, după caz; – Vor fi pregătite pentru intervenție mijloacele și utilajele din dotarea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență sau a operatorilor economici; – Vor fi informați deținătorii de acumulări privind deversarea controlată a acumulărilor și iazurilor pentru a putea prelua cantitățile de apă prognozate și pentru atenuarea viiturilor; – Se va supraveghea rețeaua hidrografică, atât din sistemul național, cât și a cele locale cu personal de specialitate și vor fi transmise datele, conform fluxului informațional; – Se vor organiza şi executa misiunile de recunoaştere, în zonele potenţial a fi afectate, cu accent pe starea lucrărilor de apărare; – Se vor pune în aplicare, la nevoie, măsurile prevăzute în planurile de evacuare, cu accent pe locurile destinate cazării persoanelor posibil afectate, în situația în care se impune evacuarea populaţiei; – Se vor întocmi şi transmite la Dispeceratul I.S.U. ,,PETRODAVA’’ al judeţului Neamţ de rapoarte operative cu privire la orice situaţie de urgenţă produsă, efectele acesteia şi măsurile întreprinse pe plan local, precum şi solicitările de sprijin. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a dispus activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, faza GALBENĂ, la sediul ISU ”Petrodava” al județului Neamț, prin încadrarea acestuia cu personal din cadrul grupei operative”. ”Acționăm preventiv și coordonat, pentru gestionarea corectă a acestei situații de urgență, comunicarea interinstituțională și cu cetățenii având un rol esențial în astfel de momente”, a spus prefectul județului Neamţ, Daniela Soroceanu.

Advertisement








Trending