Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Cinci persoane, în două autoturisme, blocate în nămeţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ninsoarea şi vîntul puternic, înregistrate duminică, 5 ianuarie, au creat oarece probleme. Două drumuri judeţene au fost blocate, iar două autoturisme, în care se aflau cinci persoane, au fost scoase din nămeţi de pompierii nemţeni.

„Pe DJ 159 (Valea Ursului – Bucium) au fost suluri de zăpadă și s-a circulat cu greutate și în cîteva locuri, pe un singur sens; s-a acţionat pentru îndepărtarea zăpezii cu un ATB. Un autoturism a derapat și a ramas blocat în zapadă. În autoturism se afla o persoană de sex feminin cu doi copii. De la Detașamentul de Pompieri Roman s-a deplasat la fața locului o autospecială de primă interventie și comandă cu 3 subofițeri și au deblocat autoturismul”, au raportat în dimineaţa de luni, 6 ianuarie, reprezentanţiiISU Neamţ care au mai precizat că la ora raportării drumul este deblocat.

O situaţie similară a fost înregistrată pe DJ 157 (Trifești  – Giulești). „Au fost suluri de zăpadă și s-a circulat cu greutate și în câteva locuri, pe un singur sens; s-a acţionat pentru îndepărtarea zăpezii cu un ATB. Un autoturism a derapat și a rămas blocat în zapadă. În autoturism se aflau două persoane. De la Detașamentul de Pompieri Roman s-a deplasat la fața locului o autospecială de prima intervenție și comandă cu 3 subofițeri și au deblocat autoturismul; la ora raportării drumul este deblocat”, au mai precizat reprezentanţii ISU Neamţ..

FOTO generică

Advertisement








Trending