Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Cei mai ghinionişti şoferi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în perioada 1-9 ianuarie, poliţiştii nemţeni au aplicat 921 sancţiuni cu o valoare a punctului de amendă de 223 lei ■ după 9 ianuarie s-a revenit la cuantumul de 145 lei al punctul de amendă ■ sancţiunile aplicate timp de 9 zile vor trebui anulate de instanţele de judecată ■

Din prima zi a acestui an poliţiştii de la serviciile rutiere din întreaga ţară au fost puşi într-o situaţie extrem de delicată în ceea ce priveşte contravenţiile.

Asta din cauza politicienilor, care se şicanează permanent. La sfîrşit de 2019 a fost elaborată o ordonanţă de urgenţă referitoare la o serie de măsuri fiscal- bugetare, în care era prevăzut şi cuantumul amenzilor la regimul rutier, în raport cu salariul minim brut pe economie, ordonanţă intrată în vigoare cu data de 1 ianuarie.

În baza acestui act normativ poliţiştii au trecut la aplicarea în 2020 a amenzilor în cuantum nou, de 223 lei punctul de amendă. După cîteva zile au fost nevoiţi să revină şi să aplice vechiul cuantum al amenzilor, pentru că actul normativ elaborat de Guvern a fost atacat de PSD la Curtea Constituţională, iar preşedintele nu a putut promulga actul normativ al Guvernului, în absenţa unui punct de vedere al Curţii Constituţionale. Aşa că procesele verbale ale contravenţiilor vor trebui anulate de instanţă, dacă cei în culpă le voe contesta.

Printre cele mai importante prevederi ale Codului Rutier ar fi sancţiunile mai drastice aplicate şoferilor, ţinînd cont că de la 1 ianuarie ar fi trebuit să crească substanţial punctul de amendă de la 145 lei, la 223 lei. Poliţiştii au aplicat, deci, în primele zile ale anului două cuantumuri ale amenzilor.

Reamintim că un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut, care a crescut de la 1 ianuarie de la 2.080 lei la 2.230 lei, condiţii în care în lipsa legii care introduce plafonarea punctului-amendă la 145 de lei, acesta a sărit la 223 de lei.

Redactorii Monitorul au solicitat Poliţiei Neamţ să comunice cîte amenzi şi în ce cuantum au fost aplicate în ianuarie. „În perioada 1 ianuarie – 9 ianuarie 2020 s-au aplicat 921 sancţiuni contravenţionale, raportat la valoarea de 223 lei/ punctul de amendă. Ulterior acestui interval de timp au fost aplicate sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, raportat la valoarea de 145 lei/punctul de amendă, după publicarea în Monitorul Oficial la data de 9 ianuarie, a OUG nr.1, privind unele măsuri fiscal bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative“, se precizează în răspunsul oferit de Dimitrie Mocanu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Amenzile se calculează funcţie de „punct“, cuantumul acestuia fiind de 145 de lei, pînă ce va veni decizia Curţii Constituţionale, iar cea mai mică sancţiune e de două puncte, adică de 290 de lei. În concret, discutăm de următoarele categorii de amenzi: clasa I: 290 sau 435 de lei (două sau trei puncte- amendă); clasa a II-a: 580 sau 725 de lei (patru sau cinci puncte- amendă); clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei (de la şase la opt puncte-amendă); clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei (de la nouă la 20 de puncte-amendă) şi clasa a V-a (însă numai pentru firme): de la 3.045 la 14.500 de lei (de la 21 la 100 de puncte- amendă). Asta potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018.

Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, cînd salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei. Valoarea punctului de amendă – 145 de lei era valabilă pînă la data de 31 decembrie 2019, în lipsa altor modificări exprese. Proiectul de lege pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament şi prin care valoarea punctului de amendă era îngheţată şi pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat, aşa cum spuneam, la Curtea Constituţională de PSD, iar preşedintele nu îl poate promulga pînă la decizia Curţii.

Astfel, cum un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut, care a crescut de la 1 ianuarie de la 2.080 lei la 2.230 lei, în lipsa legii care introduce plafonarea punctului-amendă la 145 de lei, acesta a sărit la 223 de lei, dar nu poate fi încă aplicat.

Advertisement








Trending