Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Boală cruntă, nu renunţă. Antrenează din cărucior

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în ciuda problemelor de sănătate care se agravează, profesorul Eusebiu Popa continuă să pregătească fetele de la Rugby Club Venus Rifil Piatra Neamţ ■ într-un turneu de la Bucureşti, tehnicianul le-a dat indicaţii Mâtzelor Negre dintr-un căruţ cu rotile ■ recent, antrenorul a suferit cea de-a 32 operaţie ■

Profesorul Eusebiu Popa îşi duce mai departe misiunea de a pregăti şi educa echipele de copii ale clubului de rugby Venus Rifil Piatra Neamţ, chiar şi în condiţii severe de sănătate. Deja cu probleme grave la piciorul drept, acesta a suferit zilele trecute o intervenţie chirurgicală şi la piciorul stîng. A fost a 32-a operaţie pe care a suportat-o urmare a unei afecţiuni de care suferă, iar la turneul de la Bucureşti unde a participat pe 12 mai cu echipa de fete a Mâtzelor Negre (junioare mici) a dat indicaţii jucătoarelor dintr-un căruţ cu rotile. „În ultima perioadă nu am mai făcut antrenamente cu fetele, deoarece am stat în spital şi am suferit o operaţie la piciorul stîng din cauza unui diabet rebel pe care-l am din anul 2000. Sînt nevoit acum să merg şi în cîrje, dar pentru deplasărie pe distanţe mai lungi trebuie să folosesc un căruţ cu rotile şi vreau să-i mulţumesc pentru acest sprijin doamnei Monica Sofron de la Asociaţia umanitară Codrin“, a precizat Eusebiu Popa. Duminică, 12 mai, el a însoţit echipa la Bucureşti, la Cupa Sfîntul Ioan Valahul, o competiţie organizată de Clubului Sportiv Parohial Ştefan cel Mare şi Sfînt. „Din 2017 răspundem invitaţiilor acestui club care atunci cînd sînt hramurile bisericii – 12 mai, 2 iulie şi 1 octombrie, organizează turnee de rugby pentru fete, copii şi juniori. Mulţumim şi de această dată invitaţiei făcute de antrenorul emerit Fane Popescu şi de preşedintele clubului, părintele paroh Sergiu Hristea“, spune profesorul Popa, cel care, în urmă cu 23 de ani (1 iunie 1996) înfiinţa la Piatra Neamţ prima echipă de rugby feminin din România. În formula Adelina Stoian (căpitanul echipei), Loredana Ciorhan, Diana Mândrilaş, Raluca Ţugui şi mezina Isabela Barna (11 ani), echipa Mâtzelor Negre a jucat două meciuri cu formaţii ale clubului gazdă, însă prestaţia şi atitidinea din teren al elevelor sale nu l-au mulţumit pe exigentul Eusebiu Popa. „Deviza fetelor este «Pe aici nu se trece!» şi «Toţi pentru unul, unul pentru toţi!». Eu îmi doresc să fie ca o familie, familia Mâţzelor Negre şi de asta m-am luptat de-a lungul anilor, ca ele să fie unite. În cele două jocuri de la Bucureşti m-au supărat fetele, pentru că nu au ascultat indicaţiile tehnice. Ele ştiu că eu sînt genul de om care preferă calitatea, nu cantitatea. La mine selecţia este naturală, preferăm puţin, dar bun. După ce am ieşit din spital, am şi renunţat la două fete, deoarece disciplina şi respectul contează, sînt pe primul plan. Mîine (marţi, 14 mai, n.r.) voi avea o nouă acţiune de selecţie la Şcoala Gimnazială nr. 5 din Piatra Neamţ şi ţin să mulţumesc pentru sprijin doamnei directoare Carmen Munteanu şi domnului profesor de educaţie fizică şi sport Liviu Cioineag“, a precizat Eusebiu Popa. La finele acestei săptămîni, el va însoţi echipa Pisioilor Negri (copii sub 8 ani) la un turneu tradiţional organizat de CSS Bîrlad, iar în funcţie de starea sa de sănătate, la finele lunii iunie speră să poată participa cu Mâtzele Negre la Constanţa la turneul «Oval 5 Beach», un eveniment de tradiţie al clubului CSS Cleopatra. „Vreau să mulţumesc celor care ne sprijină – partenerul oficial RIFIL, Asociaţia Culiţă Tărîţă, Temad Distribuţie, Dinamic ’92 Distribution, Cibibon, Promotop Iaşi. Eu ţin să mulţumesc în special unei persoane, T. I., care de 10 ani mă susţine în rezolvarea problemelor de sănătate şi, mai nou, este şi vicepreşedintre în cadrul clubului“, a încheiat profesorul.

Advertisement








Trending