Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Biciclist băut, accidentat. Pasageră rănită după o neacordare de prioritate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două accidente rutiere soldate cu tot atîtea victime au avut loc pe 20 august în Piatra Neamţ, respectiv localitatea Horia. În primul caz o femeie de 41 de ani a fost rănită, în cel de-al doilea un biciclist aflat sub influenţa alcoolului a avut de suferit după ce a fost acroşat de un autoturism. “La data de 20 august, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un eveniment rutier produs pe strada Orhei, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, de 50 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe Aleea Viforului, la intersecția cu strada Orhei, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat, din Botoșani, intrînd în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei, de 41 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul din Botoșani. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Tot pe 20 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în Horia, soldat cu rănirea unui biciclist Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, se deplasa cu bicicleta pe DN 2, în Horia, ar fi efectuat manevra de viraj la stînga, fără a se asigura, moment în care a fost surprins și accidentat de un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, din Bacău. Din impact a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, din Horia. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul conducătorului auto, rezultatul a fost negativ. Polițiștii continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Advertisement








Trending