Contactează-ne

Fotbal

Junii de la Futsal Ceahlăul, dublă la baraj cu Bukovina

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru a ajunge la turneul final, pietrenii vor înfrunta echipa din Vicovu de Jos pe 5 şi pe 12 mai ■ meciul decisiv va fi la Piatra Neamţ ■ 20 de echipe se luptă pentru faza superioară a competiţiei naţionale U19 ■

Juniorii de la Futsal Ceahlăul au încheiat pe primul loc în seria I a Campionatului Naţional U19 şi vor înfrunta în barajul pentru accederea la turneul final pe Bukovina Vicov, echipa de pe locul 4 la finalul sezonului regulat. Din aceeaşi serie vor mai juca în această fază CSM Vaslui şi Sporting Darabani, echipele care au încheiat pe locurile 2 şi 3. Pietrenii, pregătiţi de profesorul Răzvan Lupu îşi cunosc foarte bine adversarii, după ce, chiar în ultima etapă a sezonului au evoluat la Vicovu de Jos, unde au pierdut cu 5-9, într-un joc ce avea importanţă doar pentru gazde. În jocurile de baraj vor fi meciuri în dublă manşă: duminica viitoare, 5 mai, jocul tur va fi în sala din localitatea suceveană, iar peste exact o săptămînă, pe 12 mai, returul va fi la Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. Celelalte 9 dueluri se vor desfăşura la aceleaşi date, după următorul program: Metropolitan Işalniţa (Dolj) – Viitorul Băleasa (Olt); Şoimii Şimand (Arad) – Informatica Timişoara; Autobergamo Deva – West Deva; Korondy Junior 2017 Corund (Harghita) – Pro- Tineret Sighişoara (Mureş); CFF Clujana Cluj-Napoca – CSM Tîrgu Mureş; Imperial Wet Miercurea Ciuc – C.S. KSE Tîrgu Secuiesc (Covasna); AS Inter Gheorgheni – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (Harghita); Sporting Darabani – CSM Vaslui; Forţa Oltenia Craiova – CSJ Ştiinţa „U“ Craiova. Celor 10 formaţii care se vor califica după meciurile de baraj li se vor alătura CS United Galaţi şi Futsal Club Dunărea Călăraşi, fruntaşele seriei a II-a. Aceste două echipe au fost scutite de fază eliminatorie, deoarece au evoluat într-o grupă mai mare, cu 7 echipe şi, implicit, au disputat un număr mai mare de jocuri faţă de formaţiile din celelalte 5 serii. Aşadar, 12 grupări vor evolua în turneul final care va fi la sfîrşitul lunii mai, pe parcursul unei săptămîni, într-o localitate ce va fi desemnată după disputarea dublelor de baraj. Se va juca în patru grupe de cîte 3 echipe, iar primele vor merge în semifinale şi finală. „Este al patrulea an în care participăm în competiţia naţională de juniori şi 2019 e cel mai bun. Am reuşit să cîştigăm seria, am jucat şi în turneul final la Cupa României, lucruri care nu s-au mai întîmplat pînă acum. Avem o generaţie bună şi pentru jucători era important să cîştige seria. Ne dorim ca pasul următor să fie calificarea la turneul final. Dacă la seniori nu am avut un sezon prea bun, am compensat cu echipa de juniori“, declara Cristian Vornicu, managerul grupării Futsal Ceahlăul. În ceea ce priveşte echipa de seniori, aceasta va evolua pe teren propriu duminică, 5 mai, în ziua în care juniorii susţin deplasarea cu Bukovina Vicov. În ultima etapă a sezonului, elevii lui Gabi Bucur îşi vor lua la revedere de la suporteri în partida în care vor înfrunta pe CS KSE Tîrgu Secuiesc, viceliderul Ligii 2 de futsal.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending