Contactează-ne

Educatie

„Ceas Floral la Colegiul Naţional Petru Rareş”, punct final

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ceea ce acum 5 luni părea o iniţiativă poate prea îndrăzneaţă, ia astăzi forma ceasului floral ce a răsărit sub zidurile Colegiului Naţional Petru Rareş. În vreme de sărbătoare, membrii comunităţii rareşenilor au plănuit pînă la cel mai mic detaliu desfăşurarea proiectului în aşa fel încît orice turist amator de fotografie, orice şofer grăbit care traversează pasajul Străzii Ștefan cel Mare sau oricare alt locuitor veteran, care a admirat oraşul în toate formele prin care acesta a trecut pînă astăzi, au acum şansa de a admira noua înfăţişare pe care a căpătat-o faţada liceului nostru. Iniţiativa s-a născut odată cu ideea domnilor directori – domnul prof. Grigoruţă Oniciuc şi doamna prof. Claudia Jora, care se aflau în căutarea unei idei deosebite de reamenajare a spaţiului situat chiar la strada principala, spre intrarea principală a Colegiului. Astfel, sugestia a fost transmisă mai departe către Consiliul Școlar al Elevilor, de unde Ilinca Leşovschi şi Robert Băltog au preluat iniţiativa, diseminînd informaţia în rîndul colegilor lor. Ideea a început să se materializeze odată cu apariţia şansei de finanţare din partea Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul ”Spaţii verzi urbane” spre care s-a depus un proiect de către Asociaţia de Părinţi – Petru Rareş, proiect care în final aprobat, a susţinut investiţiile printr-o sumă de 10.000 ron. S-a alcătuit apoi echipa de proiect, alcătuită dintr-un coordonator de proiect (Loredana Dinu, vicepreşedintele Asociaţiei de Părinţi – Petru Rareş), un coordonator de educaţie ecologică (prof. biologie Aloma Veiss) şi 5 voluntari de implementare (Robert Băltog, Ilinca Leşovschi, Rareş Apetrei, Aurelia Dinu, Ştefania Toma). Însă greul abia aici a început. Lucrările propriu-zise au fost corelate cu ample activităţi în spiritul protejării naturii. Aşadar, au urmat luni încărcate de activităţi, mobilizări de sute de voluntari, sesiuni de informare, ecologizări, activităţi sportive şi, nu în ultimul rînd, ore de muncă pentru decopertarea, pregătirea şi amenajarea finală a ceasului. Ţinem să menţionăm ajutorul deosebit venit din partea doamnei profesor Aloma Veiss, coordonator al activităţilor de responsabilizare ecologică şi de promovare a atitudinii eco-conştiente şi a unui stil de viaţă sănătos, precum şi ajutorul din partea Agenţiei pentru Protejarea Mediului, reprezentată prin doamna Irina Ciobotaru, care s-a ocupat de instruirea voluntarilor (în număr de 60) anterior ecologizării în spaţiul sugerat şi de sesiunea de informare desfăşurată de Ziua educaţiei nonformale (20 mai 2019) la care unde au participat aproximativ 250 de elevi din clasele IX-XI. Lucrările pe spaţiul vizat au exclus de asemenea orice material ce ar fi putut dăuna mediului. De alegerea speciilor de plante şi dispunerea acestora s-a ocupat un specialist peisagist din partea SC Urban SRL Piatra Neamţ, care ne-a consiliat pe tot parcursul proiectului, în aşa fel încît plantele să poată supravieţui şi peste iarnă în condiţii adecvate, de îngrijirea lor ocupîndu-se în continuare elevii liceului. În fazele amenajării, voluntarii nu s-au dezis de muncile mai puţin plăcute, ci s-au implicat şi în decopertarea spaţiului ce acoperă nici mai mult, nici mai puţin de 425 mp: ei au luat parte, aşadar, la degajarea terenului de frunze şi crengi, nivelarea şi finisarea suprafeţelor, extragerea manuală a arborilor şi arbuştilor şi extragerea rădăcinilor, precum şi la evacuarea manuală a resturilor degradabile şi nedegradabile în afara zonei de lucru, pentru ca, în cele din urmă, să realizeze plantarea diferitelor specii de plante perene. Ulterior, spaţiul din exteriorul ceasului propriu – zis a fost amenajat cu rulouri de gazon. Mai mult decât niciodată însă, ne-am bazat pe forţele proaspete ale elevilor Colegiului – care s-au angajat voluntar să susţină prin toate mijloacele această iniţiativă şi au fost prezenţi trup şi suflet la tot ceea ce a implicat acţiunea lor de voluntariat. După cele cinci luni în care s-a lucrat la acest proiect, avem garanţia unui rezultat admirabil. Am reuşit să aducem o schimbare pentru spaţiul aflat cîndva în totală neconcordanţă cu frumuseţea zonei, despre care acum sîntem siguri că îşi va lăsa puternic amprenta asupra imaginii Municipiului Piatra Neamţ şi a comunităţii sale. Şi mai mult decît atît, comunitatea Rareşului se mîndreşte acum cu o echipă mai consolidată, mai eficientă şi mai pregătită pentru provocările ce vor sosi. Ne bucurăm că am reuşit să ne atingem pe deplin obiectivele stabilite cu cinci luni în urmă şi le mulţumim tuturor celor care au făcut acest fapt posibil! Ilinca Leşovschi din partea echipei de Proiect – ”Ceas floral la Colegiul Naţional Petru Rareş”

Advertisement








Trending