Contactează-ne

Eveniment

Autorul unui omor dublu, păstrat după gratii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au cerut şi obţinut prelungirea detenţiei pentru pietreanul care şi-a ucis fiul minor şi soacra ■ după crimă inculpatul a incendiat casa în care erau cadavrele ■ imobilul a fost de fapt miza infracţiunii ■

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au sesizat instanţa, au cerut şi obţinut prelungirea detenţiei pentru autorul dublului asasinat din cartierul Gara Veche. „În temeiul art. 234 Cod procedură penală, raportat la art. 236 şi 223 alin.2 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 188 al.1 Cod penal, art. 189 al. 1 lit. f Cod penal, art. 199 al. 1 Cod penal şi distrugere, prevăzută de art. 253 al. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începînd cu data de 25.05.2019 pînă la data de 23.06.2019 inclusiv“, conform Tribunalului Neamţ. Fapta de o violenţă extremă a avut loc în zorii zilei de 26 martie 2019, într-un imobil de pe strada Blanduziei din Piatra Neamţ. Forţele de intervenţie au fost sesizate prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în jurul orei 5.15, cînd s-a anunţat un incendiu la casa de locuit, dar şi dubla crimă. Asta deoarece imediat după fapte, autorul a mers la nişte rude cărora le-a povestit ce a făcut. La faţa locului au venit pompierii care au stins focul şi au găsit în imobil cadavrul unui adolescent de 16 ani, fiul inculpatului, dar şi corpul neînsufleţit al unei femei de 68 de ani, bunica maternă a minorului şi soacra agresorului. Primul suspect a fost Florin Petrachi, de 60 de ani, care nu a negat dubla crimă. Ancheta a stabilit că cei trei locuiau sub acelaşi acoperiş, însă în ultima perioadă tatăl a fi fost plecat la muncă în Italia. A plecat şi a revenit de mai multe ori, înainte de crimă sosind acasă de cîteva zile. Asta în condiţiile în care, în urmă cu ceva vreme, agresorul şi-ar fi construit casa în care acum trăiau cu toţii, pe pămîntul soacrei. Acest imobil pare a fi miza dublului omor, deoarece bărbatul nu se mai înţelegea cu soacra, iar casa ridicată de el nu-i mai aparţinea, din acest motiv fiind provocate certuri dese. Se pare că el nu era în relaţii bune nici cu soţia, aflată în Italia. Lucrurile ar fi degenerat în nopatea de 25/26 martie, crimele avînd loc în jurul orei 4 dimineaţa. Atunci, bărbatul enervat la culme şi se pare băut şi-a înjunghiat soacra, apoi fiul care sărise în apărarea bunicii, cu ambele victime agresorul avînd o relaţie tensionată, cu femeia din cauza casei, iar cu fiul din cauza faptului că ucigaşul credea că nu este respectat pe cît ar trebui. Legiştii au constatat că pe trupurile ambelor victime erau urmele mai multor lovituri de cuţit. O oră mai tîrziu, casa a fost incendiată, însă ambele victime muriseră deja în urma agresiunii. Necropsia a stabilit faptul ca ambele victime au fost înjunghiate în mod repetat şi nu au mai avut nici o şansă de a fi salvate. Asta deoarece în cazul fiului una dintre lovituri a secţionat carotida, iar o alta a intersectat miocardul. În cazul femeii de 68 de ani, loviturile mortale au fost în zona plămînilor, dar au fost şi multe altele. Toate acestea relevă faptul că agresorul a lovit fără milă, de mai multe ori, pînă ce ambele victime au decedat. Cînd a fost adus la Parchet, inculpatul a susţinut în faţa jurnaliştilor că toată vina îi aparţine de fapt soţiei sale, aflată în Italia cu o fiică, din cauza căreia nu mai are nimic, nici măcar o speranţă de viaţă. „Mi-a luat ultima speranţă de viaţă… Familia mea mi-a luat totul. Dacă îmi dădea o speranţă de viaţă… Ultima speranţă mi-a luat-o! Vagaboanda! E o viperă!“.

Advertisement








Trending