Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Alooo! Mai doreşte cineva ca Guvernul PSD – ALDE să plece acasă?

Știre publicată în urmă cu

în data de

După afişarea rezultatelor alegerilor europarlamentare din 26 mai, a dat strechea în PNL şi USR – PLUS, acestea stârnind un mare tărăboi naţional pe motiv că PSD şi ALDE nu le predau de îndată guvernarea la cheie. Beţia puterii, ca orice beţie, nu i-a ţinut decât o zi, după care USR a dat înapoi, împingând PNL-ul să-şi asume singur guvernarea, dacă are chef şi vreo şansă să pună mâna pe ea. La rândul său PNL -ul, în frunte cu Ludovic Orban, a dat-o la întors, declarând că s-ar încumeta să guverneze, doar dacă s-ar oferi cineva să dizolve Parlamentul pentru a provoca alegeri anticipate. Aici a intrat în scenă preşedintele Klaus Iohannis, a cărui singur proiect de ţară a fost şi rămâne acela de a crea din NIMIC o nouă majoritate parlamentară. Este din ce în ce mai evident, că după efuziunea din seara zilei de 26 mai, gen „Mihaela, dragostea mea!“, Opoziţia s-a trezit din beţie şi nu-şi mai doreşte ca Guvernul PSD – ALDE să mai plece în acest moment de la Palatul Victoria, condamnând coaliţia să guverneze pe mai departe. Strategia Opoziţiei este să-şi amâne preluarea guvernării, după câştigarea alegerilor parlamentare din 2020, dar nu pe meritele şi programele sale, pe care nu le are nici acum, ci doar pe speranţa că până atunci, coaliţia PSD- ALDE se va eroda întratât, încât să atragă suficientă adversitate din partea majorităţii electoratului. Conştient că liberalii, deşi nu au nici o şansă de a prelua guvernarea, nu mai au răbdare să aştepte până la alegerile din toamna lui 2020, Klaus Iohannis le-a promis că le scurtează aşteptarea, confecţionând de comandă o nouă şi iluzorie majoritate parlamentară, deîndată ce câştigă al doilea mandat pentru Cotroceni. A ajuns Klaus Iohannis în postura penibilă a vânzătorului de piei a urşilor din pădure, uitând că nu poate câştiga un nou mandat, dacă nu are sprijinul PSD -ului în turul doi, în condiţiile în care Viorica Dăncilă nu-i va fi adversar.

„Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate…“

Pentru recentele alegeri prezidenţiale, din noiembrie 2019, fiecare formaţiune politică, mai mică sau mai mare, pipăindu-şi bărbăţia, crede că este îndreptăţită să-şi lanseze propriul candidat pentru Cotroceni. Măria sa electoratul, să nu creadă că pentru primul tur al alegerilor va asista la o luptă electorală dură între Stânga şi Dreapta. La primul tur vom asista doar la măcelul din interiorul stângii, pe de o parte, şi la măcelul din interiorul dreptei, pe de altă parte. În turul doi se vor bate între ei supravieţuitorii turului întâi şi atunci, Dumnezeu cu mila. Ne vom alege cu ce merităm, ca de fiecare dată, din 2004 până acum. Până la alegerile parlamentare din 2020, nu cred că speră cineva, dacă are toţi neuronii acasă, că în această perioadă se va sparge coaliţia PSD – ALDE, prin retragerea ALDE de la guvernare. Oricât de umilitor i s-ar părea câinelui la măcelărie, nu o părăseşte pentru a pleca în pustie. Coaliţia PSD – ALDE încă mai are o majoritate în Parlament. Cam subţire, dar o are. Să nu neglijăm nici faptul că Puterea îşi consolidează poziţia şi cu oferte atractive. Coaliţia PSD – ALDE, nu numai că nu se retrage de la guvernare, dar este pusă pe fapte mari, precum remanierea Guvernului, lungind astfel aşteptarea Opoziţiei la intrarea pe uşa guvernării, până după alegerile din 2020. Până atunci, Opoziţia este conştientă că trebuia să-şi peticească temeinic nădragii, pentru a avea o faţă, cât de cât onorabilă, înaintea electoratului. Că despre meritocraţie în PNL sau, doamne fereşte în USR , nu se prea poate povesti mare lucru. Ceea ce, sincer, nu este prea bine pentru România. În perioada care urmează, PSD va putea conduce România şi cu un guvern minoritar, pe care toate partidele din Opoziţie, îl vor susţine, la iniţiativa lui Klaus Iohannis, aşa cum tot la iniţiativa lui, în 2015 a fost susţinut şi Guvernul Cioloş. Măreţul proiect al Opoziţiei dezmembrate se croşetează pe visul de a trimite PSD -ul, pentru cel puţin 10 -15 ani sub cota de 15 %. Pentru toată această perioadă, Opoziţia ( PNL sau USR) va scoate din mânecă guverne isteţe, ce nu a avut România, cu care să lanseze cele mai reuşite programe de guvernare. Păzea Naţiune! USR l-a pus pe traseistul Andrei Caramitru şi sforăitorul senator Mihai Goţiu să încropească „Marele program de guvernare al USR, pentru tot secolul XXI“. Trecând prin Piatra Neamţ, Dan Barna, recentul preşedinte al USR, s-a declarat satisfăcut că USR a câştigat municipiul la alegerile europarlamentare. Nu ştiu să explic ce înseamnă că l-a câştigat, deoarece Consiliul Municipal este tot acela din 2016, după cum nu ştiu să explic cine este Dan Barna, dar nici cine este USR. Ce ştim, este că Dan Barna, ca orice candidat la preşedinţie, promite că dacă va fi ales, „va face ca România să meargă spre mai bine“. Acest Dan Barna are şi antecedente. Recent a scăpat porumbelul, zicând că dacă el ar fi fost la Cotroceni în locul lui Iohannis, nu ar fi existat un caz Caracal.

Plecat la târguială, Klaus Iohannis s-a ales cu o şepcuţă, în comparaţie cu Dănilă Prepeleac, care s-a ales doar cu o pungă

În perioada 19-20 august, preşedintele nostru s-a deplasat la Washington, convocat la o vizită de către preşedintele Statelor Unite. Vizita s-a încheiat cu o convorbire care a durat 90 de minute, despre al cărei conţinut, au răzbătut până la noi prea puţine ştiri declasificate. Nimeni dintre oficialii României, nu ştiau de ce a fost convocat Klaus Iohannis la Casa Albă. Nimeni nu ştie dacă discuţia dintre cei doi preşedinţi a fost un dialog sau s-a limitat la un monolog. Nimeni nu ştie ce şi-au oferit cei doi, la schimb avantajos, în toată durata convorbirii de 90 de minute, încheiată cu un memorandum. Ce ştim sigur este că la plecare, Klaus Iohannis s-a ales cu o şepcuţă, făcută cadou de Donald Trump. Sper din toată inima, pentru imaginea lui Iohannis, că şepcuţa nu i-a fost oferită la schimb. Nu pot uita povestea lui Dănilă Prepeleac, care plecat la târg să vândă o pereche de boi făloşi, s-a întors acasă doar cu o pungă. Vizita recentă a lui Klaus Iohannis a avut un precedent, când pe 9 iunie 2017, s-a deplasat la Casa Albă pentru „o vizită de lucru“ la proaspătul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump. La acea vizită de lucru au fost negociate mai multe interese, negocieri parafate de Donald Trump cu o bătaie pe umărul lui Klaus Iohannis. Analiştii noştri au descifrat că bătaia pe umăr de atunci, a costat România vreo 6 miliarde de dolari. Şi la recenta vizită, care nu a fost vizită de lucru, Iohannis s-a ales la despărţire cu o bătaie prietenească pe umăr, dar şi başca cu o şepcuţă. Se presupune că întrevederea de acum trebuia să fie reciproc avantajoasă. Ambii preşedinţi sunt în an electoral. Este de presupus că, pe lângă şepcuţă, Klaus Iohannis se întoarce de la Washington şi cu firmanul recunoaşterii sprijinului Statelor Unite pentru cel de al doilea mandat al său. Unii, victime ale unor curiozităţi fireşti, l-au întrebat pe Klaus Iohannis, la simulacrul său de conferinţă de presă, dacă s-au făcut măcar paşi concreţi în privinţa eliminării vizelor pentru românii care vor să intre în SUA. Ca şi după „vizita de lucru“ din 2017, Klaus Iohannis ne-a asigurat ferm că „Preşedintele Trump este foarte interesat de această tematică“. S-a dovedit că preşedintele Trump a fost „atât de interesat“ încât la conferinţa sa de presă care a urmat, acesta a ocolit total subiectul, considerându-l mai mult decât marginal. Cu ocazia transmiterii publice a convorbirii, am avut şansa să auzim în direct de la Trump, cu subiect şi predicat, că „Relaţiile dintre România şi SUA , nu au mers niciodată mai bine ca acum“. Dezamăgitor pentru haştagişti. Lui Iohannis nu i-a dat mâna să ne informeze despre cele spuse de Trump. Un lăutar de la Curtea Cotrocenilor, pe numele său liberal Buşoi, s-a băgat chior să ne explice, ca să nu murim proşti, că prin sintagma „relaţiile dintre România şi SUA“, Trump a vrut să zică „relaţiile dintre Klaus Iohannis şi SUA“, dar în jargon liberal. După liberali, şi tot ce emană de la ei, când zici România, zici Klaus Iohannis, şi viceversa. Şi Klaus Iohannis are aceeaşi părere. Când aude pomenindu-se de bine despre România, se uită împrejur şi nu se vede decât pe sine. Mergând la Washington, Klaus Iohannis a obţinut confirmarea că România este considerată ca un aliat privilegiat al Americii în Europa. Sper să nu-i treacă asta prin cap lui Iohannis şi să creadă că „aliatul privilegiat“ este el, nu România. Oare în minutele de taină ale convorbirii dintre cei doi, Donald Trump i-o fi pomenit ceva lui Klaus Iohannis despre cazul Caracal? Dacă da, înseamnă că în SUA există ceva preocupări în legătură cu escapadele de week-end prin Caracal, ale soldaţilor americani de la Deveselu?

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tribuna Nemțenilor

Ţara în care nimeni nu pune piciorul în prag

Știre publicată în urmă cu

în data de

„A pune piciorul în prag“. Splendidă aserţiune! A poporului, mostră a inteligenţei sale, a românului de rând. Nici că se putea găsi o ilustrare mai evidentă decât pentru ceea ce trăim acum. Se putea altfel? Ne-am mai fi chemat români? Am ţopăit de bucurie, mare victorie, am dărâmat un guvern de ruţine şi câte şi mai câte. Dar când a fost să trecem la treabă şi să reparăm ce au stricat alţii ori nu ne-a convenit, lucrurile s-au împotmolit: „păi staţi, fraţilor, că avem şi noi pretenţiile noastre, avem şi noi un cuvânt de spus, nu merge chiar aşa!“ După ce că opoziţia, în loc să se coaguleze în jurul unui pol oarecare şi să facă corp comun, s-a făcut că se opune guvernării, a practicat o opoziţie de figuraţie, şi chiar dacă a fost critică la adresa guvernului, n-a făcut nimic, dar absolut nimic, să se impună şi să rezolve problemele, mulţumindu-se să cârâie din când în când că sunt pregătiţi de guvernare. Aţi văzut vreun plan concret? Vreo schiţă de intenţii de rezolvarea a unor probleme? Nici vorbă. Opoziţia a aunţat de nu ştiu când că depune o moţiune, le-a trebuit nu ştiu câte săptămâni s-o conceapă, altele ca s-o depună, şi tot aşa ca s-o discute şi s-o voteze. Principiul „boală lungă, moarte sigură“ a funcţiona perfect. În fine, câine, câineşte, opoziţia a reuşit, la mustaţă, cum se spune, la câteva voturi distanţă, dovadă de nesiguranţă şi lucru de amatori, să ajungă în situaţia de a se impune. Dar stai, nenişorule, că abia acum opoziţia de diverse culori şi facturi îşi spune cuvântule şi îşi arogă drepătul de a pune condiţii, nu ca să rezolve problemele grave şi greu de soluţionat ale ţării şi societăţii, ci propriile orgolii, total nejustificate, sub ameninţarea nesusţinerii noului guvern. Ceea ce înseamnă şantaj pe faţă, cu putere de decizie tocmai din cauza unei opoziţii total divizate şi inconsistente, incapabile de a adopta un porimncipiu comun. Şi-au făcut apariţia tot felul de intriganţi, oportuniţti, jucători de alba-neagra, ccare-şi etalează meşteşugul de a încurca şi mai rău lucrurile şi a le aduce la strâmtoare. Preşedintele afirmă că războiul cu PSD-ul nu s-a terminat, dar uită că cinci ani de zile, a condus ţara alături de PSD, că eşecurile acestuia sunt şi eţecurile sale. Vrând să-şi imite predecesorul şi să devină preşedinte-jucător, afirmă, în ultimele săptămâni de (prim) mandat că războiul şi lupta cu guvernul nu s-au terminat, dar numai din prizma alegerilor prezidenţiale, locale şi parlamentare, fiindcă restul problemeleor, grave şi serioase, nu-l prea interesează. De fapt, de-a lungul celor cinci ani de păstorire a ţării, s-a aflat în război cu PSD-ul dar fost un fel de joc de-a şoarecele cu pisica. Dacă s-ar fi angajat ca un preşedinte activ şi conştient de misiunile pe care le are, ar fi pus piciorul în prag. A avut numeroase ocazii dar era în weekend. Nici nu a fost desemnat premierul şi au început negocierile sau mai bine zis, tărguiala. Care oricum ar suna înseamnă un os de ros. O luăm de la capăt: unul nu vrea primari aleşi în două rânduri, altul vrea un anume minister, unul cere desfiinţarea cutărui serviciu şi aşa mai departe. Partidele şi partiduleţele se trezesc la plăcintă Unde e persoana care să pună piciorul în prag: DA ori BA! Fără condiţii, fără pretenţii, fără promisiuni. Am ajuns prea jos, prea neputincioşi, prea dezbinaţi, jucând ţonţoroiul la muzica altora. Prea mulţi vorbitori în gol, prea multe glasuri care nu-şi dau rîndul să constate, să scoată în evidenţă relele, care şi aşa ies la iveală. Avem nevoie de soluţii, de oameni care să le transpună în viaţă, care să pună piciorul în prag. Cu discernământ, la obiect şi, mai ales, cu forţă.

Citește știrea

Politica

2019 – „Minunea din Parlament“ vs. 1935 – „Minunea de la Maglavit“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vineri 11 octombrie, a doua zi după ce Moţiunea de cenzură a Partidului Naţional Liberal a trecut în Parlament, ajuns la un miting electoral în Braşov, Klaus Iohannis a exclamat revelator în faţa liberalilor „S-a întâmplat Minunea, a trecut Moţiunea!“. Se împlinesc 84 de ani de când ciobanul Petrache Lupu, având revelaţia divinităţii, a dezvăluit că „s-a produs o minune“, întâlnindu-se cu Dumnezeu. După această revelaţie, istoria consemnează faptul că viaţa lui Petrache Lupu a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. La rândul său, Klaus Iohannis mizează foarte mult ca istoria să consemneze şi în dreptul lui că evoluţia sa, după momentul Minunii din Parlament, a înregistrat în sfârşit un salt spectaculos. În revelaţia sa, Klaus Iohannis s-a abandonat în voia valului succesului Moţiunii, considerat de el o adevărată Minune. Luat de val, Klaus Iohannis a produs marea gafă a zilei, decretând că succesul Moţiunii este „o mare victorie, a tuturor românilor“, scoţând astfel electoratul Partidului Social Democrat în afara ţării. Cu ocazia Minunii din Parlament s-au înregistrat şi alte revelaţii. După numărarea voturilor, la ora 14.30, gura păcătosului Ludovic Orban, a scos porumbelul, decretând că „Se încheie o perioadă de ură şi de divizare“, sugerându-ne că va avea loc în Partidul naţional Liberal o schimbare de paradigmă, de la Iohannis în jos. Ni se sugerează astfel, spre liniştea noastră, că următoarea guvernare va avea prestaţia unui cor de heruvimi, aflat la dispoziţia tuturor românilor. Că perioada care s-a consumat, a fost dominată de ură şi de divizare, pentru majoritatea românilor nu a fost o revelaţie, ci doar pentru Ludovic Orban şi pentru Klaus Iohannis, care se miră de unde atâta ură şi divizare. După circa o oră, de la porumbelul lui Orban, Iohannis îşi încheia rechizitoriul împotriva Partidului Social Democrat, din conferinţa de presă de la Cotroceni, promiţându-ne în final că „Vrem stabilitate, de acum încolo vom respecta Constituţia“. Anunţul este revelator, pentru că Preşedintele Klaus Iohannis a putut influenţa dărâmarea Guvernului Dăncilă, doar prin încălcarea repetată a Constituţiei, ceea ce acum ne-a promis că nu se va mai repeta.

„Coşmarul pe care îl trăieşte România de trei ani, a încetat“, este teza delirantă lansată de Ludovic Orban.

Din şirul revelaţiilor post-moţiune, Ludovic Orban lansează şi această teză delirantă, care doreşte să fie reţinută de istorie. Ce şochează în relevaţiile liberalilor, inclusiv ale lui Klaus Iohannis, este că toate criticile la adresa guvernării PSD nu sunt făcute în numele PNL sau ale Preşedinţiei, ci în numele întregii Românii, de parcă această ţară ar fi ocupată numai de liberali. Partidul Social Democrat este la putere de ceva mai puţin de 3 ani şi procentul de 46%, obţinut în decembrie 2016, nu justifică nici măcar în glumă teza „coşmarului de trei ani“. De acord că, în ianuarie 2017, instalarea guvernării Partidului Social Democrat a fost un coşmar pentru Partidul Naţional Liberal şi pentru Klaus Iohannis. Până şi la alegerile din 26 mai 2019, aproape un sfert din electorat nu a confirmat teza lui Orban, care nu poate fi susţinută public, nici măcar în regim de publicitate electorală. Prin astfel de aberaţii, paralele cu corectitudinea politică, Iohannis şi liberalii nu urmăresc decât reideologizarea întregii Românii, contra celor aleşi democratic să guverneze. Astfel, românilor care nu empatizează cu Iohannis şi cu liberalii, li se neagă apartenenţa la România.

La Moţiune nu s-a jucat atât soarta României, cât soarta celui de al doilea mandat al lui Iohannis

Liberalii au naivitatea să creadă că succesul moţiunii li se datorează. Singurul lor merit este că au creat doar prilejul. Succesul moţiunii, care a fost scrisă de Partidul Naţional Liberal , nu s-a datorat conţinutului acesteia, ci a ostilităţii formaţiunilor Parlamentului faţă de guvernarea social-democrată în general, şi faţă de premierul Viorica Dăncilă în special. Ostilitate izvorâtă din varii motive, inabil disimulate sub pretextul moţiunii, care a încercat să definească „Guvernarea catastrofală a Partidului Social Democrat“. La Moţiune, toate formaţiunile Parlamentului au atacat PSD la baionetă, însuşindu-şi până şi acuzele aiuritoare din conţinutul acesteia, deşi fiecare formaţiune îşi avea propriile nemulţumiri, pe care nu le putea etala de la tribună. Paradoxal, Guvernul Viorica Dăncilă a căzut, dar majoritatea nemulţumirilor celor care au susţinut Moţiunea, au rămas de actualitate, urmând a fi transferate în contul guvernării liberale, pentru a fi rezolvate. Pe de altă parte, spaţiul public a fost invadat de teza că „actuala Moţiune este exprimarea voinţei întregului electorat“. Teza e falsă pe fond. Voinţa electoratului a fost Parlamentul rezultat din alegerile din 2016, nu actualul Parlament, reconfigurat după multiple trădări şi migraţii oneroase. Nici o Moţiune de cenzură nu e dictată de electorat, aceasta fiind doar un exerciţiu democratic şi constituţional, care istoriceşte s-a derulat cu regularitate după principiul „Nici o sesiune, fără o moţiune“. Succesul real al Moţiunii nu a fost asigurat de Klaus Iohannis, nici de Ludovic Orban şi nici de conţinutul acesteia. Succesul s-a datorat exclusiv formaţiunilor Pro România şi ALDE, conduse de Victor Ponta, respectiv, de Cătălin Popescu Tăriceanu. Pentru cei doi, Moţiunea a fost doar un pretext de a-şi rezolva propriile ambiţii. Pentru Ponta, de a mai rupe o halcă din Partidul Social Democrat, iar pentru Tăriceanu, de a-i plăti o poliţă lui Dăncilă. Singurul merit al lui Iohannis nu poate fi căutat decât în acţiunea tenebroasă a retragerii ALDE de la guvernare. Moţiunea de cenzură din 10 octombrie este a patra de succes din istoria postdecembristă a României. Toate moţiunile au fost câştigate cu contribuţia determinantă a Partidului Social Democrat. Prima, în 6 octombrie 2009, când social-democraţii şi liberalii, aflaţi în Opoziţie, au dat jos Guvernul Ungureanu. A doua, în 18 aprilie 2012, când aceeaşi Opoziţie (PSD + PNL) au dat jos Guvernul Boc (PDL). A treia, în 2017, când Partidul Social Democrat şi-a dat jos propriul Guvern – Grindeanu – Ponta. Acum, pe 10 octombrie, succesul Moţiunii a fost hotărât de fracţiunea desprinsă din Partidul Social Democrat, aflată sub conducerea lui Ponta. Mai mulţi parlamentari social-democraţi au migrat la Pro România, după alegerile din 26 mai, ceea ce justifică mai mult oportunismul acestora, decât voinţa electoratului. Migrarea unor pesedişti către Victor Ponta este benefică PSD, aceasta definind „năpârlirea“ de care are nevoie acest partid mamut, după cum aprecia public fostul premier Adrian Năstase.

Pe cine va desemna Klaus Iohannis ca premier?

După cum se aşteaptă toată lumea şi după cum dictează jocul politic al momentului, Klaus Iohannis nu poate avea decât o singură opţiune, Ludovic Orban. Preşedintele nu se află în aceeaşi situaţie, ca în 2015, după demisia premierului Victor Ponta, transmisă de acesta românilor pe facebook, într-un gest de băşcălie la adresa PSD. Atunci, Iohannis şi-a permis să-l scoată din joben pe Dacian Cioloş, după cum Dragnea a scos-o pe Sevil Shhaideh în decembrie 2016, pe Grindeanu şi pe Tudose în 2017. Acum, Klaus Iohannis este legat ombilical de Ludovic Orban, preşedintele PNL, singurul partid care îl susţine necondiţionat pentru alegerile prezidenţiale. Şi ombilicul nu poate fi tăiat. După momentul succesului Moţiunii, Iohannis, şi-a asumat public acest succes, ca fiind singurul lui proiect de ţară finalizat după 5 ani, întitulat „România lucrului bine făcut“, de inspiraţie germană.

Ca să poată valida Guvernul în Parlament, PNL are nevoie de susţinerea PSD, care o va acorda

USR, prin vocea lui Dan Barna, a umplut eterul cu proiectul lor de a începe o nouă guvernare doar în condiţiile organizării unor alegeri anticipate. Ele nu sunt acceptate ca variantă fezabilă de către PSD, UDMR şi ALDE. Klaus Iohannis a anunţat şi el că alegerile anticipate nu pot fi organizate imediat. Dar, urgent, pentru noul Guvern PNL are nevoie de cel puţin 233 voturi, pe care nu le poate strânge, fără a apela la PSD. Altfel, cele 233 de voturi necesare, nu mai pot fi adunate, obiectivul Moţiunii fiind atins. Dar apare riscul de a i se imputa PNL că şi guvernarea acestuia se va realiza sub controlul PSD, după cum s-a imputat şi guvernării Cioloş. Pe da altă parte, PSD se vede încorsetat de riscul alegerilor anticipate, dacă primul Guvern PNL nu trece de Parlament. În aceste circumstanţe, dacă PSD nu acordă sprijin pentru validarea Guvernului PNL, acesta nu va trece, iar Iohannis este împins în situaţia să nominalizeze un nou premier de sacrificiu, nu pe Ludovic Orban, cu care să fie sigur că Parlamentul îl va respinge, pentru a-şi vedea visul cu ochii. Acela de a dizolva Parlamentul. PSD este dispus, ca şi UDMR, să aprobe al doilea guvern fantomă, creând premizele ca guvernarea acestuia să fie mai catastrofală decât guvernarea PSD, trimiţând astfel în derizoriu tot proiectul lui Iohannis. În aceste circumstanţe, preşedintele trebuie să renunţe la scenariul cu alegerile anticipate, fiind obligat să-l renominalizeze pe Ludovic Orban ca premier. În mod cert, al doilea guvern Orban va avea şi votul PSD, care va obţine astfel o prelungire a mandatului Guvernului Dăcilă, de guvern interimar. Se prefigurează reeditarea succesului electoral al PSD, obţinut după guvernarea Cioloş.

Citește știrea

Actualitate

Moţiunea de cenzură rezolvă ambiţia lui Klaus Iohannis – sfârşitul celei de-a treia Republici

Știre publicată în urmă cu

în data de

Istoriceşte, România traversează faza celei de-a treia Republici, dacă nu luăm în serios şi momentul Republicii de la Ploieşti. Proiectul de ţară al lui Klaus Iohannis, pentru cel de al doilea mandat al său, este ca odată cu încheierea primului său mandat steril, să se înregistreze istoriceşte şi sfârşitul celei de-a treia Republici, care împlineşte 30 de ani de existenţă. Mai subtil, Klaus Iohannis şi-a intitulat proiectul de ţară „Pentru o Românie normală“, lăsând pe liberali să ne transmită care sunt realele lui intenţii. Interesaţi de mesajul proiectului de ţară a şefului lor de la Cotroceni, liberalii au hotărât ca să-şi intituleze tranşant Moţiunea de cenzură cu titlul „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă“. Moţiunea de cenzură vizează două teme majore, prima privind reconstrucţia Românei şi a doua, privind dărâmarea Guvernului PSD. Dacă tema schimbării guvernării are toate ingredientele unui act democratic, tema reconstruirii României este total antidemocratică, paralelă cu litera şi spiritul Constituţiei. Tema reconstrucţiei României, reflectă nihilismul manifestat perpetuu de Klaus Iohannis şi este susţinut fără rezerve de către liberali şi de către resturile Opoziţiei. Aiureala liberală, cu reconstrucţia României, este preluată fără nici un discernământ din puţul gândirii iohannesciene, în care predomină nihilismul, ca atitudine de negare absolută a realităţii. Tema devoalează deficitul de discernământ, al unui viitor Preşedinte, care nu are nici o viziune asupra posibilităţii unor remedieri, decât prin negarea totală a realităţii. Ca şi un constructor mediocru, chemat să aducă îmbunătăţiri unui edificiu naţional de valoare, a cărui soluţii se limitează la buldozer, pentru a construi de la zero nu se ştie ce. În fond, acest edificiu este România reală, cu bunele şi cu relele sale, pe care o dorim cu toţii să fie din ce în ce mai bună. Putem cădea cu toţii într-un acord naţional şi să recunoaştem că această Românie reală este opera tuturor guvernărilor din 1990 până în prezent, având ca fundament doar ce a fost pozitiv până în 1990. Este aberant ca această Românie reală să fie luată la târnăcop şi nivelată, pentru că de la firul ierbii să fie construită o nouă Românie. România reală, pe ansamblu, are meritele ei incontestabile, la care am contribuit cu toţii, fiind admisă astfel, ca recunoaştere externă, în structurile euro – atlantice. A veni acum, hodoronc-tronc, cu târnăcopul în spate, ameninţând că vrei să reconstruieşti România, în loc să proiectezi, ce şi cum ar putea fi îndreptat ceea ce nu merge normal, este semnalul unei noi aventuri, în care nu mai trebuie să fim târâţi. De ajuns cu aventurile din 1938 şi până în prezent. Este firesc ca liberalii să vrea îndepărtarea PSD- ului de la guvernare, ca prin guvernarea lor să demonstrez că pot să repare, ceea ce ei numesc erorile social-democraţilor, pentru a-şi aduce astfel propria contribuţie la dezvoltarea pe mai departe a acestei Românii reale.

Pe teritoriul nostru nu pot coexista două Românii, o Românie reală şi o Românie reconstruită

Moţiunea liberală, susţinută pe neve de resturile Opoziţiei, nu este nici pe departe izvorâtă din vreun cotlon al inteligenţei liberale. După chipul şi asemănarea cititorului Chiţu în plenul camerelor reunite, moţiunea este un amestec aiuritor de sofisme, croşetate pe canavaua unor fake news-uri, de lozinci interzise, selectate de prin Piaţa Victoriei şi de idei mecanice din repertoriul lui Klaus Iohannis. Moţiunea conţine mai mult critici la adresa Guvernului şi mult prea puţine idei despre ce înseamnă aşa zisa reconstrucţie a României. Prin conţinutul moţiunii, liberalii dovedesc că au pornit într-o bătălie complexă, aflându-se în starea jenantă de tabula rasa. Singurul lor program, este cuprins într-o idee cu reflexe antinaţionale, aceea că în România trebuie pornit totul de la zero. Tot ce au realizat pozitiv guvernele anterioare şi Guvernul Dăncilă, după gândirea liberalilor, nu face parte din NORMALITATE, fiind negat prin proiectul de reconstrucţie a României. Un astfel de proiect, nu poate fi acceptat de o Românie responsabilă, şi liberalii se îmbată cu apă chioară, când cred că pot construi alături o a doua Românie, pentru a continua proiectul secesionist al lui Klaus Iohannis. Moţiunea de cenzură este banală. Nu se deosebeşte de majoritatea precedentelor şi moţiunea asta este un scop în sine, nimic altceva. Opoziţia declară ritos că vrea să dea jos Guvernul, iar dacă reuşeşte, după aceea va vedea cum şi ce urmează a face. Nu ne spune şi când.

Amânarea cu o săptămână a votării moţiunii – victoria „a la Pirus“ a Opoziţiei

Moţiunea de cenzură a fost depusă de către liberali, marţi 1 octombrie. Luând în considerare urgenţa, declarată public, cu care Opoziţia şi-a propus să debarce Guvernul Dăncilă, PSD-ul şi-a manifestat disponibilitatea de a urgenta dezbaterea şi votarea ei sâmbătă, 5 octombrie, dovedind că nu tărăgănează şi că acceptă un deznodământ cât mai repede. Liberala Raluca Turcan, luată prin surprindere de promptitudinea pesedistă, s-a pomenit vorbind, acuzând PSD de practici antidemocratice, pentru că a programat votul moţiunii în ziua de sâmbătă, zi sfântă de week-end pentru Klaus Iohannis şi pentru liberali şi mai ales pentru Victor Ponta. În atare situaţie, Opoziţia a declarat public că va respinge Ordinea de zi a şedinţei plenului, privind votarea moţiunii în ziua de sâmbătă, 5 octombrie, pentru a o amâna pentru joi, 10 octombrie. Votarea Ordinii de zi a avut loc miercuri, 2 octombrie, la ora 15, ocazie cu care Opoziţia s-a înregistrat cu un aşa zis succes, reuşind să amâne cu 5 zile votarea moţiunii. Opoziţia s-a autofelicitat public, pentru că a reuşit să „dejoace“ planul PSD de a urgenta votarea moţiunii, plan pe care liberala Raluca Turcan l-a numit „o mizerie ordinară“. Aşa că „mizeria ordinară“ a fost mutată de liberali pentru 5 zile mai târziu. Penibilul situaţiei, pentru Opoziţie, este că „mizeria ordinară“ a PSD-ului nu a fost decât o capcană, în care liberalii şi sateliţii lor au căzut, fără a-şi da seama. Astfel, pretenţia Preşedintelui Klaus Iohannis, de a fi demis „de îndată“ Guvernul Dăncilă, a fost trimisă de Opoziţie în derizoriu. Ordinea de zi propusă de PSD, a fost susţinută de acesta cu 184 voturi, iar Opoziţia a respins-o cu 194 voturi. Din această aritmetică, Opoziţia şi-a cotcodăcit victoria, precum găina babei care găsise o mărgică. Pentru acest vot, ca aşa zis test preliminar pentru moţiune, se impunea ca atât PSD, cât şi Opoziţia, să se mobilizeze cât mai bine, pentru a asigura prezenţa în sală. Dar Opoziţia, care a spus că va conta pe 240 de voturi la Moţiune, abia a reuşit să adune în sală 194 parlamentari, cu 46 mai puţin. PSD, care mai are circa 215 parlamentari nu a avut în sală decât 181, cu 34 mai puţin. A fost o bătălie a demobilizării, pe care PSD-ul a câştigat- o, deoarece amânarea dezbaterii moţiunii nu dă câştig de imagine Opoziţiei, ceea ce PSD a urmărit. În final, se dovedeşte că a fost „dejucat“ planul Opoziţiei, nu al PSD-ului. Până şi susţinătorii cei mai înfocaţi ai Opoziţiei, au sesizat că aceasta fuge de moţiune, amânând dezbaterea şi votarea ei.

Dacă moţiunea trece, momentul ales de Klaus Iohannis de a se debarasa de Guvernul Dăncilă, este prost ales

Preluarea guvernării de către liberali, cu Ludovic Orban ca premier, va fi un dezastru, deoarece va fi un guvern minoritar, deoarece va depinde total de Pro România lui Victor Ponta şi USR-ul lui Dan Barna, care au declarat că nu-l vor susţine. În campania electorală, pentru alegerile din 10 noiembrie, lupta lui Klaus Iohannis împotriva PSD va fi mult mai credibilă şi eficientă, dacă Guvernul Dăncilă este în mandat. Am convingerea că nici Klaus Iohannis nu doreşte să treacă acum moţiunea. În varianta în care moţiunea trece, PSD va constitui Opoziţia, care va fi extrem de incomodă, ca pondere în Parlament, pentru Guvernul lui Klaus Iohannis. Un preşedinte al organizaţiei PNL-Neamţ, pe numele său Cozmanciuc, a lansat public o gogomănie mare cât Casa Poporului, în care lucrează, decretând că la votul moţiunii „Parlamentarul care nu votează moţiunea de cenzură, indiferent din ce partid face parte, săvârşeşte un act grav de sfidare a voinţei cetăţenilor“. Se vede de la o poştă că personajul este începător în ale politicii, dacă nici atât nu ştie, când şi de la cine primesc parlamentarii români mandat să-i reprezinte. Din ciclul vorbelor mari cât Casa Poporului, acelaşi personaj decretează infantil că „Joi, 10 octombrie, după votul moţiunii, PSD va deveni istorie“. Este posibil ca moţiunea să treacă, dar în ce priveşte declaraţia „PSD va deveni istorie“, îi sugerez personajului respectiv să umble mai atent cu pianul pe scări, că-şi dezacordează instrumentul.

Portretul robot al noului Preşedinte al României

Din mesajele de până acum, Preşedintele ideal pentru România va fi acela care va reuşi ca tot românul să trăiască fericit, într-o Românie normală, pentru care preşedintele ales va munci pe rupte, zi şi noapte, inclusiv în week-end, să-i mulţumească pe toţi deopotrivă, fără discriminare. Rămâne să-l căutăm, dacă s-o fi născut.

Citește știrea

Trending