Alooo! Mai doreşte cineva ca Guvernul PSD – ALDE să plece acasă?

După afişarea rezultatelor alegerilor europarlamentare din 26 mai, a dat strechea în PNL şi USR – PLUS, acestea stârnind un mare tărăboi naţional pe motiv că PSD şi ALDE nu le predau de îndată guvernarea la cheie. Beţia puterii, ca orice beţie, nu i-a ţinut decât o zi, după care USR a dat înapoi, împingând PNL-ul să-şi asume singur guvernarea, dacă are chef şi vreo şansă să pună mâna pe ea. La rândul său PNL -ul, în frunte cu Ludovic Orban, a dat-o la întors, declarând că s-ar încumeta să guverneze, doar dacă s-ar oferi cineva să dizolve Parlamentul pentru a provoca alegeri anticipate. Aici a intrat în scenă preşedintele Klaus Iohannis, a cărui singur proiect de ţară a fost şi rămâne acela de a crea din NIMIC o nouă majoritate parlamentară. Este din ce în ce mai evident, că după efuziunea din seara zilei de 26 mai, gen „Mihaela, dragostea mea!“, Opoziţia s-a trezit din beţie şi nu-şi mai doreşte ca Guvernul PSD – ALDE să mai plece în acest moment de la Palatul Victoria, condamnând coaliţia să guverneze pe mai departe. Strategia Opoziţiei este să-şi amâne preluarea guvernării, după câştigarea alegerilor parlamentare din 2020, dar nu pe meritele şi programele sale, pe care nu le are nici acum, ci doar pe speranţa că până atunci, coaliţia PSD- ALDE se va eroda întratât, încât să atragă suficientă adversitate din partea majorităţii electoratului. Conştient că liberalii, deşi nu au nici o şansă de a prelua guvernarea, nu mai au răbdare să aştepte până la alegerile din toamna lui 2020, Klaus Iohannis le-a promis că le scurtează aşteptarea, confecţionând de comandă o nouă şi iluzorie majoritate parlamentară, deîndată ce câştigă al doilea mandat pentru Cotroceni. A ajuns Klaus Iohannis în postura penibilă a vânzătorului de piei a urşilor din pădure, uitând că nu poate câştiga un nou mandat, dacă nu are sprijinul PSD -ului în turul doi, în condiţiile în care Viorica Dăncilă nu-i va fi adversar.

„Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate…“

Pentru recentele alegeri prezidenţiale, din noiembrie 2019, fiecare formaţiune politică, mai mică sau mai mare, pipăindu-şi bărbăţia, crede că este îndreptăţită să-şi lanseze propriul candidat pentru Cotroceni. Măria sa electoratul, să nu creadă că pentru primul tur al alegerilor va asista la o luptă electorală dură între Stânga şi Dreapta. La primul tur vom asista doar la măcelul din interiorul stângii, pe de o parte, şi la măcelul din interiorul dreptei, pe de altă parte. În turul doi se vor bate între ei supravieţuitorii turului întâi şi atunci, Dumnezeu cu mila. Ne vom alege cu ce merităm, ca de fiecare dată, din 2004 până acum. Până la alegerile parlamentare din 2020, nu cred că speră cineva, dacă are toţi neuronii acasă, că în această perioadă se va sparge coaliţia PSD – ALDE, prin retragerea ALDE de la guvernare. Oricât de umilitor i s-ar părea câinelui la măcelărie, nu o părăseşte pentru a pleca în pustie. Coaliţia PSD – ALDE încă mai are o majoritate în Parlament. Cam subţire, dar o are. Să nu neglijăm nici faptul că Puterea îşi consolidează poziţia şi cu oferte atractive. Coaliţia PSD – ALDE, nu numai că nu se retrage de la guvernare, dar este pusă pe fapte mari, precum remanierea Guvernului, lungind astfel aşteptarea Opoziţiei la intrarea pe uşa guvernării, până după alegerile din 2020. Până atunci, Opoziţia este conştientă că trebuia să-şi peticească temeinic nădragii, pentru a avea o faţă, cât de cât onorabilă, înaintea electoratului. Că despre meritocraţie în PNL sau, doamne fereşte în USR , nu se prea poate povesti mare lucru. Ceea ce, sincer, nu este prea bine pentru România. În perioada care urmează, PSD va putea conduce România şi cu un guvern minoritar, pe care toate partidele din Opoziţie, îl vor susţine, la iniţiativa lui Klaus Iohannis, aşa cum tot la iniţiativa lui, în 2015 a fost susţinut şi Guvernul Cioloş. Măreţul proiect al Opoziţiei dezmembrate se croşetează pe visul de a trimite PSD -ul, pentru cel puţin 10 -15 ani sub cota de 15 %. Pentru toată această perioadă, Opoziţia ( PNL sau USR) va scoate din mânecă guverne isteţe, ce nu a avut România, cu care să lanseze cele mai reuşite programe de guvernare. Păzea Naţiune! USR l-a pus pe traseistul Andrei Caramitru şi sforăitorul senator Mihai Goţiu să încropească „Marele program de guvernare al USR, pentru tot secolul XXI“. Trecând prin Piatra Neamţ, Dan Barna, recentul preşedinte al USR, s-a declarat satisfăcut că USR a câştigat municipiul la alegerile europarlamentare. Nu ştiu să explic ce înseamnă că l-a câştigat, deoarece Consiliul Municipal este tot acela din 2016, după cum nu ştiu să explic cine este Dan Barna, dar nici cine este USR. Ce ştim, este că Dan Barna, ca orice candidat la preşedinţie, promite că dacă va fi ales, „va face ca România să meargă spre mai bine“. Acest Dan Barna are şi antecedente. Recent a scăpat porumbelul, zicând că dacă el ar fi fost la Cotroceni în locul lui Iohannis, nu ar fi existat un caz Caracal.

Plecat la târguială, Klaus Iohannis s-a ales cu o şepcuţă, în comparaţie cu Dănilă Prepeleac, care s-a ales doar cu o pungă

În perioada 19-20 august, preşedintele nostru s-a deplasat la Washington, convocat la o vizită de către preşedintele Statelor Unite. Vizita s-a încheiat cu o convorbire care a durat 90 de minute, despre al cărei conţinut, au răzbătut până la noi prea puţine ştiri declasificate. Nimeni dintre oficialii României, nu ştiau de ce a fost convocat Klaus Iohannis la Casa Albă. Nimeni nu ştie dacă discuţia dintre cei doi preşedinţi a fost un dialog sau s-a limitat la un monolog. Nimeni nu ştie ce şi-au oferit cei doi, la schimb avantajos, în toată durata convorbirii de 90 de minute, încheiată cu un memorandum. Ce ştim sigur este că la plecare, Klaus Iohannis s-a ales cu o şepcuţă, făcută cadou de Donald Trump. Sper din toată inima, pentru imaginea lui Iohannis, că şepcuţa nu i-a fost oferită la schimb. Nu pot uita povestea lui Dănilă Prepeleac, care plecat la târg să vândă o pereche de boi făloşi, s-a întors acasă doar cu o pungă. Vizita recentă a lui Klaus Iohannis a avut un precedent, când pe 9 iunie 2017, s-a deplasat la Casa Albă pentru „o vizită de lucru“ la proaspătul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump. La acea vizită de lucru au fost negociate mai multe interese, negocieri parafate de Donald Trump cu o bătaie pe umărul lui Klaus Iohannis. Analiştii noştri au descifrat că bătaia pe umăr de atunci, a costat România vreo 6 miliarde de dolari. Şi la recenta vizită, care nu a fost vizită de lucru, Iohannis s-a ales la despărţire cu o bătaie prietenească pe umăr, dar şi başca cu o şepcuţă. Se presupune că întrevederea de acum trebuia să fie reciproc avantajoasă. Ambii preşedinţi sunt în an electoral. Este de presupus că, pe lângă şepcuţă, Klaus Iohannis se întoarce de la Washington şi cu firmanul recunoaşterii sprijinului Statelor Unite pentru cel de al doilea mandat al său. Unii, victime ale unor curiozităţi fireşti, l-au întrebat pe Klaus Iohannis, la simulacrul său de conferinţă de presă, dacă s-au făcut măcar paşi concreţi în privinţa eliminării vizelor pentru românii care vor să intre în SUA. Ca şi după „vizita de lucru“ din 2017, Klaus Iohannis ne-a asigurat ferm că „Preşedintele Trump este foarte interesat de această tematică“. S-a dovedit că preşedintele Trump a fost „atât de interesat“ încât la conferinţa sa de presă care a urmat, acesta a ocolit total subiectul, considerându-l mai mult decât marginal. Cu ocazia transmiterii publice a convorbirii, am avut şansa să auzim în direct de la Trump, cu subiect şi predicat, că „Relaţiile dintre România şi SUA , nu au mers niciodată mai bine ca acum“. Dezamăgitor pentru haştagişti. Lui Iohannis nu i-a dat mâna să ne informeze despre cele spuse de Trump. Un lăutar de la Curtea Cotrocenilor, pe numele său liberal Buşoi, s-a băgat chior să ne explice, ca să nu murim proşti, că prin sintagma „relaţiile dintre România şi SUA“, Trump a vrut să zică „relaţiile dintre Klaus Iohannis şi SUA“, dar în jargon liberal. După liberali, şi tot ce emană de la ei, când zici România, zici Klaus Iohannis, şi viceversa. Şi Klaus Iohannis are aceeaşi părere. Când aude pomenindu-se de bine despre România, se uită împrejur şi nu se vede decât pe sine. Mergând la Washington, Klaus Iohannis a obţinut confirmarea că România este considerată ca un aliat privilegiat al Americii în Europa. Sper să nu-i treacă asta prin cap lui Iohannis şi să creadă că „aliatul privilegiat“ este el, nu România. Oare în minutele de taină ale convorbirii dintre cei doi, Donald Trump i-o fi pomenit ceva lui Klaus Iohannis despre cazul Caracal? Dacă da, înseamnă că în SUA există ceva preocupări în legătură cu escapadele de week-end prin Caracal, ale soldaţilor americani de la Deveselu?