Contactează-ne

Actualitate

Turn folk, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Festivalul Naţional de Muzică şi Poezie Turn folk, ediţie pilot, se va desfăşura la Piatra Neamţ în zilele de 21 şi 22 martie, la Cinema Dacia Panoramic, cu începere de la 17.30, intrarea fiind liberă. În avanpremiera evenimentului, ce se doreşte a deveni unul de tradiţie în municipiul de la poalele Pietricicăi, joi, 14 martie, a fost organizată o conferinţă de presă susţinută de organizatori, care l-au avut alături pe primarul de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, în calitate de reprezentant al finanţatorului. „Mă bucur că Adi Bezna a revenit acasă şi a fost de acord cu organizarea acestei manifestări. Ideea este de anul trecut, iar propunerea noastră a fost îmbrăţişată din prima clipă de Adi Bezna şi Sînziana Ailenei. Am convenit că perioada cea mai potrivită pentru organizare este luna martie din două motive: nu se suprapune cu nicio manifestare similară la nivel naţional şi luna martie este una a trăirilor intense, odată cu venirea primăverii iar muzica folk este una dedicată oamenilor cu suflete sensibile. Este o muzică, în opinia mea, care reuşeşte cel mai bine să unească generaţii şi acest lucru ni-l dorim. Organizarea acestui festival este un vis devenit realitate”, a declarat primarul Dragoş Chitic. Adi Bezna, unul dintre organizatori, a declarat că se bucură de faptul că revenirea sa acasă coincide cu şansa de a organiza o manifestare de valoare, în care s-a pus şi se va pune mult suflet. „Mă simt acasă la Piatra Neamţ. Aici m-am născut, aici m-am format, aici am gustat pentru prima dată din ceea ce înseamnă public, scenă. Muzica folk aparţine tuturor prin această legătură dintre generaţii. Vor fi la acest festival naţional, care, de ce, nu în anii viitori poate deveni unul internaţional, copii care vor cînta poate pentru prima dată pe o scenă. Vor veni cîntăreţi care vor evolua alături de învăţăceii lor, pentru că trebuie predată ştafeta. Ceea ce este deosebit este că fiecare copil va avea propriul lui recital”, a declarat Adi Bezna. Dintre invitaţi i-am reţinut pe Walter Ghicolescu, David Gojkovic, Daria Boghean, Nicu Zotta, Duo Vox, Cătălin Stepa, Luminiţa Donisă, Ocru, Sorin Poclitaru, Ştefania Iacob, Cristi Corcioveanu, Cezar Popescu, Liviu Ciulei, Viorel Gheorghiu. în plus, în cele două zile, organizatorii vor merge în patru unităţi de învăţămînt din Piatra Neamţ pentru „ore de diriginţie altfel”: cu poezie şi muzică folk. „Vă invităm pe toţi la acest festival. Va fi o manifestare reuşită sînt convins. Aşa cum aţi putut vedea în ultimii ani în Piatra Neamţ se realizează lucruri deosebite cu bani puţini, dar cu mult suflet”, a încheiat primarul Dragoş Chitic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending