Actualitate
Piatra Neamţ: Strivit în bancomatul de pe trotuar de o şoferiţă
■ neverosimilul accident s-a petrecut în Piatra Neamţ, în parcarea magazinului Orion ■ o şoferiţă imprudentă a intrat cu BMW-ul pe trotuar şi a surprins un tînăr care scotea bani de la aparatul bancar ■ se pare că a încurcat frîna cu acceleraţia ■ victima a suferit leziuni grave la picioare ■
Un groaznic accident de circulaţie s-a petrecut astăzi, în municipiul Piatra Neamţ, după ce o şoferiţă imprudentă a ajuns cu maşina pe trotuar, surprinzând un tânăr care scotea bani de la un bancomat aflat la intrarea într-o sucursală a unei bănci.
Nedoritul incident a avut loc în jurul orei 15.00, într-o parcare din zona „Orion“, la scenele de groază asistând neputincioşi taximetriştii din parcare, trecători, dar şi alte câteva persoane, care stăteau la coadă pentru a extrage numerar de la aparatul bancar.
Marele lor noroc a fost că respectau distanţarea socială, altfel nedoritul accident se putea solda cu mai mulţi răniţi. Până să-l accidenteze grav pe tânărul menţionat, şoferiţa, care are 22 de ani, a acroşat autoturismul unui taximetrist aflat în aşteptarea clienţilor, de aici maşina fiindu-i proiectată în victimă.
Totuşi, victima avut oarece noroc, dacă se poate vorbi despre aşa ceva în astfel de situaţii, deoarece bancomatul nu era montat într-un perete de beton, ci în unul construit din rigips. Aşa se face că tânărul, în momentul când maşina a intrat în el, a fost împins în interior cu tot cu zidul din material mai moale şi aparat, dar chiar şi în aceste condiţii are leziuni foarte grave.
„S-a auzit un motor turat mai tare, zgomotul maşinii lovite de BMW şi apoi ţipete de groază, lumea de pe trotuar fugind în toate părţile. Apoi s-a văzut că aparatul fusese împins în interiorul băncii, dat nu mai ştiu dacă şi victima ţipa. Oamenii strigau să se sune la 112, la Ambulanţă, că un tinerel a fost prins între maşină şi perete. Au fost clipe care-ţi fac părul măciucă“, a susţinut un martor ocular al tragediei.
În scurt timp şi-a făcut apariţia un echipaj medical, victima a fost transportată la spital, după care au început cercetările poliţiştilor de la Serviciul Rutier. Se poate spune că şi tânăra în culpă a avut un ghinion teribil, un cumul de factori ducând la producerea accidentului. Nu prea avea experienţă în condus, permisul avându-l de vreo 2 ani, iar maşina la volanul căreie se afla fusese achizionată de câteva minute, după cum spuneau taximetriştii. Ea se afla în parcarea de la marketul Orion pentru a întocmi actele de vânzare – cumpărare ale BMW-ului.
Cei din locul cu pricina susţineau că vechiul proprietar, se pare din Suceava, pentru că autovehiculul era înmatriculat în acest judeţ, i-ar fi spus să-l lase pe el să scoată autoturismul din parcare, pentru că e vorba de un autoturism puternic, dar tânăra i-ar fi spus că se descurcă.
N-a fost deloc aşa, bănuindu-se că a turat prea tare motorul la plecarea de pe loc şi cu ceva viteză, s-a panicat şi în loc să pună frână (posibil să-i fi alunecat piciorul de pe pedală), a accelerat. A urmat apoi tamponarea cu taximetrul, urcarea pe trotuar şi accidentarea celui care scotea bani de la automatul bancar. Că avea oarecare viteză, mult prea mare pentru deplasarea printr-o parcare, o atestă că roata din stânga faţă a BMW-ului aproape s-a smuls din angrenaje, probabil în urma şocului provocat de urcarea pe bordura trotuarului.
După sinistra întâmplare, şoferiţa era într-o vizibilă stare de şoc, fiind oarecum incoerentă şi nu-şi putea explica cele petrecute. Urma ca cercetările poliţiştilor să stabilească împrejurările în care s- a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns
-
Actualitate23 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Erori considerabile în calcularea pensiilor
-
Actualitate2 săptămâni,
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România pe 28-29 septembrie
-
Actualitate7 zile,
Demisie surprinzătoare a primarului Cristian Baciu
-
Prima paginăo săptămână,
Diamantele pământului, captură realizată în parcarea unui centru comercial
-
Actualitate2 săptămâni,
Triton la Clinica Crismed din Piatra Neamț
-
Actualitate2 zile,
21 de milioane de euro pentru pădurea lui Eric Sturza
-
Actualitate2 săptămâni,
Cei 52 de salvatori nemțeni au revenit acasă
Neo Litic
5 septembrie 2020 at 9:32 AM
De aia e bne sa faci plati cu cardul.
Stefan
8 septembrie 2020 at 1:35 PM
Cine i-a dat permis idioatei?!Dupa 2 ani de condus nu poti confunda frana cu acceleratia!Mai degraba cred ca e vorba de o masina cu cutie automata …