Trei zile de hram la Mănăstirea Văratec

■ hramul principal al aşezămîntului monahal s-a prăznuit de Adormirea Maicii Domnului ■ pe 16 şi 17 august sînt menţionaţi în calendarul creştin-ortodox sfinţii Iosif şi Gheorghe Pelerinul, ceilalţi doi ocrotitori ai mănăstirii ■

Mănăstirea Văratec a îmbrăcat haine de sărbătoare în perioada 15- 17 august, cu prilejul celor trei hramuri ale aşezămîntului. Cel principal a fost prăznuit, după tradiţie, în ziua Adormirii Maicii Domnului, pentru ca duminică şi luni să fie omagiaţi ceilalţi doi ocrotitori, sfinţii Iosif şi Gheorghe Pelerinul.

La ceremonialul religios oficiat de ierarhi ai Mitropoliei Moldovei şi preoţi din cadrul Protopopiatului Tîrgu Neamţ au luat parte numeroşi credincioşi. Slujbele au început încă de vineri seara, cu vecernia şi prohodul Maicii Domnului, ceremonie similară celei din Vinerea Mare, cu Sfîntul Aer şi procesiune în jurul bisericii.

Sîmbătă, de hram, a avut loc Sfînta Liturghie, iar seara a fost o slujbă de priveghere închinată Cuviosului Iosif, ceremonial continuat a doua zi, cînd s-a oficiat din nou Sfînta Liturghie. Mare sărbătoare a fost şi pe 17 august, de ziua Sfîntului Gheorghe Pelerinul. A fost canonizat în 2017 de către Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar anul următor s-a desfăşurat proclamarea locală a canonizării la Văratec, loc unde se păstrează racla cu moaştele sale.

De atunci, de numele său se leagă cel de-al treilea hram al mănăstirii. În timpul vieţii, era cunoscut ca Moş Gheorghe Lazăr. „Prin trăirea sa cu totul aleasă, Moşul Gheorghe Lazăr formează un exemplu unic în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani. În 1884, s- a dus să se închine la Mormîntul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an.

Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit cîţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rînduială, iar în 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei. După ce se închină la toate sfintele lăcaşuri, Moşul Gheorghe Lazăr se stabileşte definitiv în Piatra Neamţ şi se nevoieşte ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului timp de 26 de ani, pînă la obştescul său sfîrşit, pe 15 august 1916.

A fost înmormîntat în cimitirul oraşului. În vara anului 1934, osemintele au fost aşezate în gropniţa Mănăstirii Văratec“, se menţionează pe site-ul Doxologia.ro. La Văratec, credincioşii s-au putut închina şi la racla cu moaştele cuviosului Iosif. Pînă în urmă cu cîţiva ani, sfîntul îşi dormea somnul de veci în biserică, mormîntul său placat cu piatră şi marmură fiind loc de pelerinaj.

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Iosif de la Văratec a avut loc în 2008, la Mănăstirea Neamţ, în ziua Înălţării Domnului, cînd PF Daniel şi Sfîntul Sinod au trecut în rîndul sfinţilor nouă cuvioşi care au vieţuit secolele trecute, în mănăstirile din munţii Neamţului. Sfîntul Cuvios Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei ortodoxe. În acea vreme a avut loc revolta românilor ortodocşi, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece şi a uniaţiei.

Din cauza acestor conflicte şi persecuţii, multe familii de români statornici în credinţa ortodoxă au venit în Moldova, iar printre ele şi cea a cuviosului Iosif. Cuviosul părinte a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormîntat în pronaosul bisericii principale cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, considerată catedrala oraşului Tîrgu Neamţ, şi-a sărbătorit hramul pe 15 august. Biserica atrage şi în restul timpului numeroase persoane, dat fiind şi amplasamentul său, în centrul urbei. Un alt motiv este faptul că, în urmă cu cîţiva ani, lăcaşul de cult a fost înzestrat şi cu o părticică din moaştele sfîntului Andrei, al doilea patron spiritual, racla preţioasă fiind expusă spre închinare lîngă sfîntul altar. Prima biserică, din lemn, a fost ctitorită de domnitorul Gheorghe Ştefan, între 1654 şi 1658. Ea a ars în 1864, în urma unui incendiu devastator izbucnit în noaptea de miercuri din Săptămîna Mare, cînd au fost distruse mai multe clădiri din oraş. De-a lungul timpului, alte necazuri s-au abătut asupra bisericii. În vara anului 1985, un trăsnet a lovit biserica, topind clopotele şi incendiind acoperişul turnului-clopotniţă, care a ars pînă la zidărie, precum şi o parte din acoperişul de pe naos.

Lăcaşul a suferit deteriorări interioare şi exterioare la nivel de tencuieli, zugrăveli şi vopsitorii. Pînă în 1989 au fost executate lucrări de refacere. Biserica a mai avut un moment de cumpănă în 1994, cînd a izbucnit un incendiu de la o lumînare, focul extinzîndu-se la icoana Maicii Domnului din catapeteasma care a fost distrusă. Incendiul izbucnit în plină zi a fost stins la timp, dar interiorul lăcaşului a fost afectat de fum. Însă preoţii bisericii au beneficiat de sprijinul credincioşilor pentru restaurarea interioară şi exterioară.

Cu prilejul acestor lucări a fost realizată şi o catapeteasmă nouă. Lucrările de restaurare şi pictare au fost finalizate în 1998, resfinţirea avînd loc în aclaşi an, în luna octombrie. Slujba a fost oficiată atunci de ÎPS Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei şi un sobor de stareţi şi preoţi.