Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Fără clemenţă pentru traficanţi de droguri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ patru tineri ajunşi după gratii pentru operaţiuni cu stupefiante au contestat cătuşele ■ cererea a fost respinsă la Curtea de Apel Bacău ■ n din grup face parte o femeie şi doi nepoţi ai acesteia ■ stupefiantele erau aduse din ţări străine ■

Grupul infracţional acuzat de operaţiuni ilicite de droguri şi din care făcea parte şi o femeie s-a adresat Curţii de Apel Bacău după ce toţi cei patru inculpaţi cu vîrste între 20 şi 31 de ani au fost arestaţi. În cauză este vorba de Emanuel David, Florin Alin Enea, Nicolae Covas şi Ana Maria Enea, de loc din localităţile Stejaru, Bicaz şi Tarcău. Nu au avut succes la Curte, instanţă care i-a păstrat după gratii pînă la începutul anului viitor, cel puţin. „ În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b c.pr.pen., raportat la art.204 c.pr.pen., respinge contestaţiile formulate de contestatorii-inculpaţi David Emanuel, Enea Florin Alin, Covas Nicolae şi Enea Ana Maria împotriva încheierii nr.84/U/05.12.2019, pronunţată în dosarul nr.2319/103/2019 al Tribunalului Neamt, ca nefondate. În baza art.275 alin.2 si 4 c.pr.pen. obligă fiecare dintre contestatorii- inculpaţi la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă“, conform instanţei. Măsura privativă de libertate a fost valabilă pînă la data de 4 ianuarie 2020, dată la care procurorii au putut cere prelungirea detenţiei preventive. De menţionat este faptul că afacerea era în familie pentru că femeia era mătuşa celor doi Enea. Conform actelor de urmărirere penală anchetatorii s-au sesizat de mai mult timp că în zona Piatra Neamţ şi Bicaz se distribuie droguri, iar cercetările efectuate în cauză au confirmat suspiciunile. S-a aflat că doi dintre inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea ar fi vîndut stupefiante, cannabis şi ecstasy în reşedinţa de judeţ, Bicaz şi comunele învecinate, drogurile fiind aduse din străinătate. De aprovizionare de ocupa Covas, care le trimitea din străinătate, prin servicii de coletărie, tot el ridicîndu-le. Pentru siguranţă, coletele erau dosite la Ana Maria Enea. Afacerea ilicită era cumva în familie pentru că femeia era mătuşa primilor doi inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea, aceştia doi fiind veri. Legătura dintre grupul infracţional şi doritorii de stupefiante era asigurată de David. Aceştia îl contactau şi disimulat îl întrebau dacă pot obţine cannabis sau ecstasy. La rîndul lor clienţii erau întrebaţi ce drog vor şi în ce cantitate. În cazul în care cantităile pe care le deţinea nu erau suficiente, David îl contacta pe Covas. Îi solicita tipul de drog şi cantitatea de stupefiante necesară, iar Covas îl trimitea să ridice marfa ilicită de la femeie. Ancheta a stabilit că ultimele vînzări au avut loc în perioada 26 noiembri – 4 decembrie 2019 cînd au ajuns pe piaţă atat cannabis cît şi ecstasy în diverse cantităţi. De menţionat este faptul că un gram de drog sau un comprimat de ecstasy aveau acelaşi preţ, de 80 de lei, însă pentru cantităţi mai mari doritorii obţineau reduceri de preţ. Pe 4 decembrie 2019, David şi Florin Alin Enea au fost depistaţi în trafic, în timp ce se deplasau cu maşina la un cumpărător pentru a vinde 100 de grame de cannabis şi 20 de comprimate de ecstasy. Ulterior la domiciile celor patru inculpaţi au avut loc percheziţii domiciliare iar anchetatorii au mai găsit 300 de grame de cannabis.

FOTO generică

Advertisement








Trending