Contactează-ne

Actualitate

Bicaz: Pentru promoţia 1969, a sunat din nou clopoţelul

Știe publicată cu

în data de

■ la Liceul Carol I din Bicaz a sunat din nou clopoţelul, de această dată pentru absolvenţii anului 1969 ■ „Dacă majoritatea acestor foşti elevi au urmat facultăţi tehnice sau umaniste, prin asta împlinindu- se în viaţă, se datorează calităţii foştilor profesori“, a declarat Gheorghe Grasu, fost cadru militar şi iniţiatorul evenimentului aniversar ■

Spre mijloc de Cireşar, la Liceul Carol I, fost Liceul Teoretic Bicaz a sunat din nou clopoţelul. De astă dată, pentru absolvenţii lui ’69, acei „frumoşi ai marilor speranţe“, ce-şi făcuseră plecarea în viaţă din urbea de sub baraj în urmă cu jumătate de secol. Întîlnirea de sîmbătă, 8 iunie, văleat 2019, a fost deosebit de impresionantă, deoarece, după cinci decenii de absenţă motivată, pe motiv de probleme ale vieţii ca oameni maturi, această promoţie a retrăit pentru cîteva clipe vremea adolescenţei şi a primei tinereţi. S-a strigat catalogul, şi-a prezentat fiecare, cu modestie, frînturi din realizările vieţii, s-a glumit, s-au depănat amintiri şi s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor plecaţi, profesor ori foşti elevi, spre un alt univers. Deşi anii şi-au pus cu dărnicie amprenta pe chipul fiecăruia, o dată cu primul pas în incinta şcolii, emoţia unei întregi generaţii avea să se regăsească în acele stări de respect, blîndeţe, dar şi optimism, ori curiozitate, specifice anilor de liceu. Şi totuşi, bucuria întîlnirii avea să fie ştirbită, mai cu seamă, de absenţa celor patru diriginţi, care, sigur, au privit de undeva de sus întreg ceremonialul. Emoţia lor a fost preluată însă de profesorii Dragomir Oprea, Damian Stăcescu, decanul de vîrstă al întregului corp profesoral, Iulius Buţincu, ca fost director şi Petru Negru, fost inspector şcolar plecat spre înalta funcţie de la Liceul Bicaz. „Am trăit cu prilejul acestei întîlniri momente emoţionante aşa cum se întîmplă de fiecare dată cînd e vorba să readucem în discuţie anii tinereţii. Vreau să reamintesc faptul, că dacă majoritatea acestor foşti elevi au urmat facultăţi tehnice sau umaniste, prin asta împlinindu-se în viaţă, se datorează calităţii foştilor profesori, parte dintre ei plecaţi dintre noi, dar care au rămas amintiri vii în memoria noastră ca foşti elevi“, a declarat Gheorghe Grasu, fost cadru militar şi iniţiatorul evenimentului aniversar alături de foştii săi colegi Ines Gogu Craiu, Ioan Enea şi Gheorghe Cernat. Cei 39 de foşti elevi, prezenţi, din totalul celor peste 80, cîti au absolvit liceul la Bicaz acum 50 de ani, au depănat amintiri şi s-au simţit cu adevărat din nou parcă mai tineri. Sufletul întîlnirii au fost o parte dintre ei care au avut ce povesti atît despre viaţa de elev, cît şi aspecte din cea studenţească, ori de om dedicat muncii. De reţinut unele aspecte ceva mai hazlii narate de Floarea Roşu, care a cochetat un timp şi cu actoria, dar şi lecţia de viaţă monahală spusă cu evlavie de către Maica Lavrenţia (Lucica Dabija) ce-şi aratase starea de linişte interioară chiar şi-n aceste momente emoţionante. „A fost mult de lucru pînă am reuşit să-i contactăm pe majoritatea colegilor, dar satisfacţia împlinirii ne-a bucurat enorm“, avea să ne spună Ioan Enea, unul dintre amfitrionii întîmplării de la Liceul Bicaz, care acum vieţuieşte în Sibiu şi care a făcut invitaţia unei întîlniri viitoare în oraşul care a dat ţării pe actualul preşedinte al României. Rugat să definească generaţia foştilor liceeni ai Bicazului, acea generaţie ce a deschis calea următorilor 50 de ani de învăţămînt în urbea de sub baraj, profesorul Dragomir Oprea, fost dascăl şi director al unităţii de învăţămînt bicăjene, a afirmat printre altele. „Această promoţie este o parte componentă a miracolului, care a fost liceul din Bicaz. Aceşti copii veneau dintr-o lume a muncii, care ştiau că fără învăţătură nu pot învinge. Şcoala aşa cum au parcurs-o ei a fost opera unui mare pedagog, Virgil Radulian, care a gîndit şi apoi pus în practică la Bicaz sistemul de lucru cu profesori încă din clasa a II- a. Ceea ce vreau însă să remarc, este faptul că privind la această promoţie constat că speranţele noastre s-au împlinit, dînd societăţii oameni deosebit de valoroşi şi de o mare modestie“, a spus profesorul Oprea. Întîlnirea de sîmbătă a foştilor absolvenţi de acum 50 de ani a continuat printr-o masă festivă într-unul din localurile din Piatra Neamţ. La despărţire, tîrziu în noapte, toţi cei prezenţi si-au promis o nouă revedere, urmînd ca data să fie stabilită ulterior.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Tratamente dispreţuitoare ale ministerului Sănătăţii, la adresa nemţenilor

Știe publicată cu

în data de

■ consideră senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu

P

Ministerul Sănătăţii continuă politica dispreţuitoare la adresa nemţenilor, cel puţin aşa reiese dintr-un răspuns oficial la o întrebare referitoare la situaţia datoriilor Spitalului Judeţean Neamţ. Concret, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost întrebată de senatorul PNL Eugen Ţapu, cînd va reuşi ministerul să achite datoriile Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ, datorii care, la sfîrşitul lunii martie depăşeau un milion de euro. În răspunsul primit trei luni mai tîrziu, cu întâîrziere de două luni, ministerul răspunde sec că ”în ceea ce priveşte acumularea datoriilor către furnizori nu rezultă că acest fapt se datorează derulării Programelor de Sănătate Publică finanţate de Ministerul Sănătăţii”. Mai mult, ministerul se spală pe mîini şi precizează că a predat atribuţiile şi competenţele în sarcina administraţiei publice locale, mai exact a Consiliului Judeţean. ”Este cea mai bună dovadă de delăsare şi neimplicare într-o situaţie care îngreunează actul medical, cu consecinţe negative asupra pacienţilor nemţeni. Cele mai multe din datoriile Spitalului de Urgenţă sînt către furnizorii de medicamente şi programe medicale. Cifrele sînt oficiale, publice. Cei de la minister nu au avut nici măcar curiozitatea să vadă de unde provin aceste datorii, au oferit un răspuns şablonistic şi atît”, a explicat senatorul Eugen Ţapu, care consideră că această atitudine demonstrează că ministerul Sănătăţii, de fapt, nu are banii necesari achitării datoriilor şi funcţionării optime a Spitalului Judeţean. ”La fel de revoltător este şi că preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, nu a iniţiat niciun demers pentru recuperarea acestor sume. Dînsului i-ar fi fost mai la îndemână, pentru că este coleg de partid cu doamna ministru. Numai că nici pe acesta nu-l interesează Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, deşi, conform ministerului, are atribuţii şi obligaţii pentru buna funcţionare a acestuia”, a mai declarat Eugen Țapu.

Biroul de presă al PNL Neamţ

Citește știrea

Actualitate

Ambulanţa Neamţ: Două accidente într-o oră. Patru victime.

Știe publicată cu

în data de

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, au intervenit, miercuri, 19 iunie, în interval de 35 de minute, la două accidente rutiere soldate cu patru victime, printre care şi un copil în vîrstă de 9 ani. Prima solicitare a fost primită la ora 14.44, pentru un accident produs la Bicazu Ardelean, soldat cu trei victime: un băiat în vîrstă de 9 ani cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, sindrom cefalalgic. A fost transportat iniţial la Spitalul Bicaz, apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. O altă victimă, un bărbat de 38 de ani, care a suferit o fractură de gambă stîngă şi fracturi costale a fost transportată tot la UPU Piatra Neamţ. Un alt bărbat, de 36 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor a refuzat transportul la spital. Al doilea accident rutier s-a produs în jurul orei 15.20, la Tîrgu Neamţ. Victimă a fost un bărbat de 63 de ani, diagnosticat cu politraumatism, traumatism coloană cervicală şi lombară, şi care a fost transportat la spitalul din localitate.

Citește știrea

Actualitate

Revedere după 6 decenii

Știe publicată cu

în data de

Absolvent, Ana CATZAITI

Ziua cea mai lungă din an, 21 iunie – solstiţiul de vară, pentru noi zi de sărbătoare, deoarece traducem în fapt hotărârea de a ne întâlni după 60 ani de la absolvirea cursurilor de pregătire generală. Urma să parcurgem, apoi, etapa de pregătire specială profesională spre a ne integra social. Suntem generaţia copiilor născuţi în anii 1941- 1942, în plin război mondial, apăruţi în lume, de regulă „acasă“, asistaţi de o „moaşă“ autocalificată…Suntem generaţia copiilor care nu au avut jucării proprii, hăinuţe proprii (se transmiteau de la mare la mic) şi care am cunoscut, din plin, sărăcia, durerile şi jalea instaurate după război. În conflagraţia mondială toată populaţia a fost profund afectată material şi sentimental. În toate casele mari lipsuri materiale, răniţi, decedaţi pe front, prizonieri, boli în general, şi „boli speciale“, dobândite, precum: scabia, poliomelita, tifosul, afecţiuni venerice, T. B. C., etc. Suplimentar ţara, distrusă economic şi redusă teritorial, a fost obligată la plata unor „despăgubiri de război“ covârşitoare. Redresarea a început de la baza societăţii, stabilindu-se rânduiala în famiile parţial întregite, unde, de la mic la mare, toţi aveau sarcini şi obligaţii pentru asigurarea celor necesare existenţei. Privind retrospectiv, în localităţile copilăriei şi adolescenţei noastre, cu utilaje şi unelte rudimentare se cultiva orice lot de teren, se creşteau multe animale, iar în gospodării proprii şi în ateliere de lemnărie, fierărie, croitorie, pielărie, etc se realizau toate bunurile de dotare şi consum, prin prelucrarea materialelor de construcţie locale (lut, piatră, lemn) a lânei, inului, cânepei, borangicului, pieilor, blănurilor, penelor, etc. Toţi învăţau să fie utili, învăţau tâlcurile şi rosturile unor activităţi şi înţelegeau că meseria este „brăţară de aur“. Dăinuia formularea „bun de şcoală, bun de meserie“! După al II-lea război mondial, ţara rămânând în sfera estică, a fost supusă reformelor subscrise „transformării socialiste a ţării“, absolut în toate domeniile: politic, economic, social. Regretatul prof. univ., istoric Gh. Buzatu, în lucrarea „Românii în Arhivele Americii“ dă publicităţii un text, strict secret, elaborat la Moscova în 02.06.1947, numit „Strategia exportului de comunism“, care cuprinde 45 de prevederi, menite să anihileze orice opoziţie la instaurarea noului regim politic în „sfera estică“. Eram prea mici ca să înţelegem atunci ce a însemnat naţionalizarea, expropierea, lupta de clasă… adică transformările de început ale domeniului politic şi economic. Am fost, în schimb, „beneficiarii“ transformărilor din învăţământ şi cultură. Prevederea 35 stipula: „Din toate şcolile, la orice nivel, să fie înlăturaţi specialiştii competenţi şi cu popularitate. Să nu se mai înveţe Limba latină, Limba greacă. Din manualele de Istorie să dispară domnitorii apărători de ţară, să se insiste pe mişelia regilor, iar la şcolile profesionale să se urmărească specializare proastă şi îngustă. Prevederea 45: „La facultăţi să ajungă, cu prioritate, proveniţii din cele mai joase categorii sociale, neinteresaţi de studii, interesaţi doar de diplome“. A apărut, astfel, Legea de Reformă a Învăţământului în 03.08.1948, iar ministrul Mihai Florescu (Iancu Avram din Roman) a reorganizat învăţământul, distrugând buna şi eficienta organizare, instruire şi educare din reforma lui Spiru Haret. Astfel: Învăţământ preşcolar nu era. Învăţământ primar cu clase I-IV, cu examen de absolvire, învăţământ elementar, facultativ, cu clase V-VII, cu examen de absolvire. Cei interesaţi puteau, prin examene de admitere, să continuie să înveţe la şcoli profesionale cu durată scurtă, la şcoli medii cu clase VIII-X şi la şcoli normale. Nici învăţământul primar nu era obligatoriu iar gratuit (?!) era până la clasa a IV-a. Manualele şi rechizitele se cumpărau, la toate nivelurile, dar nu existau suficiente. Anul şcolar în pătrare, sistem de notare de la nota 1 la nota 5. Se învăţa obligatoriu Limba rusă, Istoria şi Geografia U.R.S.S. Toate cadrele didactice şi-au pierdut titularizările şi li s-au anulat gradele didactice. Concomitent, sub ministeriatul lui I. Ştefănescu (soţul Ninei Cassian) revoluţia culturală a eliminat din biblioteci tot ceea ce ar fi putut fi „nociv“ pentru cultura maselor. Eliminarea s-a făcut, de regulă, prin ardere. S-au pierdut valori ştiinţifice şi cultural-estetice inestimabile! În Piatra Neamţ au rămas Şcoala Medie nr. 1 (băieţi) şi Şcoala Medie nr.2 (fete), iar şcolile normale (foarte necesare pentru lipsa de cadre de după război) au fost transformate în anul 1954 în Case de Copii pentru orfani şi pentru copiii proveniţi din medii cu boli incurabile (T.B.C., poliomelita, etc.). Generaţia noastră a început clasa I în anul 1948, în localuri improprii (şcolile fuseseră rechiziţionate, dărăpănate, ruinate prin bombardamente), anul 1948 fiind anul foametei şi sărăciei generale. Era o lipsă acută şi de cadre calificate corespunzător (morţi pe front, prizonieri, răniţi grav), iar alte cadre eliminate pe bază de „dosar de cadre“. Indiferent de mărimea greutăţilor prin care am trecut, „şcoala“, de toate nivelurile, a rămas „sfântă“ pentru interesaţii de învăţătură. Pe atunci noi nu „umblam“ la şcoală. Învăţam individual, fără preparatori speciali. Profesorii, de regulă fără continuitate la clasă, nu ne dădăceau, nu intrau în clase însoţiţi de camera T.V., nu corectau pe bază de subpunctaje, etc., dar nimeni nu punea la îndoială corectitudinea aprecierilor! Nu se instalase „instituţia suspiciunii şi a contestaţiei“ devenită în prezent permanentă. Am absolvit Şcoala Medie în anul 1959, în ultima promoţie demixtată, în prima promoţie cu 11 ani, cu Examen de Maturitate la 6 obiecte, cu 8 probe – 2 teze şi 6 (şase) examene orale susţinute în aceeaşi zi, comisia fiind formată cu profesori din toată regiunea Bacău şi preşedinte un cadru universitar. Pentru noi, şcoala de toate nivelurile, cu toate ostilităţile şi restricţiile la care a fost supusă, a rămas o adevărată instituţie de cultură şi educaţie pentru formarea de orizont cultural, de convingeri, de comportamente, de atitudini pentru aspiraţii profesionale pe „măsură“. De asemenea, şcoala era o „mare familie“ în care se respectau, cu sfinţenie, regulamentele de toţi: profesori, personal didactic ajutător şi administrativ şi de elevi. Deci responsabilitate şi demnitate aveau toţi cei implicaţi în învăţământ. Nu nominalizăm nici cadre, nici elevi, pentru a nu nedreptăţi, dar am cunoscut drept educatori-formatori, apoi colaboratori în activitate nume celebre, personalităţi imaculate profesional şi moral de modestie sacră. Nu am fost o generaţie cu visuri absurde, am fost mult mai practici şi implicaţi. Aşa se explică faptul că toţi absolvenţii promoţiei 1959 şi-au continuat învăţătura pentru profesie, în etape post şcoala medie, şi au devenit specialişti de valoare, absolut în toate domeniile de activitate, pe tot teritoriul ţării. Deşi am fost supuşi la ingratitudini datorită „dosarului familial sau al originii sociale“ am rămas oameni oneşti şi discreţi, buni şi responsabili profesionişti, care iubim ţara şi neamul şi dorim să dăinuie, în prosperitate, România. Nu ne erijăm în a toate cunoscători, dar putem aprecia, după o viaţă de muncă şi experienţă, că Familia este cu adevărat Sfântă, că Patria este una singură şi numai în patrie este „acasa“ şi că fericirea şi mulţumirea nu sunt determinate doar de situaţia materială. Ne cerem scuze, dar ne permitem să subliniem pentru diriguitori, că tot ce ţine de cultură, de civilizaţia, de evoluţia materială şi spirituală se formează, se consolidează în şcoală şi se continuă, prin autopregătire, toată viaţa. Numai aşa vom dăinui ca NEAM, urmaşii vor avea rădăcini şi patrie şi nu vor fi „apreciaţi şi acceptaţi“, doar ca nomazi şi forţă de muncă ieftină în lume.

Citește știrea

Trending