Contactează-ne

Actualitate

Un tînăr şi o „performanţă“ realizată la volan. A fost prins şi băut, şi drogat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 25 de ani, din localitatea Adjudeni, s-a urcat la volan şi a plecat la plimbare cu maşina, chiar dacă era şi băut, şi drogat, şi nu cu una, ci cu două substanţe stupefiante. Totul s-a întîmplat pe 6 iunie 2022, în jurul orei 21:00.

Atunci oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au dat de tînărul amator de senzaţii tari în timp ce conducea un autoturism pe strada Brînduşelor, în localitatea Tămăşeni. Ceea ce le-a atras atenţia poliţiştilor, a fost comportamentul nefiresc al tînărului conducător auto. Imediat s-a aflat şi motivul.

„Întrucît tînărul manifesta un comportament nefiresc, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicînd o valoare pozitivă pentru două substanţe psihoactive. De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicata o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei în sînge a substanţelor stupefiante. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending