Polirom și contextul politic defavorabil unei privatizări. N-a fost să fie!

■ privatizarea eșuată a Polirom a fost ilustrată în presa locală a vremii, dar și în media centrală ■ cauza, contextual economic și politic dezastruos din anii de după 1990 ■

Publicarea recentă a unui articol în Monitorul, unul care se referea la dispariția societății Polirom, a „cauzat“ primirea la redacție a unui punct de vedere de la o persoană din conducerea de atunci a societății, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Aceasta are un punct de vedere despre evenimentel care au condus la eșuarea privatizării firmei.

„Cu tehnologie depășită, materie primă de la Combinatul Săvinești, care ajunsese după Revoluție concurent cu Polirom, întreprinderea de fire și fibre poliamidice (IFFP) din Roman a reușit, totuși, ca în februarie 1990 să realizeze o producție record de rețele cord și fire tehnice. Angajații și conducerea din acel moment au dovedit că aveau educație profesională. Plus disciplină, dedicare și un spirit de echipă care nu se regăsea în alte domenii de activitate, în care grevele, furturile, distrugerile au început cu prima zi de libertate.

Relațiile comerciale cu țările din CAER nu au mai funcționat după Revoluție, materia primă din Bulgaria era furnizată greu și la prețuri tot mai mari, Polirom nu mai avea cash-flow, iar în 1993 s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a inflației, de aproape 300%! Pe măsură ce fluxul de numerar era tot mai greu de asigurat, materia primă ajungea neritmic, iar desfacerea producției era tot mai dificilă – mulți dintre partenerii tradiționali ai Polirom intrând, la rândul lor, în blocaj.

Au fost perioade în care angajații plecau în șomaj tehnic, renunțau definitiv la Polirom și astfel că, din cei 2.800 – 2.900 de salariați ai societății,  sute de chimiști au ales drumul străinătății. În decembrie 1996 a fost luată decizia ultimativă: închiderea fabricii și trimiterea tuturor angajaților în șomaj! Media de vârstă era în jur de 40 de ani, Polirom fiind la înființare cea mai «tânără» platformă industrială din  România!”, explică sursa citată.

Costuri sociale

Un prim efect social a fost, prin cumul cu cele de la alte întreprinderi romașcane, înregistrarea unui record negativ național: șomajul la Roman a atins cota de 30%. Urmarea firească a fenomenului a fost familii destrămate – prin plecare unuia dintre soți sau a amândurora la muncă în străinătate, copii care și-au ratat șansa la un mediu familial propice și un nivel de pregătire școlară adecvat economiei de piață, pensionări anticipate și pe caz de boală.

La aceste costuri sociale, împărțite cu statul român, s-au adăugat scăderi dramatice ale nivelului de trai, datorii de ordinul zecilor de milioane de lei la întreținere, îmbolnăviri, decese premature. Un director general al Polirom (Foto – inRoman.ro), care a încercat și reușit, până în decembrie 1996, să țină, în ciuda tuturor dificultăților amintite, echipa unită și fabrica în funcțiune, chiar dacă sincopat, a decedat în februarie 1997, în urma unui infarct.

„Lovitura de grație, care a luat orice șansă de redeschidere a fabricii de fire și fibre poliamidice de la Roman, a venit de la premierul PSD, Adrian Năstase, cel care a facilitat privatizarea Polirom, cumpărată pentru 640.000 de euro, de un ilustru necunoscut. Era Mihai Nasture, cumnatul omului de afaceri cu notorietate Omar Haysam, personajul controversat, care a fost condamnat, în noiembrie 2015, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul «Manhattan».

Pentru fapte de delapidare, a primit 23 de ani şi patru luni de închisoare, pedeapsă rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în celelalte dosare în care a fost judecat. În dosar au mai fost condamnaţi fratele lui Hayssam, Mohamad Omar, cumnatul său Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul grupului de firme amintit.

Condamnarea din dosarul Manhattan de la Tribunalul Bucureşti din noiembrie 2015 a fost contopită la cea de 23 de ani şi patru luni de închisoare rezultată și după contopirea pedepselor primite în dosarele «Volvo», «Foresta Nehoiu» şi cel al răpirii celor trei jurnalişti: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad. Omar Hayssam a fost deferit justiţiei de procurorii DIICOT în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea  sa în acest act, în martie 2005, la Bagdad”, mai spune sursa citată.

Polirom, subiect de campanie electorală

Una care adaugă și alte cauze ale implicării controversatului personaj în afaceri oculte din România. „În noiembrie 2012, Instanţa Supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul Volvo, în care a fost acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el. În dosarul Foresta Nehoiu, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în iunie 2010, la trei ani de închisoare”, a adăugat sursa amintită, care a precizat însă că lovitura decisivă a fost primită de structurile statului român în 30 iunie 2006, când Hayssam a fugit din România la bordul unei nave.

A urmat revocarea din funcţii a şefilor de la SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte (născut la Horia, fost senator PSD de Roman, decedat între timp), Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, precum și a procurorului general al României, Ilie Botoş. Pe 7 octombrie 2014, Instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe fraţii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, la câte cinci ani de închisoare cu executare şi pe Mustafa Tartoussi la şapte ani, pentru că în 2006 l-au ajutat pe sirian să fugă din ţară, deşi ştiau că este acuzat de terorism.

Peste ani, firma din Roman a fost și „subiect“ de campanie electorală, în spațiul public apărând idea că se caută investitori, că administrația locală ar putea cumpăra Polirom sau că se va realiza un parc industrial. Inițiativa a adus, probabil, doar voturi, iar pe platformă au fost doar jafuri și distrugeri. Țările europene au închis ori au limitat producția de fire sintetice, după 2000 – 2005, timp în care piața mondială este dominată de patru coloși din Coreea de Sud, Taiwan, Japonia, China.

Liderul absolut, Japonia, prin firma Toray, colos în industria chimică, are ca reprezentant de vânzări în România pe inginerul Nicu Aivănoaiei, fost director de producție al Polirom, până în 1994. Ceea ce era previzibil acum câțiva ani, din cauze de „forță majoră“ amintite, s-a întâmplat, dar nu în raport cu administrația  din Roman, ci cu o firmă, interesată de cele peste 10 hectare de teren ale Polirom.

„Am avut o discuție cu lichidatorul judiciar al acestei platforme. Cred că, dacă se va putea ajunge la sumă rezonabilă pentru noi, acea sumă, care să fie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de euro, am putea discuta. În prezent e undeva, cam la 2.000.000 de euro. Cred că acolo chiar se poate face o investiție de anvergură, o investiție în care să pui la dispoziția investitorilor toate utilitățile și tot ceea ce este necesar pentru a veni și a investi în zonă și, automat, sigur că putem vorbi și de locuri de muncă noi, bine plătite, atâta timp cât există o concurență pe piața muncii“, spunea un candidat la primărie.