Actualitate
Mircea Beloiu, PNL Neamț: ”Seniorii liberali, alături de echipa lui George Lazăr”
Mircea Beloiu, preşedintele Organizaţiei pensionarilor şi Vârstei a Treia a PNL Neamţ, şi-a exprimat susţinerea pentru prefectul George Lazăr, candidat pentru preşedinţia PNL Neamţ.
„O construcție de succes îmbină tinerețea și entuziasmul cu experiența. Iar noi, seniorii liberali, avem nu doar datoria, ci și obligația, să dăm credit tinerilor pregătiți și determinați.
George Lazăr, prefectul județului Neamț și secretar general al PNL, este un om echilibrat și un desăvârșit om de echipă. În perioada pandemiei a fost printre puținii care au ținut piept abuzurilor și nedreptăților. Departe de a-l fi îngenuncheat, provocările l-au călit. Asumat și hotărât, și-a manifestat sprijinul public pentru premierul Florin Cîțu.
Sunt doar câteva dintre argumentele care stau la baza deciziei seniorilor liberali nemțeni de a-l sprijini pentru funcția de președinte al PNL Neamț. Suntem convinși că, alături de Eugen Țapu-Nazare, actualul președinte interimar, George Lazăr va reuși să facă din PNL acea construcție solidă, capabilă să câștige alegerile, și să redea oamenilor încrederea în clasa politică”, a declarat Mircea Beloiu, consilier județean, președinte Organizația Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Neamț.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate5 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
