Contactează-ne

Actualitate

Ministerul Educației a preluat Centrul Casa Fluturașilor. Va fi transformat în creșă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ demersurile au fost aprobate printr-o hotărâre a CL Roman ■ Centrul de zi Casa Fluturașilor este una dintre cele mai moderne și bine dotate unități, fiind reabilitată printr-un proiect european ■ imobilul poate găzdui până la 90 de copii ■ angajații urmează a fi preluați și salarizați de Ministerul Educației ■

Urmare a hotărârii consilierilor locali din ședința de pe 24 august 2023, s-a decis transformarea Centrului de Zi Casa Fluturașilor în creșă accesibilă oricărui copil din Roman. Demersul a stârnit pe internet o serie de comentarii. Autorul unuia dintre ele e sceptic în privința deschiderii până la începerea anului școlar, spunând că părinții vor trebui să plătească costurile pentru masă și cazare, etc.

Purtătorul de cuvânt al primăriei, Dragoș Toma, a făcut câteva referiri la demersurile de transformare a centrului de zi în creșă. „A trecut de votul consilierilor proiectul de hotărâre privind transformarea Casei Fluturașilor, care era un centru de zi pentru copiii proveniți din medii defavorizate. S-a aprobat transformarea unității în creșă, în subordinea Ministerului Educației.

Asta în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 100 din 15 septembrie 2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 17/2022. Guvernul a adus modificări Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în conformitate cu care «creşele fac parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi oferă copiilor antepreşcolari, cu vârste cuprinse între 0 luni şi 3 ani,  servicii integrate de educaţie, îngrijire şi supraveghere».

Pentru transformarea în creșă este necesară autorizarea acesteia de către ARACIP, agenție în subordinea MEN. Demersurile au fost deja făcute de către primărie, cu șanse mari de a fi finalizate până la începerea anului școlar. Până atunci au fost deja înscriși 78 de copii, deși inițial noi anunțasem 60 de locuri disponibile.

A apărut în spațiul public posibilitatea unei întârziei determinată de acreditarea acesteia. Toți părinții care au solicitat un loc au fost sunați, rând pe rând, și li s-a explicat situația. Acum totul depinde de procedurile de acreditare, demers care se face prin Inspectoratul Școlar. După acreditare și personalul creșei va fi preluat de Inspectoartul Școlar și va fi salarizat de Ministerul Educației”, a precizat Dragoș Toma.

Inspectorul școlar general adjunct, Dana Păiuș, consilier local, a declarat: „Am discutat solicitarea CL Roman despre transformarea centrului și includerea acestuia în rețeaua școlară. Documentația pregătită de centru a fost aprobată de inspectorul școlar general. Cei de la Roman au înaintat la ARACIP actele și sperăm să primească o vizită de acreditare, în termen cât mai scurt, pentru a putea începe activitatea după deschiderea noului an de învățământ, în 11 septembrie”.

Reamintim faptul că imobilul în care funcționează Casa Fluturașilor a fost modernizat printr-un  proiect cu fonduri europene, în valoare de  aproximativ 8.000.000 lei, o parte din sumă fiind contribuția Primăriei Roman. Creșa poate găzdui până la 90 de copii. În prezent, această unitate are în organigramă 35 posturi, din care doar 23 sunt ocupate. Clădirea a fost construită în anul 1975 și modernizată după aproape 50 de ani.

 

.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending