Contactează-ne

Actualitate

Invitaţie la o altfel de tabără şcolară

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ elevii de la CNRV sînt invitaţi să participe la activităţi recreative organizate în cadrul unei tabere de vară ■ acţiunea este rodul colaborării colegiului şi diverşi parteneri ■ vor fi ateliere de olărit şi handmade, pictură pe apă, muzică, gastronomie, karaoke, dansuri sincron, jocurile copilăriei de altădată, treasure hunt, dezbateri tematice, seară folk, cinematecă, etc ■

Odată scăpaţi de obligaţiile şcolare propriu-zise, elevii Colegiului Naţional Roman-Vodă, aflaţi în imposibilitatea de a-şi petrece vacanţa în afara oraşului, sînt invitaţi ca, timp timp de o săptămînă, să participe la o tabără. Vor fi şcolari din toate ciclurile de învăţămînt: primar, gimnazial şi liceal, dar va fi şi o secţiune specială, destinată petrecerii timpului împreună cu membrii familiei.

„Dragi elevi romanvodişti, Vă invităm să vă bucuraţi, alături de prieteni şi colegi, de o serie de activităţi recreative şi provocatoare: ateliere de olărit şi handmade, pictură pe apă şi muzică, gastronomie, karaoke, dansuri în sincron, jocurile copilăriei de altădată, treasure hunt, dezbateri tematice, seară folk, cinematecă şi Şcoala părinţilor. Ele vor fi organizate în cadrul Taberei CNRVara, de către Colegiul Naţional Roman-Vodă, în parteneriat cu: Inspectoratul Şcolar, Asociaţia Părinţilor Roman-Vodă, Primăria Roman, Biblioteca Municipală George Radu Melidon, Poliţia Roman, Inspectoratul de Jandarmi, Asociaţia Muşatinii, PTPI Roman, ATOR Roman, Moto Muşatinii, Dentexpert Roman, Kult Hub, La Cimpoeşu SRL, Romarnia Com SRL, Mithras Build SRL, Cersanit SA, Dedeman, Radio Roman FM, Roman TV, Happy Day Roman“ este invitaţia conducerii CNRV Roman.

Tabăra se va desfăşura în perioada 2-8 august şi va cuprinde următoarele secţiuni: pentru elevi din învăţământul primar, programul va include acţiuni recreative, de luni pînă vineri, între ora 09.00 – 13.30; programul elevilor de gimnaziu se va desfăşura vinerea de la ora 18,00; elevii de liceu sînt programaţi să desfăşoare activităţi recreative vineri, de la ora 20, sîmbătă şi duminică, de la ora 18,00.

În program este inclusă şi o confruntare de familie, pe 8 august 2021, începînd cu ora 10.10, pentru membrii familiilor care se vor înscrie la secţiunea Şcoala părinţilor. Înscreierile pentru tabără au început de luni, 26 iulie (între ora 08 – 14.00 şi vor continua pe 27 şi 28 iulie, făcîndu-se în limita locurilor disponibile, repartizate cîte 40 pentru invăţămînt primar gimnazial şi liceal. Pentru Şcoala părinţilor sînt doar 10 locuri.

Informaţii suplimentare se pot obţine apelînd la numerele de telefon 0741/062.655 şi 0766/425.172. Iniţiatorii programului taberei de vară au gîndit şi măsuri preventive de evitare a îmbolnăvirii cu virusul SARS Cov 2, aşa încît în prima zi de tabără fiecare elev va prezenta o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că participantul este apt pentru desfăşurarea de activităţi sportive, că este clinic sănătos şi că nu a prezentat febră şi simptome specifice infectării cu coronavirus în ultimele 10 zile.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending